RSS: Articole | Comentarii
caută în site
Rarău Climbing Open 2010
Pentru a fi odihnit cum trebuie, am plecat de joi seara spre Rarău. Drumul de la dus a fost enervant, am luat si o groapă masivă care mi-a indoit o joanta si rablagit un cauciuc iar urcușul final a fost foarte dificil și stresant. Una peste alta, la ora 23.30 dormeam dus la hotelul care probabil reprezintă unul din ultimele bastioane ale vremurilor comuniste din România.
Prima zi de concurs a debutat bine. La categoria Master (unde eram înscris) erau de parcurs 9 trasee din care cel puțin 5 păreau făcubile la prima vedere. Ținând cont că vremea în Rarău este foarte dubioasă, deși prognoza era extraordinar de pozitivă, eram pornit să fac cât mai multe trasee posibile în această primă zi. Am debutat cu un 7b+ 2nd go într-un sector mai izolat din cele 3 disponibile și m-am mutat la faleza principală, unde se dădeau restul băieților.
Aici producția a mers bine, după 3 ore având încă 2 trasee parcurse, un 7b și un 7c ambele 2nd go. Am aruncat rapid un ochi și pe cel mai tare traseu al sectorului, un 7c+ care până în respectivul moment fusese făcut doar de Kojac) și am reușit să parcurg ruta la ultima încercare a zilei.
Ziua a doua a debutat bine dar a continuat prost. După încălzire, am trecut la studiu pentru unul din cele 4 trasee propuse în marea surplombă, identificând majoritatea pașilor exceptând finalul. Practic acesta a fost traseul care promitea să se usuce cel mai repede și care a fost și parcurs câteva ore mai încolo de Kojac. Între timp, așteptând venirea soarelui peste respectivul sector m-am reîntors la faleza principală pentru a parcurge ultimul traseu – un 7b+ incredibil de ud la top. După o primă încercare eșuată, în care am stat vreo 5 minute în pas încercând tot felul de combinații, am reușit să parcurg traseul (cu greu) cu o variantă proprie care a complicat foarte mult finalul dar mi-a oferit acel ragaz de a putea asigura ultima buclă.
Reîntors la surplombă, am studiat complet traseul și am finalizat planul, cu o doză minimă de risc la final din cauza unui sector mai fragmentat din care se tot exfoliau anumite prize. Am decis să las traseul pentru ultima zi, pentru o încercare elocventă după odihnă. În condițiile în care reușeam să leg traseul aș fi fost la egalitate cu Kojac pentru primul loc și se impunea superfinala dar șanse avea și Florin Daneliuc în eventualitatea în care parcurgea atât acest traseu cât și pe cel ud care mi-a mâncat mie nervii.
După o masă copioasă oferită de organizatori și câteva beri, am trecut la somn.
La ora 4 dimineata m-am trezit brusc, cu crampe. Am stat cam 30 de minute întins și m-am gândit că e de la mâncare, drept pentru care m-am fortat să vomit ca să mă curăț, fiindu-mi frică de o indigestie – deși nu mâncasem mult sau nesănătos. Nu-mi era bine și nu am mai putut adormi iar pe la ora 6 s-a instalat diareea, o formă incredibil de acută cu care nu m-am lovit niciodată.
Deși plecasem cu apă de acasă, sunt 100% sigur că la faleză am încurcat sticlele între noi și am băut din apa extrasă din puț pe care băieții o luau de la Salvamont. Nu știu ce bacil sau bacterie a fost în apă dar în mod cert ne-a lovit puternic pe majoritatea.
Pe la ora 8, după 2 ore de chin, am pus mâna pe telefon să văd dacă nu are careva pastile căci eu le uitasem acasă. În tabăra de corturi însă, simtomele erau similare și aproape toată delegația ieșeană era la pământ la propriu. Tot stocul de furazolidon de la Salvamont s-a epuizat instant dar efectele nu puteau fi oprite așa de ușor.
Pe la ora 8.30 am luat doza dublă de Furazolidon și băieții mi-au adus ceva ceai de mentă. Concursul stătea să înceapă dar eu nu mă ridicam din pat. M-am forțat să dorm dar nu reușeam. Ceasul s-a făcut 10, după care 11 iar starea mea era nu se ameliora deloc.
