Iarna s-a terminat...

Cred ca sezonul de dry s-a încheiat. Pe de o parte, azi am avut parte de 20 de grade în Iași, pe de altă parte încălzirea accentuată a vremii a dezghețat Bicăjelul și probabil este foarte dificil de trecut apa. După o săptămână de pauză completă, de azi voi începe perioada de pregătire pentru escaladă. Minim o lună de acomodare (panou/stâncă), după care sper să intru pregătit în noul sezon.

Deci, s-a terminat. A fost un sezon scurt și la obiect, dar neîmplinit din cauza imposibilității de a merge în exterior pentru realizări. Rămân momentele plăcute petrecute cu Ciprian și acea zi superbă când am reușit să parcurg cele mai tari trasee din Bicăjel (M9-, M9) într-o zi.

Ultimul meu traseu parcurs a rămas deci "Apocaliptica" (M8) în Piatra Mare, o linie extraordinar de frumoasă și pretențioasă.

VIDEO: Cupa Răchițele

Iată și evoluția mea în calificări la Cupa Răchițele. Finala nu am mai reușit să o filmăm din motive tehnice...

Din nou în Piatra Mare

Am avut parte de zile grele în ultimul timp, care s-au soldat cu o lipsă acută de somn și implicit o oboseală cronică. Un proiect important care a devenit peste noapte urgență maximă, m-a făcut să adun doar 12-13 ore de somn în trei zile consecutive, să le numim vineri, sâmbătă și duminică.

Dar pentru că dorința de evadare e mare, în acest balamuc am introdus (cam forțat) și o deplasare în zona Brașovului, pentru “relaxare”.

Filmul evenimentelor a fost următorul: vineri noapte – muncă non stop. Culcat sâmbătă la 7 dimineața, trezit la 12, muncit iar până la ora 17 și declarat moment de pauză forțată. Orice om normal s-ar fi reîntors la somn dar eu am ales altă variantă: plecat spre Toplița, dormit la Ciprian (evident de la ora 0 la ora 5), deplasat spre Brașov și ajuns la Dâmbul Morii în jurul orei 9.

La ora 10.15 deja echipa trecea la lucru, încălzindu-se cu succes pe “Mini Crux” (M5+). A urmat “Apocaliptica” (M8), traseu pe care eu îl parcursesem cu un an în urmă, dar în comp style. Abia acum însă traseul e considerat închis pentru mine, reușind din primul șut să îl rezolv în stil „bareback”, fără heelspurs. Gradul imbatabil rămâne același, dar cu backpoint cred că e mai puțin, probabil M8-.

“Man in Black”, ultimul traseu rămas neparcurs, e o rută aparte similară ca efort fizic cu “Dance 4 Life” din Bicăjel deși envergura surplombei e mai redusă puțin. După o primă tentativă în care s-a conturat vag o idee de plan, următorul șut a permis clarificarea planului și legarea părții superioare a cruxului dintre buclele 3-6. Intrarea în traseu e foarte delicată, căci sunt ferm convins că o mare parte din prizele originale ale traseului s-au rupt sau deteriorat, astfel încât primele 3 bucle necesită atenție maximă atât la progresie cât și la asigurat.

La încercarea numărul 3 am greșit un plasament la bucla 5 iar cea de-a patra tentativă a demonstrat că nu mai eram în stare din punct fizic să leg pașii, fiind extraordinar de obosit. Redbull îți dă aripi, dar totuși într-o limită. Totuși, traseul nu a rămas neparcurs, Ciprian reușind să îl lege la încercarea a 3-a și cotândul M9-, în varianta “bareback”.

Mi-a părut rău în special de eroarea de la încercarea a 3-a, unde cred că aveam șanse destul de bune de a ieși din surplombă, dar asta e, nu poți întotdeauna să câștigi. Pentru mine unul, traseul rămâne pe lista de proiecte, dar nu cred că voi mai reveni acest sezon pentru el. Deși în acel sector sunt doar 3 trasee, mai e potențial de o linie foarte dură între „Man in Black” și “Apocaliptica”, care poate va fi echipată în viitor...

A urmat un drum greu de 7 ore până în Iași, la ora 1 noaptea fiind evident acasă unde proiectul urgent trebuia pregătit de lansare. În sfârșit, la ora 6 dimineața am putut să mă culc, dar nu pentru mult timp căci era luni, deci o nouă zi de lucru.

Acum e deja miercuri și parcă îmi mai revin din oboseală, dar nu am nici o motivație pentru efort fizic și cred că săptămâna asta am să fac pauză totală, deși nu agreez deloc acest lucru. Problema este ce am să fac de lunea viitoare încolo și o primă variantă posibilă ar fi să pun sculele în cui și să încep pregătirea pentru sezonul de escaladă. Sau nu :)

PS. Poze nu am făcut, dar voi reveni cât mai repede posibil cu secvențe video.

Cum se fabrică o carabinieră

Imagini din fabrica renumitului producător DMM, Țara Galilor, UK.

Cupa Răchițele 2008

A 3-a ediție de când particip (un concurs cu noroc pentru mine, căci mai tot timpul am terminat pe podium), a 5-a în total pentru concursul în sine, prima organizată în colaborare cu FRAE. Multe modificări în bine față de anii precedenți, în special în ceea ce privește orientarea spre dificultate în dry tooling.

