Amore Mio (8a+)

Lângă La Luna Nera, la faleza Ucigaşul, se află un scurt dar elocvent traseu – Amore Mio – o rută care nu cunoscuse repetare în Bicaz. Conceput de Oliver Batîr, traseul a fost eliberat în urmă cu doi ani de Nicolas Ecoffet, cel care a identificat şi o variantă de trecere diferită faţă de cea imaginată de amenajator.

În urmă cu un an, când încercasem traseul, mi se păruse incredibil de greu. Cel puţin cruxul final îl testasem într-o varietate de feluri, complet inutile ca şi conexiune între mutări. În plus, jump-ul de dinainte de pas (cu desprindere totală) reprezenta atunci un blocaj mental imens.

Revenit săptămâna trecută, cu noi viziuni şi binenţeles cu o pregătire mai bună, lucrurile au început să prindă culoare. Intrarea, destul de susţinută, s-a rezumat la o problemă de power endurance căreia i-am găsit soluţionarea cea mai rapidă spre un punct de respiro. Regula simplă, mutări cât mai puţine pe prizele cele mai bune, fără intermediare.

Jump-ul a ieşit mai repede decât credeam, graţie şi indicaţiilor primite de jos de la Alex supranumit şi Solution. Practic, în toate încercările care le-am dat nu l-am ratat niciodată, însă niciodată nu am fost sigur pe mişcare din punct de vedere mental. Shut down şi sari s-a dovedit a fi soluţia cea mai simplă.

Dyno-ul se termină într-o mare rangă de unde începe cruxul reprezentat de o serie de riglete şi de mişcări uşor dezechilibrate. Am avut nevoie practic de 2 intrări în traseu pentru a identifica planul, pentru că traseul se poate aborda în crux şi prin stânga şi prin dreapta. Evident, stânga s-a dovedit a fi varianta mai făcubilă dar am avut o uşoară incertitudine la intrarea în crux plus că am avut o presimţire că o priză s-ar putea rupe.

Primul sut dat la ultima tragere săptămâna trecută nu a adus nici o victorie pentru că combinaţia de prize cu intermediare m-a obosit prea tare şi am eşuat pe la jumătatea traseului.

Revenit după o săptămână, în dimineaţa zilei m-am încălzit şi am pus buclele, ocazie cu care am rupt o priza cu dubiu. A rămas totuşi ceva în locul respectiv şi am considerat că ar merge şi aşa, conform succesiunii mele de mişcări. Am coborât, ora era 11.30 şi soarele se apropia din ce în ce mai tare spre perete. Am luat decizia să aştept… până seara. Pauza de 6 ore a fost un joc mental între mine şi traseu. Ştiam că n-am nici o şansă la soare (unde erau 34 de grade) şi totuşi mă mânca să încerc. M-am abţinut, însă uşor nu mi-a fost, căutând să îmi umplu timpul cu mâncat, dormit, seminţe, discuţii şi muzică. Şi 2 litri de Cola.

La 17.30 m-am încălzit şi pe la 18.15 am dat şutul. A mers super OK până în crux inclusiv jump-ul, dar priza ruptă mi-a jucat o mare fentă, urmând marele zbor (în crux nu asiguram bucla). Mai era loc de o încercare, drept urmare am recalculat mişcările, am ajustat planul care mi-a adus 3 mişcări în plus – noroc de faptul că sunt prize relativ bune la picioare şi m-am dat jos.

La ora 19.00 l-am executat, fără nici o eroare. La coborâre am descoperit şi care era poziţia de echilibru care trebuia folosită pentru a puncta bucla în crux – dar nu mai conta, proiectul era finalizat. Un traseu superb din Bicaz, retras de vacarmul uzual al zonei şi cu mişcări foarte tehnice.

Practic am făcut traseul în 2 week-end-uri, conform planificării. Din acest moment am fix o lună de pregătire pentru Meteor – proiectul meu pe termen mediu.

1. CristiT says:

   22/06/2010 at 08:46

   Nu-i rau !!
   Da tosusi…2 L de Cola :)) cum draci te mentii asa silueta ?
2. Florian Mastacan says:

   22/06/2010 at 08:48

   Pai am fost 2 la sticla :))