Planuri la debut de Februarie

E marţi, s-a mai dus un weekend dar cu folos: am reuşit pentru prima dată toţi paşii din "Dance 4 Life" şi astfel gradul M9 propus traseului începe să devină din ce în ce mai sigur. E extraordinar acest lucru dar şi mai spectaculos ar fi dacă aş începe totuşi să schiţez un topo pentru zona Bicăjel. Am s-o fac dar nu ştiu când întrucât timpul liber se reduce catastrofal pe zi ce trece. Oricum, dacă vrea cineva să meargă acolo, mă poate contacta negreşit.

Concursuri. Luna Februarie se anunţă destul de agitată, cu 3 eventuri:

1. Cupa Răchiţele (ediţia a 4-a), 3-4 februarie, concurs de escaladă pe gheaţă - viteză

2. IWC Buşteni 2007, 8-11 februarie, etapa a 3-a a Cupei Mondiale - dificultate şi viteză

3. Cupa Kayland 2007, 24-25 februarie, dry tooling dificultate

La 1 şi 3 am să particip negreşit, la 2 încă mă mai gândesc - deşi am obţinut un posibil accept din partea organizatorilor.

Antrenament. Haotic ca de obicei, dar eficient. Principalul meu prieten este un model îmbunătăţit al plăcii de tracţiuni pentru pioleţi, pe care am montat-o în casă acum 2 săptămâni. Programul de forţă se simte dar din păcate a fost reluat prea târziu ca să îşi dovedească eficienţa maximă. Cu puţină perseverenţă, în luna martie sper să fie apogeul de formă pentru dry. Încă mai visez la un panou de dry tooling...



Alte probleme? Nimic. Cu destul de mare noroc nu am nici o accidentare, nu mă doare nimic, nu mi-am întins nimic. Mergem înainte.

Dry tooling in France

Iată şi scurtul film de prezentare al excursiei noastre în Franţa, pe care îl menţionam în posturile precedente. Sperăm să vă placă, va exista şi o versiune full dar mai durează până va fi implementată...

Mulţumiri lui Ciprian Andrecuţ pentru montaj şi logistica investită.

Enjoy!

L'Argentière la Bessée

Cel mai greu lucru în cadrul unui drum cu maşina în Franţa este să traversezi România. Plecat voios la ora 3 dimineaţa din Iaşi, nu am reuşit să fac mai mult de 500 de metri de la ieşirea din oraş şi am fost tras pe dreapta de două maşini de Poliţie care erau ferm convise că eram sub influenţa băuturilor alcoolice. Mai ales după ce am raspuns sec "L'Argentière la Bessée" la întrebarea "Unde mergeţi?", am fost nevoit sa suflu 8 secunde în trompeta detector şi să dezamăgesc pe domnii agenţi care totuşi s-au purtat incredibil de frumos cu mine, explicându-mi că o persoană ce virează brusc de pe drumul principal într-o benzinărie fără să semnalizeze poate reprezenta un posibil infractor care disperat, la vederea poliţiştilor, a încercat să scape de control.

Am tăcut din gură pentru că puteam să mă arda pentru nesemnalizare iar gluma care îmi venise instant în minte ("Da, dar cand am intrat în benzinărie eram doi şi nu eram eu la volan!") am păstrat-o pentru mine.

După peste 1.000 de km prin România, ocazie cu care i-am recuperat pe Ciprian din Topliţa şi pe Dan & Andreea din Bucureşti, am reuşit, cu greu, să părăsim iubita noastră ţară şi să migram pe fabuloasele autostrăzi europene. Fiind doi şoferi disponibili am mers fără oprire şi deşi am luat ţeapă cu o trecătoare închisă în Franţa, am reuşit să ne înscriem pe drumul care ne separa de ultimii 150 km (din 2.200) faţă de Argentiere.

