Cupa Răchiţele 2010

Partea cea mai grea a aventurii a fost să parcurgem cele 8 ore la dus şi 9 la întors. Drumuri din ce în ce mai proaste în Ardeal, combinate cu zăpadă din belşug. Ca de obicei era să rătăcesc intersecţia care ducea spre Mărgău dar în cele din urmă m-am orientat şi am ajuns într-un final la punctul terminus. După o masă sănătoasă şi 2 beri (sincer, tot drumul am visat să beau o bere), am trecut la somn iar în jurul orei 22 rupeam patul.

Dimineaţa am pornit spre zona de concurs, unde am completat formularele necesare, tras numărul şi implicit ordinea de intrare. În zona de izolare erau tunuri de căldură şi astfel nu am suferit de frig. Între timp Alex intrase deja în proba de dry-tooling pentru începători dar fiind în apropierea traseului de calificări nu am putut să ies să-l văd. Nu am reuşit să mă încălzesc fenomenal de bine, dar am alergat puţin pe afară şi după câteva serii de tracţiuni şi blocaje m-am considerat pregătit. Restul timpului m-am încălzit bine la încheieturi şi m-am amuzat de restul concurenţilor care exploatau la maxim orice posibilitate de a vedea ce se întâmplă afară.

Uralele de afară îmi sugerau faptul că Lilian (concurentul care era înaintea mea) dăduse top. Am trecut şi eu la fapte, încurajat de Petro şi de Alex. Traseul de calificări era extrem de friabil, cu un sistem de fisuri deschise la intrare, urmat de o secţiune mai uşoară şi un final puternic surplombant. Nefiind presat de timp (calificările nu au fost contra cronometru), m-am concentrat pe alegerea plasamentelor cele mai stabile şi am ajuns în zona finală unde am zăbovit cam 1 minut pentru studierea pasajului. Varianta aleasă de mine s-a dovedit a fi corectă, dar momentul critic a fost la o trecere mai subtilă unde am rămas în mâini iar filatorul (crezând că voi cădea) a strâns coarda, trăgându-mă în jos – bucla fiind sub picioare. Am fost foarte aproape să cer incident tehnic, dar filatorul m-a eliberat destul de repede după ce am ţipat şi am continuat cu cele 3 mişcări pe care le mai aveam până în top, pompat maxim după întâmplarea neprevăzută.

Cum topul garanta prezenţa în finală, m-am relaxat urmărind restul competitorilor. Zuzu a ajuns şi el până sus iar restul concurenţilor au căzut predominant la intrarea în surplombă şi astfel s-a determinat ordinea de intrare pentru a doua zi. Până aici totul părea conform planului.

Trecând la viteză, prima încercare a fost manşa de calificare, concurenţii parcurgând un traseu ori pe stânga ori pe dreapta, la final selectându-se cei mai buni 4 timpi pentru fiecare parte. Am nimerit pe stânga, zona cea mai afurisită ca şi calitate a gheţii, dar am reuşit să am cel de-al 3-lea timp, fără a avea o parcurgere fenomenal de bună.

Au urmat sferturile de finală, în urma cărora se stabileau semifinalele pentru cea de-a doua zi. Sorţii m-au pus faţă în faţă cu Bogdan Cârlogea, Cârlig pentru prieteni, reuşind să câştig ambele manşe de viteză fără mari probleme. Singurul aspect neplăcut la finalul zilei a fost că m-am trezit plin de vânătăi şi lovituri în zona tibiilor, durerile fiind destul de puternice spre seară.

Reîntors la cabană, din nou am ajuns în pat la ora 21.30. Deşi în cabana de alături era o mare petrecere , am zis pas pentru că bătălia de a doua zi era mult mai importantă. Şi în plus, numai de mahmureală nu aveam chef a doua zi dar dacă distracţia s-ar fi întâmplat după competiţie cred că rupeam mesele la pogo :)

Dimineaţa a început cu proba de dificultate. Traseul de finală de data aceasta era unul foarte complex, cu stâncă bună şi foarte variat. O faţă uşor căzută la intrare urmată de un prim pasaj surplombant (care se va dovedi că va fi cheia concursului), o traversare surplombantă pe nişte serii de fisuri şi ieşirea în top pe teren mixt. O splendoare de traseu, la prima vedere.

Intrat în izolare, am realizat că nu prea am timp prea mult de încălzire. Concurenţii erau chemaţi prea repede din cort, ceea ce însemna clar faptul că primul pasaj surplombant face diferenţa. Eram penultimul care urma să intre şi după aproximativ 30 de minute de stat la izolare sosise momentul.

