Vertical Trip

Credeam că sezonul de dry-tooling s-a încheiat. Ei bine.... NU! Se ia una bucată KNOX se diluează cu ceva Red Bull şi iese Vertical Trip.

Să înceapă măcelul!

Primul contact cu stânca...

...în 2006. Bicaz, 26 martie, temperatura între 2 şi 6 grade. Frig, dar bine că n-a bătut vântul. Ca de obicei, ieşirea din iarnă e dureroasă: totul scărţâie, mâna tremurp, pielea se duce repede. Şi totuşi, merge relativ bine comparativ cu aşteptările - se simte că dry toolingul din iarnă a menţinut bicepsul la parametri maximali :)

Dacă prin alte zone ale ţării căldura deja face ravagii, aici (Bicaz) încă mai e zăpadă. Dar nu pentru mult timp, evident. În Raza Soarelui te poţi da liniştit, pe trasee între 5 şi 8a, faţă căzută. Perfect pentru începutul de sezon. În chei încă este frig iar pereţii mai sunt uzi prin anumite zone.



Mari realizări n-au fost (7a), dar e OK pentru inceput. Vedem ce facem de joi până duminică, când evoluăm în Veliko Târnovo (Bulgaria). Se anunţă vreme bună, gaşcă mare. Hai ai noştri!

Planuri pentru luna Aprilie

Privind la calendarul lunii Aprilie, nu pot decât să mă bucur: sunt multe competiţii! 2006 deja se anunţă a fi un an foarte bun din punct de vedere competiţional şi iată că previziunile se adeveresc:

7-9 aprilie: Vertical Trip (încă nu e 100% sigur) - dry tooling, Rasnoave
15-16 aprilie: Totonne (Bucuresti) - bouldering (premii mari)
14-16 aprilie: Râmetea Climbing Open
29-30 aprilie: Herculane Climbing Open

Păcat însă că se mai şi intersectează uneori... Dacă pentru mine e mai simplu (întotdeauna am ales stânca), pentru alţii există o dilemă relativ la ce vor face la jumătatea lunii: Râmetea sau Bucureşti?

În condiţiile acestea, ţinând cont că aproape toate weekendurile vor fi ocupate, nu-mi rămâne decât să o rad scurt mâine în Bicaz (şi în funcţie de vreme să mă dau ori la dry ori la escaladă) şi săptămâna viitoare la Veliko Târnovo. Iar dupa aceea... să înceapă măcelul! :)

Hai primăvară!

Ultimele încordări "hivernale"

S-a cam dus sezonul, începe să fie din ce în ce mai cald în Iaşi, cred că vine într-adevar primăvara. Adevărul e ca aştept şi eu să se dezgheţe tot şi să încep sezonul de escaladă. M-am săturat de panou, spaţii închise şi saltele, vreau la stâncă. Se aproprie primele open-uri de escaladă iar eu încă nu am apucat să caţăr anul acesta pe trasee sportive.



În ultimele antrenamente de dry, am încercat să "compun" o linie destul de dificilă de antrenament, un traseu cu restricţii la prizele de piolet, cât mai lung şi variat posibil. L-am identificat şi momentan am reusit să leg prima jumătate, după 2 antrenamente de tatonări. Mă întreb dacă mai apuc însă să parcurg şi cealalaltă parte, sau rămâne pentru sezonul următor? În orice caz, încă nu întrerup antrenamentele specifice întrucât mai există şansa unui concurs în jur de 1 aprilie.

Rezultate finale IWC 2006

Gata, s-a terminat! UIAA a publicat rezultatele finale ale ediţiei din 2006 a Cupei Mondiale la Ice Climbing, eveniment care s-a desfăşurat în 5 locaţii distincte din Italia, Cehia, Elvetia, Romania şi Norvegia.

E de bine. E prima participare a românilor, care a demonstrat că nu suntem chiar ultima roată la căruţă, în special prin locul 10 obţinut de Iustin Ionescu la viteză (participând la doar 2 etape din 4).

Cât despre mine, eu sunt mulţumit. Una la mână: ştiu ce am de făcut pentru anul viitor, pentru a obţine rezultate cât mai bune. Două la mână - am ieşit pe locul 20/49 la viteză şi 52/86 la dificultate - participând la o etapă din cinci :)

Normal, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, la anu' se pot schimba multe: structuri mai grele, participare mai numeroasă, restricţii mai dure (s-ar putea în curând se ne aruncăm backpoint-urile la coş). Am fost, am văzut, am făcut ce am putut, am învăţat. De acum, totul depinde de noi şi de eventualele persoane care ar putea investi într-o echipă naţională. Până la urmă, sportul se rezumă şi la alte activităţi în afară de fotbal...

Hai România!

Antrenament de weekend

După cum scriam într-un mesaj anterior, pregătirea pentru dry tooling trebuie să conţină un program de forţă cât mai eficient şi un antrenament tehnic cât mai specific posibil. În cazul meu, zona de pregătire este un un poligon natural situat la circa 12 km de oraş (Repedea).