Şi au urmat emoţiile. Franţa e o ţară destul de libertină în concepţii şi prin urmare după ora 22 toate benzinăriile sunt închise noaptea. Dar... au posibilitatea de a lua carburant daca foloseşti un card de credit/debit. După 3 benzinării consecutive unde nici unul din cele 6 carduri pe care le am nu a funcţionat (probabil vroiau carduri doar in Euro), ne-am trezit cu becul roşu aprins când mai erau vreo 80 de km până la destinaţie şi trebuia să trecem şi o trecătoare (Col de Lautaret) unde diferenţa de nivel urcată era de peste 1.000 de metri.

Am urcat trecătoarea tăind aproape toate curbele în căutarea trasei optime, am coborât 30 de km cu motorul la relanti (ca un adevărat taximetrist) şi am ajuns cu mare noroc în Argentière la ora 1 noaptea. Cu mare noroc pentru că plinul efectuat a doua zi ne-a demonstrat că mai aveam fix 800 de ml de motorină în rezervor, deci chiar am fost la limită.

În Argentiere era cald, mult prea cald pentru sezonul de iarnă - aşa că ne-am orientat rapid spre dry tooling în zona Ceillac. Era să o imbulinăm din prima zi întrucât ieşirea pe gheaţă din superbul M7+ "Prends moi sec!", ieşire comună cu cea a traseului de M6+ pe care era Dan - s-a prăbuşit toată. Mai pe româneşte, întreaga lungime din Sombre Heros s-a prăbuşit fără avertisment, demonstrând încă odată că anul acesta sezonul de ice climbing este aproape complet compromis. Rămas fără ieşirea relativ facilă pe ţurţure, traseul a devenit M8 şi a fost parcurs de Ciprian în a doua zi, atât eu cât şi Dan eşuând din nefericire undeva în zona ultimei asigurări a rutei.





Sombre Heros, înainte şi după...



Kobe în "Prends Moi Sec!" (M8, fără ţurţure)

După două zile de dry în care Ciprian a mai reuşit şi un M7+ la vedere, a treia zi am reuşit să parcurgem o cascadă de gheaţă în sectorul Aillefroide, intitulată "Claphouse" (III, 4, 100m.). A fost o escaladă plăcută şi relativ sigură, pe una din cele 3 cascade care erau perfect practicabile, din totalul de 500 existente...



Claphouse, ramura din dreapta



Spre vârf...

În ziua de pauză am tăbărât în magazinele de echipament din Grenoble (ocazie cu care mi-am completat colecţia de cuie de gheaţă) şi i-am făcut şi o vizită lui Leslie, care se pregăteşte pentru o expediţie integral românească în China. Detaliile despre aceasta expediţie sunt disponibile pe acest blog întreţinut de Cosmin Andron - unul din iniţiatorii acestei acţiuni. Ne-a prins foarte bine acest relache întrucât în următoarele 3 zile am migrat in Les Orres, într-o grotă cu trasee de dry tooling cu dificultăţi între M6+ şi M10.



Grotte d'Hirondelle



Kobe în "Blereau Team" (M6+)

Grotte d'Hirondelle e o zonă superbă pentru dry iar traseele sunt destul de hardcore. În cele 3 zile de escaladă am reuşit toţi să parcurgem un M6+ şi un M8, plus că s-au încercat 2 din proiectele zonei, propuse în jurul gradului M9/M10? Păcat că nu sunt decat 6 trasee acolo din care 2 proiecte iar unul e un M10 confirmat şi declarat drept cel mai tare traseu de dry din Franţa. Oricum, e impresionant. La fel de impresionant a fost efortul pe care l-am depus personal în respectivul M8, complet diferit faţă de investiţiile fizice depuse în escaladă...





Dan Burcea în proiectul "22 a Agnieres" (M9/M10?)

Zilele petrecute la dry au fost un câştig enorm pentru noi pentru că pe de o parte ne-am obişnuit corpul să lucreze în regim de forţă pentru 3 zile consecutive, ne-am format o părere foarte elocventă pentru gradele traseelor pe care le-am amenajat în Bicăjel şi în plus am văzut că "se poate" - trebuie doar un antrenament eficient şi specific dus mai departe.



Ciprian Andrecuţ studiind proiectul "Msieur le 9" (M9/M10?)



