Perioada de acumulare

A trecut cam o săptămână de antrenamente serioase, făcute după un program riguros stabilit care respectă următorul ritm: două zile de efort, o zi pauză, două zile de efort, două zile pauză. Ce mă bucură cel mai mult e că organismul s-a acomodat aproape complet şi au dispărut durerile de la nivelul încheieturilor, care constituiau de obicei cel mai greu lucru de suportat.

Din cele două de zile de efort, una e bazată mai mult pe probleme tehnice de 8-12 mutări (cât mai grele posibil şi cu plasamente care necesită atenţie) iar cea de-a doua e dedicată exclusiv anduranţei şi rezistenţei. În zilele “tehnice” reuşesc să leg problemele parcurse de cele mai multe ori fără prize de picioare adiţionale, ceea ce mă solicită şi mai mult din punct de vedere fizic. Cu cât împing mai mult limita, cu atât mai greu de suportat sunt trântele dar reuşesc să păstrez un echilibru bun între risc şi accident iar urmările sunt minime. Oricum, nu tragi, nu câştigi.

Anduranţa creşte simţitor deci încă pot spune că sunt în perioada de “acumulare”. Tema clasică de anduranţă a crescut de la 35 la 44 de mutări dar momentan pot să o leg doar în sens ascendent (de jos în sus). La revenire, în sens invers, mişcările sunt mult mai solicitante iar efortul e aproape dublu. Oricum, planul pentru finalul lui 2007 este o tema de 50 de mutări care ar trebui făcută dus întors, deci 100 de mişcări. Dacă reuşesc să ajunc la nivelul asta, mă declar pregătit pentru planurile acestui sezon. Dar până acolo, mai e de lucru.

Evident, neavând o viaţă exclusiv sportivă, lucrurile nu se leagă exact cum vreau eu şi mă aşteaptă o pauză forţată de vinerea viitoare până marţi (5 zile) când trebuie să plec iar până în UK cu treburi. 5 zile de pauză nu sunt exact lucrul pe care mi-l doresc în acest moment, dar sper ca efectul să fie minim.

Partener de antrenament constant nu am şi nici nu cred că voi avea. Luş vine când poate, fără să aibă o prezenţă constantă iar Ioana se mută în Bucureşti de mâine. Nu e o dramă, dar cu parteneri (chiar dacă nu au nivel similar) e mai animat antrenamentul.

De ieşit la stâncă nu ies şi nici nu cred că mai apuc luna asta. Deja s-a profilat primul concurs (Cupa CAR pe 15 decembrie la Buşteni) şi din fericire de pe 11 voi fi iar şofer. Până atunci, antrenamentul pe “plastic” e un lucru necesar, indiferent cum aş privi problema sau cum mi-aş aloca priorităţile (realizări sau rezultate competiţionale).