În urma unei convenţii cu restul căţărătorilor, una din cele 4 zone e asignată în special antrenamentului de dry tooling. Roca e destul de păcătoasă (gresie moale), necesită o mare atenţie la plasamentele mai fine dar e ok după ce te obişnuieşti cu ea. Avantajul enorm este anvergura mare a surplombei (înclinaţie de la 30 grade până la tavan) şi faptul că prezintă stratificaţii orizontale destul de numeroase (praguri) excelente penru traversee la înălţime constantă. Înălţimea e redusă (5 metri) dar lăţimea sectorului e de aproape 20 de metri - deci zonă de lucru există.



Antrenamentul meu durează aproape 120 minute şi constă în: 30 minute încălzire pe trasee prestabilite ca număr de mişcări, 10 minute pauză, 60 minute anduranţă pe trasee cu prize impuse pentru piolet/picioare şi cu restricţii. Întrucât de obicei merg singur la antrenament, încerc să nu depăşesc o înălţime prea mare pentru a evita un eventual accident.

Sfaturi:

1. casca obligatorie. Oricât de atent ai fi, dry toolingul e înşelător şi când te aştepti mai puţin vine şi trânta. În plus, sculele vin şi ele după circa 1 secundă de la căderea ta :)
2. fără colţari. Folosind doar bocancii (o pereche normală) şi prize mai sensibile la picioare, efortul în mână va fi mai mare şi efectul antrenamentului mai profund.
3. mănuşi obligatorii. Deşi foarte multă lume are senzaţia unei prize mai eficiente cu mâna goală pe mâner, efectul e taman invers! În plus, pielea din palmă se distruge foarte rapid la contactul cu cauciucul de pe mâner.
4. restricţii cât mai variate în cadrul traseelor: prize la picioare în poziţii incomode, pasaje lungi fără a schimba mâna pe piolet, deadpoint-uri, marjă de timp pentru realizarea unui traverseu, etc.

După cele 30 de minute de încălzire (în care e foarte recomandabil să te pompezi cât mai tare), prima impresie este că ajung la epuizare. După 10 minute de pauză antrenamentul continuă cu succes întrucât abia în acest moment musculatura lucrează la parametri maximali. La un antrenament, consum cam 1.5 litri de lichid - ceai sau apă plată.

IWC 2006 - Norvegia

Iată că a trecut şi ultima etapă a campionatului mondial, rezultatele fiind disponibile pe site-ul oficial. Harry Berger şi Ines Papert devin campioni mondiali, UIAA urmând a publica în zilele următoare clasamentul final.

A fost un an foarte important pentru România - prima participare şi implicit debutul în compeţiile de acest gen. Mă bucur enorm pentru acest lucru şi în acelaşi timp şi pentru faptul că Justin a reuşit să facă efortul de a participa la încă o etapa (cea din Norvegia), întorcându-se cu un rezultat foarte bun - locul 7 la viteză!

Felicitări Justine! Şi să sperăm că în anul următor vom reuşi să mergem cât mai mulţi, la cât mai multe etape.

Cupa Răchiţele 2006

În perioada 3-4 martie 2006 a avut loc "Cupa Răchiţele", concurs organizat de Salvamont Mărgău şi desfăşurat pe cascada "Vălul Miresei" din zona Vlădeasa. După cum speram, m-am răzbunat şi m-am întors acasă cu locul 2, primind ca premiu un sac de dormit ATTA. Sincer vorbind, aş fi preferat totuşi şi o diplomă ca amintire...

Cu toate că organizatorii s-au străduit să realizeze un concurs cât mai reuşit cu putinţă, cu părere de rău trebuie să vă spun că nu pot oferi o notă mai mare de 6 per ansamblu, asta în condiţiile în care aş cota concursul precedent (Cupa Kayland) cu nota 9.

Iată cum am văzut eu competiţia, privind problema cât mai pragmatic cu putinţă.

Bile albe:

1. traseele parcurse în cap de coardă (oare când se va face acest pas şi în cazul fetelor?)
2. trasee interesante ca mişcări şi cu dificultăţi graduale
3. facilităţi de cazare destul de bune

Bile negre:

1. lipsa de comunicare între organizatori şi concurenţi: neafişarea clasamentului după calificări (oamenii au fost nevoiti să vină a doua zi la cascadă ca să afle dacă s-au calificat sau nu), lipsa unui centru informativ şi a unui orar de desfăşurare al competiţiei.
2. număr incredibil de mare de finalişti (20), nejustificat prin prisma nivelului destul de scăzut al competitorilor
3. lipsa mult promisei superfinale de dry tooling
4. filaj prost în multe cazuri (mulţumesc lui Raul care s-a oferit să mă fileze în ambele trasee şi m-a scutit de emoţii)

Cum au decurs ostilităţile? 2 trasee: calificări + finala, 100% gheaţă, prize impuse marcate separat pentru pioleţi şi colţari. În prima zi au fost calificarile (traseu relativ uşor - 4 oameni în top: Marius Anghel, Bogdan Micu, Alexandru Paun şi eu) şi finala la fete. Fetele în manşă, contratimp, fără nici o restricţie la prize.