Împreună cu proaspătul coleg de club Ciprian, am evoluat destul de bine în proba de dificultate. Desfășurată pe parcursul a două zile, proba ne-a supus la două trasee frumoase și interesante, calificări și finală. Traseul de calificări a departajat destul de bine finaliștii, neexistând două persoane care să cadă din aceași priză. Am fost foarte aproape de a da top în calificări dar nu am nimerit o priză prea bună pentru mișcarea decisivă.

Finala a fost destul de dură și a eliminat jumate din concurenți încă din primii 6-7 metri. O mișcare mai subtilă pe priză inversă te conducea într-o zonă cu prize săpate, după care un pasaj foarte dubios cu o succesiune de 3 prize proaste constituia un alt crux al traseului. Aici ne-am ars și eu și Cătălin Petrescu, departajați fiind în scriptele finale în funcție de rezultatul din calificări.



Mihai Sima a reușit să depășească acest pasaj și să mai urce un nivel iar Ciprian a reușit pe departe cea mai bună performanță escaladând peste jumătate din traseu. Un rezultat foarte bun pentru el, care nu face decât să confirme faptul că pregătirea pe care a urmat-o în acest sezon a fost solidă și eficace.



Puțin debusolat, m-am mulțumit cu locul 4 dar mai importante sunt cele 55 de puncte din campionat, care teoretic îmi conferă șanse bune pentru finalul acestui an, de a ocupa un loc pe podiumul final, dacă evoluțiile mele vor fi binențeles mai bune.

Rezultate dificultate (Campionat/Cupa Răchițele):

1. Ciprian Andrecuț
2. Mihai Sima
3. Cătălin Petrescu
4. Florian Mastacan

La viteză lucrurile au stat puțin altfel, dorindu-se punerea în practică a sistemului de duel, similar cu întrecerile din Cupa Mondială. La duel, după o runda de calificare care triază majoritatea participanților, restul sportivilor se luptă doi câte doi pe traseele paralele (se parcurg ambele rute și se adună timpul), eliminându-se succesiv câte un sportiv din fiecare pereche.

Întrucât numărul de sportivi legitimați era mic - sub 16, cum e cota normala pentru duel și pe deasupra și impar, s-a luat decizia de a experimenta sistemul dual pentru primii 4 timpi din calificări.

Deoarece sportivii au fost amestecați, toată lumea a parcurs o singura dată traseul de calificări, aspect care a determinat un clasament final pentru cei afiliați. Având un parcurs excelent, m-am clasat pe prima poziție în acest parcurs, aspect care îmi dă șanse destul de mari la locul I pentru 2008 căci e puțin probabil a se mai organiza o etapă strict pentru viteză în acest sezon. Vom vedea în iarnă.

Ce a urmat, se numește balamuc românesc. Locurile 1-4 (Florian Mastacan – Romeo Chira) și 2-3 (Cătălin Petrescu – Paul Popescu) din calificări s-au luptat în duel pentru Cupă.

După ce perechea 1-4 a parcurs prima rundă, cei din perechea 2-3 au căzut amândoi în aceeași rundă iar decizia arbitrilor a fost: 1-4 calificați în finală, 2-3 necalificați, deci finala mică. Incorect, căci regulamentul prevede că dacă ambii concurenți cad în aceeași rundă, runda se reia de la început.



În finală, eu și cu Romeo am schimbat părțile și am parcurs din nou o rundă. Această rundă adunată cu runda precedentă a conferit timpul final și a determinat câștigătorul. Din nou o greșeală de arbitraj, căci fiecare duel cuprinde două runde indiferent de rezultatele precedente. Adică practic, trebuia să mai parcurgem câte o rundă și în semifinală și în finală!

Greșeli care probabil nu au fost voite, dar denotă faptul că regulamentul nu se cunoaște.

Trecând peste toate acestea, rezultatele finale la viteză au fost:

Campionat:

1. Florian Mastacan
2. Cătălin Petrescu
3. Mihai Sima

Cupa Răchițele:

1. Romeo Chira
2. Florian Mastacan
3. Cătălin Petrescu

Și acum, obișnuita analiză a concursului:

Bile albe:

• Traseele de dry tooling bine echipate și cu dificultăți elocvente pentru un concurs. Potențialul existent în zonă este imens
• Fond de premiere generos, pentru toată lumea
• Atmosferă plăcută, muzică, distracție
• Taxa de înscriere revalorificată complet de către participanți sub formă de bonuri valorice cu care se putea cumpăra mâncare, ceaiuri calde, etc.
• Posibilități foarte bune de cazare în zonă

Bile negre

• Nerespectarea regulamentului internațional pentru probele de duel viteză
• Prize săpate în traseul din finală, traseul mai mult ca sigur fiind posibil fără ele
• Nerespectarea regulamentului pentru probele de dificultate, unii sportivi evoluând fără mănuși de exemplu sau permițându-li-se să continue evoluția după o poziție incorectă (piolet luat de cap, mâna pe perete).

Ar mai fi un punct important, lipsa de elocvență între probele feminine și rezultatele scriptice din campionat, care nu o pot pune ca o vină a organizatorilor. Asta e pur și simplu lumea de câcat în care ne învârtim și cu care mergem înainte. Oricum, dacă la masculin nu au existat divergente mari pentru pozițiile din clasament dintre legitimați și non legitimați, la feminin valoarea rezultatelor e puternic afectată.

Soluția? Înscrieți-vă oameni buni în cluburi afiliate și participați ca sportivi legitimați! Pentru că uneori, diferențele dintre cele două clasamente pot aduce multă tristețe și supărare în inimile participanților...

PS. Clasamentul feminin în campionat e irelevant așa că nu îl mai postez iar cel din cupă nu îl știu deocamdată...