Ciprian Andrecuţ în timpul reuşitei din "Pere Magloire" (M8)

Ne-am bucurat în plus pentru că prima estimare din Bicăjel a fost extraordinar de precisă (nu ne-am înşelat decât cu jumătate de grad la un traseu uşor) şi sperăm ca respectivele trasee să fie un prim model corect de cotare în România, chit că vor apărea obişnuitele discuţii şi poate vor fi considerate subcotate. Îmi pare rău, ăsta e nivelul în Franţa în zonele consacrate, trebuie doar să ne antrenăm mai tare întrucât dry toolingul nu e joacă de copii!

Cam asta a fost, pe scurt si la obiect. Ciprian lucrează zilele astea şi la un film care va ilustra cred ca cel mai bine ce am făcut noi de fapt, acolo.

Dry on!

Test real al cuielor de gheaţă

În timp ce puneam pe "hârtie" aventurile din L'Argentière la Bessée, am dat peste una din cele mai incredibile chestii pe care le-am văzut pe net: un test al cuielor de gheaţă folosind oameni în loc de crash test dummies.

Prima oară am crezut că e o glumă, dar după ce m-am documentat mai atent şi am observat că respectivele teste sunt făcute în colaborare cu Black Diamond şi în cadrul unei întâlniri extraordinar de renumite (Ouray Ice Festival).

La a doua analiză, am remarcat că protagoniştii nu poartă colţari - deci riscul de accident prin agăţare sau răsturnare este eliminat (parţial) şi în plus au sisteme destul de precise de backup în cazul în care lucrurile evoluează negativ.

Deşi testul este idealistic (gheaţă verticală, nu există risc de agăţare/contrabalansare pe spate, nu există praguri sau alte riscuri de impact), totuşi arată faptul că o protecţie pusă corect poate servi extraordinar de bine în momentul când gravitaţia îşi spune cuvântul.

Înapoi pe meleagurile naţionale

M-am întors! Cetăţean european, plecat cu paşaport şi întors cu buletin (ceva de genul plecat bou şi întors vacă - mai avem multă pâine de mâncat până când ne vom merita cu adevarat proaspăta aderare la UE).

Au fost 8 zile perfecte pentru căţărare (în special pentru dry tooling), chiar dacă vremea deosebit de caldă nu ne-a permis să ne desfăşurăm complet conform planului de acasă, care includea ceva mai multă gheaţă. Sunt foarte multe aventuri de povestit aşa că am să îmi aloc vreo 2 zile pentru a putea scrie raportul complet al turei noastre în L'Argentière la Bessée.

Între timp mi-am respectat promisiunea şi am pus ceva poze de la Paris şi Strasbourg, poze pe care le puteţi vizualiza în postul precedent. Numai bine, până atunci, rezolvăm şi noi cu povestea, pozele, filmul şi celelalte detalii din "cantonamentul" francez.

Bonne Grimpe!

Strasbourg, Paris... Bonne Annee!

La Mulţi Ani tuturor!

Şansa şi o decizie de ultim moment m-au făcut să o iau pe Petro de mânuţă şi să luăm rapid drumul spre Franţa pe 26 decembrie.



Şofer de cursă lungă

După 1850 km pe şoselele europene am poposit în Strasbourg având la activ şi o noapte petrecută într-unul din hotelurile de tranzit din Viena. Gazdele noastre la destinaţie: Alina şi Ionuţ, doi buni prieteni din care cel puţin unul va petrece ceva timp pe acolo :)

Trebuie să recunosc faptul că am avut un noroc imens mai ales pentru că am reuşit să rezervăm pe Internet cu doar câteva zile înainte de plecarea din România două camere la un hotel din centrul Parisului, la un preţ derizoriu (40 EUR camera pe noapte). Astfel, am avut parte de 4 zile în Strasbourg şi 3 zile în Paris, una mai superbă decât cealaltă. Oricum, dacă aveţi drum prin zonă vă recomand 100% să opriţi la Hotel Gabriel.

