Munca de jos

Totdeauna am urât reechipările, dar cineva trebuie să le facă și pe astea. Acea muncă insipidă unde mare concepție nu există – exceptând mutatul sau suplimentarea unei protecții, dacă amenajatorul original a dat cu mucii în fasole – și care uneori te enervează foarte tare în special la partea de dezechipare.

Ajunși în Chei – eu, Alex și Țâșneală – am urcat la Raza Soarelui cu obișnuita concepție: ori cățărăm ceva, ori dăm niște găuri. Cum la 3 grade moralul celor 3 s-a redus dramatic, Alex renunțând total la cocoț iar Țâșneală cedând după jumătate din „Minerul”, am decis să reechipăm ceva. Ținta era stabilită mai de mult și se numea „Martin”, traseul cel mai din stânga din Placa de Sus.

Am ales acest traseu din multiple motive, atât emoționale cât și raționale. Este un traseu amenajat de Michael Buchholtzer, unul din alpiniștii ieșeni de top care sare din tiparul celorlalte rute amenajate în anii ’90 prin faptul că… nu are prize săpate, deși intrarea este destul de dificilă și cam cheală la picioare. În plus, ochiul meu critic a identificat o posibilă linie în stânga iar cu această ocazie puteam să-mi verific mai bine teoria.

Am urcat pe bucle până sus, am montat statica, am analizat repoziționarea unei ancore și m-am dat jos, lăsându-l pe Alex la conducerea ostilităților pentru a-și da mai bine mâna la operațiunile de bortelire. Colegul s-a descurcat bine și pe lângă echiparea aproape totală a rutei (mie rămânându-mi de bătut intrarea, finalul și topul) a reușit și să curețe un fragment cam instabil dintr-o placă de la jumătatea rutei, loc care putea oferi probleme pe viitor.

Emoțiile mele legate de dezechipare au fost risipite rapid, în mare parte pentru ca vechile expansoare s-au desfăcut relativ repede din imbus, unele dintre ele având șuruburi foarte scurte (2-3 cm) sau înfiletate doar parțial (1-2 spire). Aspect interesant ținând cont că noi am montat ancore de 3 ori mai lungi dar care m-a pus pe gândit legat de viitorul celorlalte rute. În mod cert printre picături vom continua reechiparea, prioritățile principale fiind Kamikaze și Glissando, care pe lângă faptul că sunt rute grele sunt și amenajate mai aerisit și implicit șocul pe protecții este mai mare.

Odată finalizată reechiparea, am zis că totuși poate ar fi bine să fac puțin pe eroul și să încerc să parcurg ruta, aspect pe care l-am și reușit “din prima” dar evident că nu se pune căci mai încercasem ruta cu vreo 5 ani în urmă. În orice caz, în acest moment am terminat Placa de Sus și rămâne să i-o trag reloaded, după care dacă mă trezesc mai supărat într-o zi poate le mai ard traseelor și o reechipare cu ceva mortar prin ele, ca să moară dușmanii și să crească progresul…

Cam atât din acest weekend. Alte noutăți bune nu am, dacă vreți să le știți pe cele proaste – e simplu: din păcate anul acesta nu am mai găsit găzduire pentru panoul de dry tooling și drept urmare va trebui să mă antrenez ori direct în natură ori să i-o dau din talent. Și în plus, am și o întindere la un mușchi al gambei, aspect care mă obligă să cobor ștacheta la panou și care îmi determină crize repetate de nervi întrucât nu se mai găsește Ben Gay roșu prin farmacii.

Dacă se găsește vreun baștan care îl dau banii afară din casă, după cum spuneam și pe www.cheilebicazului.info, acceptăm donații în material sau bani pentru reechiparea traseelor din Bicaz. Nu de alta dar fondurile s-au cam subțiat iar necesarul de material pentru traseele noi ne depășește financiar, bașca că tocmai mi-am lichidat și leasingul la mașină.

Am nevoie de un sponsor.

1. Nodis Marius says:

   19/04/2010 at 05:58

   Felicitari pentru munca de reechipare!!!
   De la Herbal Care: crema de rodie, alternativa naturala la "pastele chimice", e cea mai de efect si cea mai "fierbinte" dintre toate incercate de mine.