10 lucruri pentru care ador Marea Britanie

1. Bunul simţ. Poporul englez, indiferent de vârstă sau condiţie socială, este foarte bine crescut şi îţi mulţumeşte pentru absolut orice. În plus, când cineva ţi se adresează îţi mai şi zâmbeşte, chiar dacă eşti o persoană necunoscută.

2. Week-end-urile. Oamenii petrec weekend-ul în familie sau cu prietenii - făcând grătare şi plimbându-se în natură. Diferit faţă de ce e la noi, grătarul se face în curtea casei şi nu în pădure, nimeni nu deranjează pe nimeni, fără muzică şi se bea cu măsură mai ales dacă sunt copii în preajmă.

3. Parcurile. Adevărate oaze de linişte, cu gazonul tuns strict, alei pietruite şi animale care conferă o alură aparte faţă de alte zone din Europa.

4. Atitudinea faţă de mediul înconjurător. Britanicii respectă natura şi fac orice ca să o păstreze sau înfrumuseţeze. Am participat la o acţiune de binefacere, unde toţi oamenii dintr-un cartier au vândut lucruri din casă pentru a colecta fondurile necesare restaurării unui parc.

5. No smoking on public areas. Nu se (mai) fumează în nici un bar sau club. Şi se respectă acest lucru în ciuda faptului că amenda e destul de minoră.

6. Spiritul mercantil. Valorile oraşelor sunt păstrate şi binenţeles (dacă e cazul) comercializate corespunzător. Am vizitat renumitul Manchester United Fan Shop, unde poţi cumpăra aproape orice lucru personalizat cu stema şi culorile clubului. Am fost singurul care a ieşit de acolo doar cu un fular, restul cumpărau minim cate 4-5 obiecte, cum ar fi aşternut de pat, preşuri auto, tricouri, haine, căciuli, căni, perne, ghiozdane….

7. Guinness. Bere neagră, complet diferită la gust faţă de ce se importă la noi. Şi chiar dacă depăşeşti limitele normale, a doua zi nu te doare capul de la ea.

8. Traficul. Deşi britanicilor le place să apese pe pedală când au ocazia, în caz de blocaj rutier au o răbdare ieşită din comun (fără claxoane) şi respectă cu sfinţenie regulile de circulaţie.

9. Pub-urile. Se bea foarte mult aici, dar în limitele decenţei (un britanic beat criţă se comportă ca un român uşor ameţit). E ceva normal să ieşi zilnic de la servici şi să bei o bere cu prietenii, după care să te duci acasă. Şi culmea, asta o fac şi femeile.

10. Ploaia. Pentru că te poţi plimba liniştit în ploaie fără să te murdăreşti pe haine sau pantofi.

Sunt din nou în Manchester şi în împrejurimile acestui superb oraş, pentru câteva zile.

Noroc! (8a)

N-am rezistat și m-am întors la Belvedere pentru proiectul meu. Întrucât trebuie să plec joi din țară cu ceva treburi și asta implică o pauză de 1 săptămână, am zis să încerc să reglez acum problema cât sunt pe val.

Am dormit în Onești vineri spre sâmbătă iar dimineața la ora 06.30 am pornit spre Predeal. L-am recuperat și pe Cătălin Petrescu din Brașov și i-am dat talpă spre destinație unde mi-am dat seama că ziua începuse mai prost decât trebuia – drumul spre Belvedere era blocat din cauza unui concurs de alergare. După ceva discuții parțial inutile cu organul, am reușit să aflăm că totuși accesul se va debloca după ora 13. Neavând ce face momentan, la ideea lui Cătălin ne-am orientat spre Pietrele lui Solomon pentru a ne încălzi.

Pe drum, ne-am oprit din nou în Brașov și am trecut pe la locul de construcție al noului panou. Ne-am reunit acolo cu Mardare și cu Bifi. După ceva timp, m-am reîntâlnit și cu Limbă, la fel de tânar și puternic ca de obicei – ca mai toți boulderiștii care n-au stress-uri și duc o viață lipsită de griji și riscuri :))

Nu mai fusesem niciodată la Solomon, dar mi-a plăcut. O zonă superbă de antrenament pentru localnicii din Brașov dar nerecomandabilă în weekend când micii și berea bat tot. M-am încălzit destul de eficient și am purces din nou spre Belvedere.

Cătălin a fost foarte binevoitor și mi-a echipat traseul pentru a câștiga timp (deja era ora 4) așa că am trecut direct la șuturi. Primul irelevant căci uitasem planul la picioare, al doilea mai bun dar din nou nu am controlat o priză la picior. Partea bună a fost că am reușit să reduc planul cu o mutare. A treia încercare a fost un soi de penalty executat la vinclu, căci am simțit toate prizele cum trebuie și am închis meciul.



Hai Noroc!

Deci, rezultat final echitabil, ce se poate considera rezultatul muncii de echipă: sfoara și buclele lui Cătălin (Mammut rulez), Mardare la filat, Nicole la poze, Petro la galerie și nu în ultimul rând eu cu steagul de vârf ascuns în săculețul de magneziu.