De data aceasta aveam 10 minute la dispoziţie, dar nu eram dispus să risc decât dacă ajungeam aproape de expirarea acestuia. Am parcurs destul de lent faţa căzută şi am intrat în pasajul surplombant care constituia primul crux al traseului. Am simţit foarte repede că una din prize e parşivă şi în plus judecând rapid după zgârieturile de pe perete mi-am dat seama că aici e buba şi prin urmare am încercat să ies din pasaj cât mai static posibil, fără a modifica deloc poziţia uşor oblică a pioletului. Am preferat să abordez zona uşor prin stânga, pe un sistem de fisuri mici dar nefolosite de ceilalti concurenţi.



Publicul entuziasmat mi-a sugerat faptul că nu ajunsese nimeni până aici. Am continuat traseul cu porţiunea finală surplombantă dar din păcate timpul meu a expirat cu 2 bucle sub top. Ajuns jos, nu mi-a mai rămas decât să mă uit la evoluţia lui Lilian Ungureanu, care a făcut probabil aceeaşi greşeală ca şi ceilalţi şi în momentul respectiv am înţeles că sunt campion.

Eram foarte bucuros dar am încercat să mă detaşez de acest lucru pentru că urma proba de viteză. Tragerea la sorţi a repartizat 2 perechi: eu cu Romeo Chira şi Lilian Ungureanu cu George Stăncescu. Eram puţin ciupit la fizic dar sincer, îmi doream mult să intru în finală. Duelul cu Romeo a fost destul de echilibrat, reuşind totuşi să mă desprind pe final şi să câştig prima manşă la o diferenţă de aproximativ 3 secunde. Al doilea val a fost mai echilibrat iar spre final Romeo a căzut şi drept urmare nu am mai avut de făcut decât o simplă formalitate – parcurgerea ultimilor 2 metri şi atingerea top-ului. Eram în finală, atât de aproape dar în acelaşi timp departe de a face “event-ul”, cum se spune la fotbal.



Sincer, mă aşteptam la o finală cu Zuzu, însă situaţia s-a întors brusc în favoarea lui Lilian când Zuzu a căzut, deşi avea o cursă extraordinar de bună. Odată stabilite finalele, s-a trecut la fapte. În perioada de pauză în care a fost finala la fete mi-am bandajat degetele care se umflaseră de la lovituri şi am reuşit să opresc parţial o sângerare enervantă din cauza unei unghii rupte.

Finala mare, eu cu Lilian, probabil cea mai dramatică luptă în sistem dual din istoria Cupei Răchiţele. Prima manşă a fost probabil cea mai spectaculoasă pentru public, întrucât de 2 ori am căzut dar am rămas într-un piolet. Am avut un noroc incredibil dar se pare că norocul a ţinut cu cei curajoşi. M-am lovit destul de tare la ambele faze însă am reuşit să recuperez o parte din timp, sărind şi la top – ocazie cu care m-am lovit din nou. Conştient că mai am doar o încercare şi câteva secunde bune de recuperat, am mers pe sistemul totul sau nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu filatorii când am sărit la top dar căderea a fost mult prea lungă şi m-am lovit şi la spate dar din fericire fără grave urmări, deşi nu ştiu dacă aş mai fi fost apt de încă un duel dacă aş fi păţit ceva similar mai devreme.



Suma cronometrelor dădea o diferenţă incredibilă de 0,8 secunde în favoarea mea iar în momentul respectiv devenisem campion naţional şi la viteză.

Recunosc cu mâna pe inimă că am fost extraordinar de bucuros în acele momente. Pe de o parte pentru că am răzbunat complet ghinionul din 2009 când toată munca mi s-a năruit cu o zi înainte de competiţie şi pe de altă parte pentru că am reuşit să îmi adjudec ambele titluri de campion naţional, dar în special cel la dry-tooling – care îmi lipsea din vitrină.

Cu această ocazie ţin să-i mulţumesc Petronelei pentru încurajări şi răbdarea de a îndura frigul cu camera în mână, lui Alex pentru galeria eficientă la viteză şi filmările ireproşabile, precum şi tutoror celor care m-au susţinut şi motivat moral în săptămâna premergătoare concursului.

Cam asta ar fi povestea celui mai reuşit moment competiţional pe care l-am trăit duminică 31 ianuarie 2010. În plus, este şi cel mai bun moment pentru Alpin Club Repedea Iaşi, întrucât Ioana Ioniţă a reuşit câştigarea titlului de campioană la dry-tooling senioare, respectiv vicecampioană la viteză.

PS. Din păcate nu am poze să postez pe blog dar voi face acest lucru pe măsură ce le voi primi de la organizatori sau de la ceilalţi căţărători. Pe această cale vă rog pe toţi cei care aveţi poze cu mine (în special de la probele de dry-tooling şi premiere) sa mă contactaţi.