O plimbare în Dunham Park
Cea de-a patra vizită în UK a fost cea mai scurtă și mai rapidă dintre toate, desfășurându-se după un program foarte bine stabilit. 3 zboruri la dus, o seară de sâmbătă magică cu 11 sticle de vin, o duminică relaxantă “în familie”, o zi plină în birouri și 3 zboruri la întors.
Nimic special, dar totuși unul din cele mai frumoase momente rămâne plimbarea prin Dunham Park, un spațiu verde incredibil de bine amenajat situat în sud-vest-ul suburbiei Altrincham, Manchester. De fiecare dată când am ajuns în UK, fiind găzduit acasă la clientul meu și integrat foarte bine cu familia acestuia, am încercat să respect în totalitate tabieturile englezești. Mă refer la mesele strict britanice la ore fixe, ceaiurile fără zahăr dar cu o aroma subtilă de lapte, pint-urile de Guinness băute pe nerăsuflate și atmosfera superbă de familie din ziua de duminică.

Indiferent ce s-ar întâmpla, britanicul care stă acasă iese duminica la plimbare în parc. Dacă e cald, poate la picnic sau la alte distracții în natura. Noțiunea de parc este un pic diferită față de ce există la noi, prin simplul fapt că este permis să calci iarba, iarbă care indiferent de numărul de tălpi care o calcă este extraordinar de rezistentă la tasare. Un lac mic cu niște rațe sălbatice, aleile pietruite și băncile de lemn sunt aspecte obișnuite.

La Dunham Park însă, armonia omului cu natura este dusă la limite greu de acceptat nouă. Stejari de 500 de ani vechime extraordinari de bine întreținuți, clădiri medievale perfect conservate, canale cu apă care străbat parcul în multiple direcții și... căprioare. Zeci. Care umblă libere printre alei și pe care evident nu le fugărește nimeni.

Nici nu vreau să mă gândesc la implicațiile financiare care apar în susținerea acestui parc dar simplul fapt că majoritatea familiilor din zonă plătesc un fel de abonament la National Trust (o asociație ce îngrijește parcul și multe alte edificii similare) în valoare de 60 de lire pe an, dă de gândit. Bani pentru natură și pentru un loc de plimbare într-o zi oarecare de duminică.

În continuare, sper să îmi găsesc timp odată să vizitez Londra, un loc superb pe care de fiecare dată îl observ doar la aterizarea în cercuri făcută pe Heathrow.

Etichete: călătorii

2 comentarii:
Londra merita !! pe mine si acum ma ia cu friguri cand ma gandesc ce fain o fost....oricum dragut si parcu asta pe unde ai fost ;)
De
Cristi Trandafir, La
11:16 AM
Da, tot incerc sa vizitez Londra dar nu reusesc :)) Probabil ar trebui sa ma duc acolo doar pentru vizite, nu sa tot incerc sa leg "excursia" de calatoriile in interes de serviciu. Sper sa ajung totusi in 2010...
De
Florian Mastacan, La
11:51 PM
Trimiteţi un comentariu
<< Pagina de pornire