La 6 mişcări de triumf

Nu am mai scris de vreo 2 săptămâni, nu că n-aş fi avut ce scrie dar am fost extraordinar de ocupat. Prins între lucrul la apartament, afaceri, clienţi, asamblat mobilă şi alte pseudo aventuri urbane, am intrat într-o perioadă de criză profundă, care se poate caracteriza cel mai bine prin puţine ore de somn, antrenamente ineficiente şi o groază de griji şi probleme care de care mai urgente.

Şi totuşi, în cele două week-end-uri trecute, am reuşit în fiecare duminică să reajung în Bicăjel. Ambele ieşiri le-am dedicat exclusiv proiectului “Millenium”, care din ce în ce devine mai palpabil.

Dacă în prima ieşire nu am avut un scop precis de a lega traseul ci mai degrabă de a îl optimiza la sânge ca mişcări (aspect pe care l-am reuşit într-o proporţie mulţumitoare, în două intrări consecutive în perete), la cea de-a doua tură am trecut evident şi la şuturi.

Optimizarea traseului pentru mine e o chestiune relativ simplă dar laborioasă, şi are ca bază 3 reguli simple: reducerea numărului de mişcări la un minim acceptabil (prea multă jonglerie strică), clarificat prizele la picioare pentru a evita la maximum mişcările doar din braţ şi comasarea mişcărilor sensibile sau cu grad sporit de risc al pierderii controlului (prize instabile care s-ar putea rupe la un cuplaj mai dur, prize greu de controlat) într-o mişcare mai lungă dar mai sigură ca plasament. Pentru “Millenium”, am avut nevoie de 4 intrări în perete pentru a concepe planul final, care de obicei rar mai suportă modificări, decât dacă marja de eroare este prea mare în punctele cheie.

Revenit după o săptămână, destul de obosit după o serie de nopţi cu doar 4-5 ore de somn, am fost în dubii dacă voi reuşi să leg substanţial mişcările din traseu dar totuşi am zis că încercarea moarte n-are şi m-am încălzit secvenţial pe paşii respectivi, verificând din nou planul iniţial.

Lucrând în parteneriat cu Ciprian, avantajul comun a fost că amândoi am rezolvat anumiţi paşi din traseu pe care celalalt nu-i mirosise din prima şi acest lucru ne-a adus foarte mult timp câştigat în plus, chit că sunt mici diferenţe în planurile noastre.

Primul şut în traseu, a fost şi cel mai bun, deşi m-a costat aproape toată energia pe care o aveam. Am legat toate mişcările mai puţin ultimele 6 (ce dezolant e când vezi topul deasupra capului şi nu mai poţi…) dar am fost mulţumit căci dacă am dat asemenea randament obosit, în mod cert dacă voi reveni în stare aptă de efort voi lega traseul. În timp ce coboram salam, am fost convis de două lucruri: că planul meu este perfect şi că Ciprian va parcurge ruta la următoarea încercare – aspect care s-a şi întâmplat, şi iată că “Millenium” şi-a găsit naşul şi implicit şi propunerea de grad, care este M10-.

La cel de-al doilea şut nu am mai fost în stare să ofer o replică prea bună şi fizicul m-a lăsat complet în zona spitului 8/14, unde e cel de-al doilea crux violent al traseului. Am recuperat buclele şi ne-am retras, întrucât cărţile erau deja făcute.

Acum ce să mai zic, probabil cândva între Crăciun şi Revelion mă voi reîntoarce la traseu. Nu sunt deloc stresat, căci îl simt aproape şi e o adevărată plăcere să te lupţi pentru fiecare metru din el. Mai grav e că trebuie să batem în curând alte proiecte noi şi cel mai trist e că într-un mare final noi le batem, noi le facem şi rar mai vine careva să se dea pe ele. Exceptându-l pe Dan Burcea care a fost anul trecut şi n-a regretat vizita, în rest, în continuare, nimeni din „greii” anturajului nostru redus al căţărătorilor de dry nu vine în Bicăjel, deşi acum sunt 10 trasee, de la M4 la M10-, după bicepsul fiecăruia.

În week-end-ul care vine, mergem la Buşteni pentru un concurs organizat de CAR/FRAE: Cupa României. Deşi simt că nu e o perioadă prea propice pentru mine, sper să mă motivez bine, mai ales întrucât competiţiile mă stimulează enorm.