Deşi am plecat ca orice om serios cu echipamentul după mine, pentru prima oară în viaţă rucsacul respectiv a rămas în fundul portbagajului şi a cedat locul pasiunii pentru cultură şi istorie. Strasbourg-ul m-a impresionat puternic prin catedrala care reprezintă blazonul oraşului cât şi prin oraşul în sine, conservat aproape perfect în zona centrală. Am reuşit să urcăm în catedrală şi să facem o multitudine de poze (cumulat cu Parisul, m-am întors cu 1.6 Gb de material fotografic) şi chiar mai mult - să vizităm muzeul Catedralei, un lăcaş plin de detalii istorice.



Catedrala din Strasbourg



Interior din muzeul Catedralei din Strasbourg

Dacă Strasbourg-ul a avut un impact foarte puternic asupra mea, Parisul a fost ca un fel de lovitură letală. După un raliu Strasbourg - Paris în care am reuşit recordul de a nu fi depăşit de nimeni (4 ore până în faţa hotelului) şi de a mă orienta perfect prin oraş folosind GPS-ul, primul contact a fost reprezentat de Turnul Eiffel noaptea, o imensitate de metal de 300 de metri înălţime construită acum mai bine de 100 de ani. Plimbarea noastră nocturnă s-a soldat cu multe poze, dureri la picioare şi cu o salvare de ultim moment cu metroul...



Prietenul nostru, metroul

A doua zi am reuşit atât să vizităm catedrala Notre Dame, să luăm prânzul în Cartierul Latin şi să urcăm în Turnul Eiffel până la nivelul al doilea. Am urcat la picior mai mult de 500 de trepte metalice, am băut cea mai scumpă cafea posibilă în cafeneaua Eiffel şi am prins o adevărată furtună care ne-a cam pus probleme la coborâre. Din nefericire, din cauza condiţiilor dificile nu am putut ajunge la nivelul final, dar totuşi a meritat să vedem Parisul noaptea de la 155 metri.



Tour Eiffel



Notre Dame



Paris, o simplă intersecţie

In ziua următoare am fost la Luvru. O experienţă incredibilă deşi am reuşit să vedem doar 25% din muzeu într-o zi întreagă! Am avut norocul să reuşim să ajungem la cele mai renumite piese ale muzeului (Gioconda, Venus din Milo, etc.) precum şi să parcurgem sectorul egiptean, african şi toate saloanele de pictură italienească şi spaniolă.



Muzeul de Istorie. Probabil 15% din suprafaţa totală, ne-a luat aproape o zi să îl parcurgem... parţial



Sena, locul perfect de întâlnire al îndrăgostiţilor

Spre seară am parcurs la picior renumitul Champs Elysee pornind de la Arcul de Triumf până la Place de la Concorde (unde se află fabulosul obelisc egiptean). Ne-am dat şi în renumita Roată a Parisului, ca să fie meniul complet şi ne-am pregătit de revelion.



Champs Elysee



Roata şi Obeliscul

Şi cu pregătirile am rămas. Atât noi, cât şi sutele de mii de oameni care am fost la Tour Eiffel, am rămas dezamăgiţi de lipsa totală a vreunui foc de artificii.... Trist şi inexplicabil pentru o capitală atât de mare ca Parisul, singura capitală europeană care nu a organizat nimic pentru anul nou. Am rămas supăraţi pentru acest lucru întrucât ne-am simţit de parcă ni se furase cireaşa de pe tort, dar aşa e în viaţă - nu poate fi totul perfect.



Mica noastră escapadă s-a încheiat după un drum obositor în care am constatat la final încă odată cât de înapoiaţi suntem ca naţiune şi cât de mult mai avem de luptat până când ne vom merita cu adevărat titulatura de ţară a Comunităţii Europene. Revenit în ţară pe 04 ianuarie, m-am resemnat cu gândul că pe 8 plec înapoi în Franţa, către L'Argentière la Bessée, unde voi recupera multitudinea de zile fără mişcare din acest concediu.

Despre ce se va întâmpla acolo însă, veţi citi într-un episod ulterior, după 18 ianuarie... Nu cred că mai apuc să scriu până atunci, oricum previziunile se înclină spre o activitate predominantă legată de dry tooling. Vremea este în continuare incredibil de caldă în toată Europa iar gheaţa încă e un lux.