A doua zi, ploaia curgea cu găleata iar şansele de desfăşurare a finalei păreau din ce în ce mai mici. Pe la ora 10 s-a luat decizia de a se ţine proba în condiţiile respective, la faţa locului comunicându-se lista finaliştilor şi faptul că ordinea de intrare va fi în sensul descrescător al timpilor din calificări.

Din cei 4 care făcusem top în calificări doar Marius Anghel şi subsemnatul au reuşit să termine traseul din finală, cu o diferenţă de 5 secunde ca timp, ceilalţi doi fiind descalificaţi pentru un schimb eşuat de picioare pe o priză (?!) - aspect care a determinat un scandal pe măsură.



Traseul din finală a avut o mişcare mai "sensibilă" pe care o puteţi viziona mai jos - scuzaţi calitatea slabă a înregistrării datorată curentului de aer care genera o perdea de stropi foarte densă.





Clasament final masculin:

1. Marius Anghel
2. Florian Mastacan
3. Raimond Leuşcă

Clasament final feminin:

1. Cristina Pogăcean
2. Lavinia Mălăncrăveanu
3. Crina Suciu



Cam asta a fost, rămâne de văzut ce va fi la anul...

Forţă brută

Odata ce intri într-un ritm constant de antrenament pentru dry tooling, în scurt timp apare prima mare problemă: lipsa unui panou artificial de antrenament. Şi nu prea ai ce face - zici mersi că îl ai pe ăla pentru escaladă (evident că acolo nu poţi să măcelăreşti structura dar multe mişcări sunt similare), te dai pe unde poţi (am bafta să am un poligon de stâncă la 12 km de Iaşi şi o scară interioară la 45 de grade la servici) şi... faci tracţiuni. Multe. Cât mai multe şi în moduri cât mai variate, pentru a te obişnui cu efortul fizic prelungit pe care îl impune acest sport.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu prea am fost înzestrat de Mama Natură cu forţă. Forţa cunoscută sub numele tehnic de "bulan". Am cât trebuie că să îmi mişc cele 62 de kg pe perete, să trec câteva cruxuri dure, să leg pasaje continue - dar pentru dry tooling trebuie mai mult. Trebuie rezistenţă animalică în teren surplombant.

Am fost întrebat dacă mă "antrenez" şi în casă. Raspunsul e simplu: da, de 2 ori pe săptămână, pentru că de cele mai multe ori nu am timp să mă duc pe undeva să ma antrenez specific. Prin urmare, fac tracţiuni în serii numerice bine contorizate, cu sau fără greutăţi pe mine. Un antrenament de genul acesta durează în cazul meu 60 de minute din care 15 minute sunt încălzirea şi 45 de minute chinul.

Materiale: două bucăţi piolet tehnic Nomic, mănuşi (obligatoriu, altfel îţi nenoroceşti mâinile), una bucată scândură pusă deasupra uşii pe un prag orizontal, una bucată ham, una bucată rucsac uzat în care pun greutăţi (pet-uri de 2L umplute cu apă). Poţi face mişcarea şi afară la un bătător de covoare - dacă ai vecini înţelegători.

Cum calculăm ce greutăţi punem în sac? Răspunsul e simplu: valoarea variază între 5 şi 15% din greutatea corpului şi se obtine în urma testului următor:

1. faci tracţiuni până la epuizare, notezi numărul
2. 10 minute pauză
3. agăţi de tine (obligatoriu de ham, nu în spate) 10% din greutatea corporală pe care o ai. Dacă reuşeşti să faci minim 2/3 din numărul tracţiunilor de la punctul 1 e OK. Daca nu, mai scoţi. Dacă e prea lejer, adaugi.

Iată modelul de antrenament cu care am început sezonul:

1. 3 serii a câte 10 tracţiuni, cu pauză 1 minut între serii
2. 3 serii a câte 10 tracţiuni cu 6 kg agăţate de mine, pauză 2 minute între serii
3. blocaje la 90 grade - 3 serii a câte 10 blocaje, cu pauză 2 minute între serii
4. blocaje la 90 grade - 3 serii a câte 10 blocaje, cu 6 kg agăţate de mine, pauză 2 minute între serii
5. pauză 5 minute
6. tracţiuni până la epuizare cu 6 kg agăţate de mine, pauză 3 minute
7. tracţiuni până la epuizare fără greutăţi

Ce monitorizez:

1. continuitatea mişcărilor. Dacă trebuie să mă întrerup în timpul tracţiunilor sau blocajelor şi rămân atârnat pentru recuperare, notez numârul unde m-am blocat şi încerc la următorul antrenament să urc limita cât mai sus.
2. numărul de tracţiuni la punctul 7 să fie mai mare decât la punctul 6 şi dacă e posibil să progreseze săptămânal.
3. blocajul să fie ferm şi minim 5 secunde.
4. în momentul în care toată înlănţuirea de mai sus merge şnur (fără "întreruperi" pentru recuperare), cresc numărul de tracţiuni/blocaje cu 1.

Ce obiective mi-am stabilit? Să ajung la 10kg sarcină şi la un număr de 15 tractiuni/blocaje per serie. Încă mai am de lucru :)