Cin’ te bate băietu’?

Cu o zi înainte de finalul anului, deși prognoza nu dădea semne prea superbe, am ajuns iar în Bicaz pentru reechipări. Eu și Alex, motivați puternic și de sponsorizarea pe care am primit-o de la Viorel Tofan pentru acțiunile noastre “caritabile”. Cu scopul bine țintit de a reamenaja în continuare ceva prin Raza Soarelui, pe măsură ce ne apropiam am realizat că zăpada crește din ce în ce mai mare și se instalează și câte un mic viscol.

Primul meci (de fapt prima repriză) a fost să încercăm să urcăm în parcarea de la Rază, eșuând cu succes pe la jumătatea drumului. Fiind bine intenționat și dorind să parchez cumva lateral stânga, am parcat de tot – adică cu fundul într-un șanț mai mic. Am realizat că mașina nu mai iese neam de acolo, dar am hotărât de comun acord să ne enervăm cu acest aspect la finalul zilei.

Afară erau 0 grade dar ningea ușor. Am luat materialul necesar în spate și aproximativ în 10 minute am ajuns la bază unde ne-am îmbrăcat relativ bine, am făcut planul de bătaie și am pornit spre brâna superioară, unde se ajunge la picior.

Dacă în ședințele anterioare de amenajare ne concentrasem pe Placa de Sus, acum acțiunea era mutată jos, întrucât accesul e mai facil și te poți instala relativ repede în top. A urmat o traversare care mi-a adus aminte de anii când eram alpinist convins și am instalat corzile pe 2 direcții diferite, Lynx și Pas Final. Întrucât frigul punea încet stăpânire pe noi, am plecat amândoi la atac: Alex pe Pas Final, de jos în sus direct la reechipare iar eu pe Lynx pentru stabilit unde trebuiau montate ultimele asigurări (Alex reechipase mare parte din traseu singur, săptămâna trecută).

Fiind aproape unul lângă altul (între cele două trasee mai intră o linie pe care mai mult ca sigur o voi amenaja la primăvară) am putut discuta și analiza problema din teren împreună. Scopul nostru a fost reechiparea traseelor pentru condiții bune de siguranță. Astfel, Lynx de la 6 asigurări + top pe 25 de metri a ajuns la 11 asigurări + top pe aceeași distanță, aspect care în mod clar va scuti începătorii de accidentări. Cu Pas Final lucrurile au stat un pic mai dificil, pentru că ne-am lovit de probleme suplimentare care s-au adăugat condițiilor destul de vitrege de lucru.

Dacă prima parte a traseului are acum 5 ancore în loc de 3, finalul ne-a pus o dilemă pe care nu am reușit să o rezolvăm din cauza faptului că eu am insistat să mă pun în prize pentru a evalua mai bine situația. Aspect pe care nu l-am reușit, peretele fiind înghețat iar eu în bocanci. Finalul a rămas neechipat iar problemele au continuat la dezechiparea materialului existent, întrucăt un spit l-am extras cu totul din perete și astfel în locul lui a rămas un mare monodoigt cu diametrul de 14, care trebuie să mă gândesc cum îl voi astupa (am o problemă similară și în Poseidon). În plus, plăcuța comemorativă din primul pasaj trebuie în mod cert scoasă din perete și montata la bază sau în top (încă nu ne-am decis), întrucât lumea are prostul obicei de a trage de plăcuță dacă nu iese pasajul, iar muchiile acestea destul de tăioase pot face pagubă.

Ne-am retras din perete și am continuat cu episodul 2 al mașinii, unde după ceva manevre, nervi, cenușă pe la roți și o împingere mai susținută de grup am reușit să ne eliberăm. Direcția prima crâșmă pentru haleu și apoi ușurel spre casă.

Dar n-a fost gata, întrucât în Piatra Neamț l-am sunat pe Popic și ne-am oprit pe la panou, unde am mai pus-o și de o oră jumate de boulder ușor, care numai bine a venit după o zi în care am făcut rezistență la panou cu 2,5 kilograme pe mine (da, mi-am luat și eu vestă cu greutăți, să mă fac și mai bun), plus o zi criminală în pereți la munca de jos. Adică m-am făcut muci total și am încheiat ziua de antrenament cu ceva Alexandrion descoperit pe la panou pe post de încălzitor natural.

Nu știu ce ne va aduce noul an, dar reechipări pe ninsoare nu-mi mai trebuie, asta e cert. Dar a fost frumos și lucrul cel mai important e că nu ne-am bătut joc de munca noastră pe care am prestat-o cu aceeași calitate ca de obicei, oprindu-ne doar în momentul în care am avut cu adevărat o dilemă. Prefer să mai vin odată decât să dau găuri degeaba….

Vă doresc tuturor un An nou cât mai bun și plin de realizări!

1. Anonymous says:

   01/01/2010 at 03:02

   Salut,
   spune-mi te rog de unde ti-ai luat vesta cu greutati.
2. Florian Mastacan says:

   01/01/2010 at 13:06

   Cora, Bucuresti.