Polisportiv

În ultimele 2 saptămâni am trecut prin 2 tipuri de activități distincte. În primul rând, odată cu instalarea frigului, am făcut prima deplasare în Bicăjel pentru puțin dry-tooling, de întreținere. Odată ajuns acolo am constatat ca lucrurile s-au schimbat puțin în ceea ce privește accesul, descoperind una rece și una caldă.

Vestea bună e că în locul trecerii peste râu a apărut un pod din 2 bucăți, aspect care rezolvă în proporție de 90% accesul în zonă și care face uitate vechile amintiri extreme și toate combinațiile care le făceam pentru a ne uda cât mai puțin posibil. Podul pare relativ solid, însă inițiativa de a construi și ceva măsuțe pe mal sper să nu conducă în vară la punerea acestuia pe foc, mai ales că românului în căutare de lemne de foc îi sclipesc foarte repede ochii când vede așa ceva.

Vestea proastă e că bușteanul care facilita trecerea către sectorul vechi (cel cu Dance 4 Life) nu mai există, fiind decupat probabil de cei de la Silvic. Practic, mai mulți bușteni care aglomerau zona de sub trasee au dispărut, fiind secționați și depozitați regulamentar pe mal. Astfel, acum este obligatorie o trecere scurtă prin apă pentru a ajunge pe malul celălalt iar parcurgerea ultimelor 3 trasee din faleză a devenit imposibilă în condițiile în care râul nu este înghețat.

Trecând peste aceste aspecte, am profitat din plin de această zi de cățărare, pe care am folosit-o ca un etalon de măsură față de anul precedent. Fără antrenament specific, întrucât ideea unui panou indoor pentru dry a picat până în Ianuarie, am fost foarte mulțumit de faptul că am parcurs toate traseele abordate din prima încercare, trasee care în trecut au fost proiecte destul de dificile. Deși încrederea în scule e scăzută, fizic sunt foarte OK și acest lucru parcă mai alină puțin din tristețea cauzată de imposibilitatea de a “produce” un sezon bun în exterior cu dry-tooling-ul.

În Iași, activitatea la sala de cățărare a evoluat de asemenea pozitiv. Întrucât panoul este acum și încălzit încât te poți da liniștit în tricou, evident numărul practicanților se menține în creștere. Pentru finalul de an, cei de la Blocker au venit cu ideea organizării unui concurs exclusiv regional (Iași/Piatra Neamț/Bacău) de boldering, intitulat Boulderește de Crăciun. A fost primul concurs de bouldering la care am participat (nu am fost până în acest moment motivat de participările la acest gen de competiții pentru că doar din Octombrie pot spune că m-am antrenat specific pentru plastic cu adevărat) și lucrurile au fost destul de mulțumitoare.



Traseele amenajate de Oliver Batîr (despre care aș putea spune liniștit că este un mare geniu al pregătirii traseelor de bouldering indoor) au fost superbe, pe undeva pe la 30 de linii cotate pe 3 paliere distincte de dificultate cu 100/500/1000 puncte, noi cei de la “avansați” fiind restricționați la parcurgerea doar a rutelor de la 500 de puncte în sus, adică 17 rute medii și 6 tari. Fiind concurs în caracter open, traseele au fost parcurse exclusiv la lucru, exceptând finala unde fiecare finalist a avut la dispoziție 3 încercări (flash) pentru parcurgerea celor 3 trasee.



Competiția de boulder a demonstrat încă odată că totul stă uneori în strategie, pentru că traseele medii au acoperit toate genurile posibile, de la față căzută la rezistență și forță în surplombă și toată lumea s-a aruncat buluc la traseele cele mai grele. Având ca scop principal calificarea în finală (adică în primii 8), eu am parcurs mai întâi absolut tot ce se putea parcurge pe zonele de față care amenințau în timp cu meclemirea prizelor și cam după 10 trasee am executat primul traseu de 1000, care a avut mai multe realizări decât unele de 500.



Pentru că la un moment dat am pierdut numărătoarea celorlalți și nu mai știam ce trasee aveau pondere mai bună (exceptând cele de 1000 de puncte), m-am văzut nevoit să parcurg toate traseele din palierul mediu (ceea ce am și făcut) fiind astfel sigur de finală. Iar pentru a rafina mai bine rezultatul, am ales un traseu atipic de 1000 de puncte ce a avut doar 3 realizări și am insistat pe el până când l-am dovedit (mă refer la 38 de încercări). O linie scurtă cu plecare din două laterale și un jump cu ambele mâini pe un volum, urmat de o ieșire “pe bolovan”, linia mea de suflet în acest concurs.



Intrat în finală pe locul 3/8, am considerat că ar fi util să mă lupt pentru podium și poate pentru un loc mai sus, deși prestația lui Popic (care a făcut toate traseele din calificări) anunța un mare succes greu de detronat iar tenacitatea lui Paul Covalschi combinată cu statura impunătoare (haha!) erau de asemenea atuuri greu de dejucat.



8 oameni în finală, de jos în sus Ciprian Hura, Paul Harbuz, Cătălin Ciofu, Ciprian Oprișan, unul dintre Vartici :), eu, Paul și Popic. 3 trasee: unul eminamente de bloc, unul cu accente de rigletă și unul unde forța a făcut diferența. S-a intrat tot timpul în ordine inversă de la 8 la 1, aspect care realistic ne-a avantajat pe cei care ne-am calificat mai bine. Primele două trasee le-am parcurs flash, ceea ce au făcut și Paul cu Popic iar la ultimul traseu au început luptele greco romane: jump-uri, acroșaje, spectacol și căderi nenumărate. Nu am avut strategia bună și deși ne-am văzut toți între noi, marele vulpoi a fost Paul care s-a pișat cu jet gros pe noi și a parcurs traseul la cel de-al treilea șut. Și deși Popic a avut ultimul cuvânt de spus în acea seară, nu i-a reușit pasiența și a trebuit să se mulțumească cu locul 2, eu conservându-mi avantajul din calificări și rămânând pe locul 3.

A urmat o oală de 10 litri de vin fiert, o premiere și o tombolă amuzantă rău de tot și 2 zile de recuperare totală unde toată lumea a gemut prin paturi pe acasă. Recunosc cinstit faptul că niciodată nu m-am dat atât de concentrat în cele 3 ore de calificări + 1 oră de finală și că duminică dimineața m-am trezit spart tot și cu ceva febră musculară pe la umeri – sincer nici nu-mi mai aduc aminte când am făcut ultima oară febră...

Urmează o pauză binemeritată și Crăciunul, după care rămâne de văzut ce am să mai apuc să fac până la finalul anului. S-au întâmplat lucruri bune în ultimul timp, a apărut și un sponsor foarte important pentru proiectul meu și al lui Alex de reechipare în Cheile Bicazului, dar despre toate acestea sper să mai apuc să scriu pe site-ul dedicat. Poate reușesc să mai lucrez și la topo-uri, căci mai nou am început să pregătim și un topo online cu Sihla.

Crăciun Fericit!