Mardare, Kobe, Cătălin

A doua zi, complet relaxat, am mers cu toții în Prăpăstiile Zărneștilor. Fără plan, din nou ziua a început mai prost după ce m-am pompat complet la încălzire și în plus am mai rupt și o priză într-un traseu. Am avut totuși ocazia să încerc "Highlander", un traseu mitic din zonă, incredibil de estetic și frumos.



Highlander - una din cele mai estetice linii din România

Recunosc, nu m-am lipit de el, căci în mod cert modul de abordare al rutei (tavan) implică o tehnică foarte eficientă de picioare pentru a avea șanse să ieși sus. Mardare și Cătălin s-au pus pe "Meteor" iar la prima vedere nu m-ar mira ca traseul să cunoască o nouă reușită în acest sezon.



La încălzire

Reîntors acasă, mulțumit și cu planul realizat, m-am scufundat în treburi. Până pe 1 iulie inclusiv, iau pauză. Ocazie cu care poate se mai liniștește și degetul meu accidentat. Singura certitudine care o am acum este că aș putea ridica ștacheta legat de nivelul proiectelor.

La Luna Nera (8a)

Un traseu retras, într-o faleză uitată de lume. O zonă superbă, mitică, liniștită. 2 trasee naturale (unul încă proiect) și potențial pentru minim 4-5 rute tari în sectorul respectiv. Un traseu cu foarte puține repetări în 5 ani, încercat de o grămadă de oameni dar considerat ca fiind unul “soft” și foarte realizabil, deși la noi la români discuția și cotatul sunt două chestii care se fac mai mult la sol decât în perete sau după realizare.

Îl încercasem și în 2007 de vreo 4 ori, plecând de acolo cam cu coada între picioare, deși surprinzător genul de prize/mișcări îmi convenea de minune: riglete combinate cu deadpoint-uri semidinamice. O intrare un pic forțată cu un pas peste mână urmată de cruxul în sine (5 mutări) și încă vreo 7-8 mutări medii care te duc la o zonă de relache.

Venit în Bicaz doar la o zi, am hotărât pe loc să mergem la el, pentru a mai da un ochi. Prima încercare a fost mai mult de tatonare, preferând să îmi fac planul la ieșire și să mă încăzesc bine pentru a lucra din nou cruxul. Am avut o nouă abordare a pasajului, mult mai fermă, mai ales că știam în mare parte ce e de făcut. La cea de-a doua încercare am simțit extraordinar de bine primele 3 mișcări, am dat a 4-a la limită și m-am blocat la ultima căci degetele ziceau “NU!”. Și nu a fost, am fost la o limită să o comit (am un posibil început de tendinită la un deget) dar m-am oprit la timp.

Revenit pe sol, m-am uns cu toate alifiile pe care le aveam, m-am bandajat de așa natură încât să pot flexa degetul problematic exact cât trebuie și... i-am dat-o. I-am dat cu o determinare pe care rar am avut-o în ultimul timp, probabil una din acele zile când simți că poți să te iei la trântă cu orice.

E drept, ultima mișcare mi-a ieșit perfect (dat la țintă practic) era să mă scap mai sus dar noroc că am psihicul tare și nu mă pierd în situațiile limită iar lucrurile s-au liniștit abia după ce am trecut și de pașii de ieșire care deși par ușori, te pot încura dramatic din calea spre succes.



Poza de vârf e în zona de ieșire, când fotograful meu (Petro) se trezise din somnul dulce prestat în hamac, probabil deranjată de răgetele mele evacuate din plămâni în momentul cheie.

Concluzia finală? Un traseu GREU din punctul meu de vedere, care necesită o abordare precaută și o determinare totală. Dacă vă place stilul “bouldery”, aveți piele pe degete și răbdare – este probabil unul din cele mai recomandabile trasee din Chei. Ca duritate a cruxului însă, pasajul întrece punctele cheie din 8a-urile similare ca gen din Chei pe care le-am făcut și chiar mi se pare mai dur și decât mișcările cheie din “Insomnia”. Cu un final mai dificil și fără zona de odihnă, probabil povestea acestei rute ar fi fost cu totul alta.

M-am întors „împachetat” la Iași și mi-am luat 2 zile liber pentru recuperare. Deși mulțumit de rezultate, starea degetului mă îngrijorează și încerc să iau măsuri drastice fără a forța încă o pauză nedorită.

La Belvedere

După mulți ani, am reajuns la Belvedere. Nu am mai găsit nimic din ce era, faleza arată complet diferit iar impactul asupra calității rutelor este fantastic: rutele vechi au fost reechipate și în plus au apărut foarte multe trasee noi tari și frumoase. Este de apreciat efortul celor două persoane care au depus munca voluntară în zonă, mă refer aici la Nicholas Ecoffet și Ioni Mânzatu.

