Viktor

Sâmbătă am plecat din Iaşi echipat dual: ori la realizări, ori la munca de jos. Evident prognoza anunţa un mare frig şi posibile precipitaţii, dar legenda zice că un “alpinist” bun se descurcă în orice situaţie. Eu şi Alex, 3 corzi, 20 de ancore, 2 top-uri, o bormaşină, şi 30 de bucle. Plus nişte accesorii gen gri-gri, ciocan şi cheie de 17. Şi 3 hamuri, însoţite de 2 căşti şi 4 perechi de espadrile. Evident, mai bine de jumătate din echipament – inutil.

Pe drum temperatura n-a crescut deloc iar la destinaţie arăta un mare zero absolut, aşa că decizia a fost unanimă de a trece la activităţi organizatorice. O primă oprire la K2 unde am recuperat un top lăsat de Batîr pentru amenajări, cu scopul de a-l realoca la alt traseu, după care am hotărât să ne oprim la tunel.

În ultimul timp mi-am conturat mai multe linii posibile prin Bicaz şi practic aproape în orice faleză exceptând zona K2 aş avea ceva de amenajat. Pentru că venisem cu acumulatorii parţial încărcaţi iar accesul deasupra zonei de la tunel era foarte facil, am trecut la amenajarea unei linii între Svea şi Emma, un fel de diretissima.

Odată decis şi montat top-ul, am studiat mai atent linia (făcusem un rapel prin zonă în urmă cu vreo lună) şi m-am declarat foarte mulţumit de posibilităţile naturale, care s-au materializat în două cruxuri subtile şi destul de susţinute. A trecut Alex la aparat, atât pentru a curăţa o parte din traseu cât şi pentru a marca eventualele poziţii pentru asigurările din partea superioară.

Exact în momentul când am început să montez ancorele, a dat şi ninsoarea. Bine, aici am avut o divergenţă cu colegul, la care nu am putut ajunge de acord – dacă a fost lapoviţă sau ninsoare. Cert este că temperatura şi umezeala s-au făcut simţite puternic, şi după ce am montat 5 ancore ne-am retras spre Turist la o ciorbă şi reîncărcarea unui acumulator.

Ultimele 3 ancore au fost cel mai dificil de montat. Corzile se udaseră, dispoziţia de lucru scăzuse dramatic şi drept urmare am pierdut mult mai mult timp decât era necesar, poate şi din cauza faptului că am verificat şi reverificat de 3 ori poziţiile unde urma să dau gaura, pentru că ştiu din proprie experienţă că o eroare de acest gen se repară foarte dificil şi că de cele mai multe ori lucrurile făcute cu aspect temporar rămân definitive.

Reîntors pe sol, în timp ce Alex degreva materialul fix din perete şi curăţa linia, m-am declarat mulţumit de noul traseu care, conform tradiţiei falezei, va purta numele celui de-al 3-lea membru al familiei Oniga. Viktor, se anunţă a fi un traseu foarte tehnic, în mod cert mai dificil decât Svea dar este imposibil şi imoral să pronunţ o cotaţie momentan. Deci, rămâne proiect pentru moment iar faleza este acum reîntregită cu toţi membrii ei: Svea şi Marius, Amber, Emma şi Viktor :)

Strânsul şi sortatul materialului a fost din nou un episod mai trist dar totuşi am găsit timpul necesar să ne oprim şi la Hornul Mare, unde intrarea din T-Rex necesita o mică modificare (4,5 metri până la primul spit existent). Alex a montat o ancoră suplimentară, eliminând şi pitonul clasic “de moral” care oricum în caz de o cădere mai înaltă devenea inutil.

Cu ochii la prognoză, mă gândesc daca totuşi nu mai reuşesc să caţăr o zi în week-endul următor, în ciuda ninsorii/lapoviţei care prevesteşte sosirea iernii.