RSS: Articole | Comentarii

Antalya în flăcări

0 comentarii

Soarta mi-a oferit unul din cele mai dure spectacole ale naturii pe care le-am văzut vreodată. Timp de 6 zile, Antalya a fost la propriu în flăcări, regiunea fiind devastată de cel mai mare incendiu spontan din istorie. O luptă complet inegală între om şi natură, sate întregi rase de pe faţa pământului dar din fericire fără pierderi importante de vieţi umane.

Deşi totul a început relativ timid, într-o zi de joi, după două zile deja incendiul ajunsese la 20 de kilometri faţă de zona în care stăm. Zilnic, în timpul drumului către zona de căţărat, treceam prin acest infern unde soarele nu mai exista şi era vizibil cu ochiul liber ca în timpul eclipsei.

Incendiul a durat aproape o săptămână şi a implicat enorm de multe forţe terestre şi aeriene care mai mult au încercat să limiteze distrugerile şi să izoleze focul – căci de stins nu se punea problema. În anumite locuri, flăcările atingeau 20-25 de metri înălţime şi în aproximativ 15 minute defrişau complet un deal cu o suprafaţă impresionantă.

Pentru mine acesta a fost cel mai bun exemplu că suntem mici şi infimi în faţa naturii dezlănţuite.

Detalii pot fi citite aici.

Leave a Reply