Faleza are expunere sudică, ceea ce o recomandă pentru începutul și finalul de sezon. Și totuși anumite sectoare sunt ferite parțial de razele soarelui, permițând parcurgerea rutelor și în timpul verii, în special în zilele mai puțin toride. Fiind una din falezele care (prin minune) a scăpat de ajustările umane, rutele au un stil aparte, dominat de mișcările tehnice impuse de cadrul natural foarte variat.

Un topo foarte recent și actualizat găsiți aici.

Venit în zonă cu plan destul de stabil datorită recomandărilor pe care majoritatea cățărătorilor mi le-au dat, am ales o rută nouă, ferită de soare și extraordinar de tehnică, pe nume “Noroc”. Având aproape două zile la dispoziție, am reușit să citesc relativ repede cruxul traseului bazându-mă și pe sfaturile de la Mardare. Partea proastă a fost că nu m-am încadrat mulțumitor cu planul respectiv (nu controlam eficient o scursă) și abia la finalul zilei am venit cu varianta proprie care mi s-a părut mai clară dar poate mai puțin digerabilă pentru persoanele mai înalte.

Abia după a treia încercare mi s-a conturat ideea planului final, deși câteva mișcări semidinamice din primele tentative la un bidoit cheie mi-au rupt o unghie și au făcut abordarea respectivei prize foarte insuportabilă.



Noroc - Le bidoit...

Ruta în sine se poate cataloga ca un 8a cinstit. Început relativ ușor, pas de odihnă fără mâini, crux și final de mare atenție unde lipsa de concentrare te poate trimite lejer înapoi de unde ai plecat. Cruxul (în “viziunea” mea) are 10 mutări din care cele importante sunt 5-8 (de decizie, majoritatea cu mâna dreaptă) la care se mai adaugă ieșirea din pasaj unde teoretic nu ar trebui să fie probleme. Un traseu mai degrabă de atitudine și determinare.

Revenit a doua zi, încercarea a patra a fost irelevantă (neîncalzit eficient). A cincea a marcat o nouă ratare din cauza unui picior prost plasat iar a șasea a fost cea mai bună dar nefinalizată eficient (mai aveam 1 mutare!). După care a venit ploaia și am fost nevoiți să ne retragem.

E prea frumoasă ruta astfel încât nu cred că am altă variantă decât să revin urgent să încerc să leg traseul... rămâne de văzut când.

Revenire în weekend

Duminică am ajuns în Chei doar cu Petro, pe post de filator şef. După o săptămână extraordinar de aglomerată, unde somnul devenise un lux, am preferat să mă mişc la nivel mai "redus" în loc să mă arunc din nou spre trasee dificile.

Vremea era foarte plăcută, nici un nor pe cer. Am poposit la faleza “Hornul Mare”, unde pentru început m-am încălzit foarte bine pentru a preveni micile dureri de la tendoane. După acest moment important, care fusese ignorat de multe ori acest an, am migrat spre “Freestyler”, un traseu mai motivant din acelaşi sector. Îl mai încercasem anul trecut dar ploaia sau lipsa de interes mă alungaseră de lângă el fără drept de apel.

Am pus buclele (cam cu emoţii, traseul e bătut complet haotic), l-am curăţat bine şi l-am executat scurt, fără prea multe regrete. Deşi e cotat 7b+/7c, cred că 7b+ e un grad suficient pentru dificultăţile impuse, comparativ cu traseele similare din Chei. Nu am trăit vreun sentiment prea puternic de plăcere întrucât cruxul are 2 prize săpate care te obligă la o mişcare mai brutală pe picioare proaste... şi atât. Am verificat şi varianta “reloaded” (7c+), foarte plauzibilă şi mult mai interesantă dar aveam nevoie de un secund mai experimentat decât Petro. Aşa că am zis pas momentan, pentru o dată viitoare.

Având mai mult de jumătate de zi disponibilă, am zis să rămân la acelaşi sector şi să încerc “El Dorado Reloaded” (7b+). Un 7a clasic din Bicaz, fără cele 2 prize săpate din crux, parcurs doar de Oliver Batâr până în acest moment. De data asta motivaţia a fost mult mai mare, generată în special de cruxul natural şi destul de delicat atât ca abordare, cât şi ca plasament al picioarelor. Din nou am reuşit să parcurg traseul din a doua încercare, trăind de data asta un sentiment plăcut contrabalansat de regretul cauzat de existenţa celor 2 prize săpate. Asta e, trăim vremuri noi, cu noi posibilităţi şi orizonturi...

Per total a fost ok, îmi revin fizic si sper ca weekendul următor să trec iarăşi la un nivel mai înalt. Programul meu s-a mai eliberat şi din nou am ajuns la 8-9 ore pe noapte. Sistemul de antrenament 2/1 (prima zi boulder, a doua anduranţă/rezistenţă) s-a integrat foarte bine cu necesităţile mele şi prin urmare insist după acest model. Am mai modificat puţin şi dieta în ultimele 2 săptămâni, renunţând la 3 kilograme suplimentare. Şi totuşi, începutul de burtă nu dispare, dar mergem înainte :)