La 11.30, forțat de Petronela m-am pornit spre faleză cu mașina, urcând până unde drumul permitea maxim accesul, adică la cabana Meteo. După 2-3 pauze prin pădure, la ora 12.15 eram la faleză.
Situația se complicase între timp, eram 3 oameni la egalitate pe locul 2 (eu, Peti și Mașină) cu același număr de trasee iar Florin nu reușea să parcurgă traseul ud – situație în care am fi fost 4 pe locul 2. Sincer, sperasem să evit o eventuală departajare care în condițiile actuale mi se părea imposibilă pentru mine.
Kojac era și el în non-combat mode, ucis de diaree și situația devenea din ce în ce mai încurcată. M-am decis totuși să dau o încercare pe proiect, pentru a nu trăi cu întrebarea “ce-ar fi fost dacă?”. Am vrut să împing această încercare cât mai departe posibil în speranța că pastilele își vor face efectul măcar un pic. Stând întins la baza falezei, la ora 13.00 mi-am dat seama că lucrurile se vor încurca și mai mult, deoarece Florin încercase 8a-ul și din ochi mi-a fost clar că are 90% șanse să îl lege și trecea automat pe locul 2.
La 13.10 am dat șutul, care credeam eu că va fi cel unic. Am legat surprinzător până la bucla 5 și am cedat total. Eram varză, obosit, mă simțeam practic un impotent care din motive necunoscute e obligat să se cațere. Din nou la “toaletă”, după care la relax, întins. Mașină și Peti au încercat și ei traseul însă erau prea obosiți pentru a îl parcurge.
La 13.30, arbitrii ne-au cerut să stabilim dacă mai încercăm traseul, specificând că în ultimul sfert de oră este disponibilă o singură încercare de om. Am răspuns afirmativ.
La 13.45 Florin cobora din top cu traseul legat iar eu simțeam că intru la ruleta rusească.
În jurul meu lumea încerca într-un fel sau altul să mă încurajeze, deși îi auzeam clar și pe cei apropiați că nu îmi acordă șanse. Era normal, nici mie nu îmi venea să mă uit în oglindă. Am încercat să repet toate mișcările în minte dar nu mergea, ceva se rupea pe la mijloc. Petronela era și mai stresată decât mine astfel încât am preasigurat primele 2 bucle. Am aplicat strategia mea care de atâtea ori m-a scos din belele – când nu poți, mergi repede și precis cu gestiune maximă de efort.
La 13.50 am intrat. Intrarea a mers surprinzător de bine, am trecut cu greu de crux și am ieșit din acel sector cu 2 mișcări la limită. Am fost foarte uimit că nu am căzut dar m-am repliat rapid. Planul a trebuit corectat din mers, în zona cu prize mari, căci unele se udaseră și e uscaseră altele. Am pierdut 15-20 de secunde importante acolo. M-a obosit extrem de mult asiguratul, cred că în condiții extracompetiționale evitam minim 3 asigurări. Nu am renunțat la nici o mișcare, mă simțeam obligat atât pentru mine cât și pentru toți cei care mă încurajau. Am “murit” frumos la 4 mișcări de top dintr-o eroare de plan pe care nu am mai fost în stare fizic să o corectez.
Mi-a fost foarte greu să gestionez acest eșec, indiferent de condiții. Pentru mine ziua se încheiase, epuizat fizic total în acest joc de-a totul sau nimic. Organizatorii au stabilit să nu mai facă departajare pentru locul 3, probabil și din cauza mea care nu mă mai ridicam de jos nici dacă venea ursul peste mine. Atât lor cât și celor cu care am împărțit locul 3 le mulțumesc pentru atitudine și înțelegere.
Am plecat printre ultimii de la faleză, eu cu Petro. Mi-a luat aproape 1 oră sa fac drumul care uzual îl făceam în 15 minute. Am ajuns acasă pe bancheta din spate și abia după încă 2 zile mi-am revenit din punct de vedere al apetitului, după ce slăbisem 3,8 kilograme.
Am rămas cu o amintire tristă după acest concurs dar am trecut rapid peste pentru că tot timpul trebuie să mergi înainte iar roata se învârte indiferent de condiții. Cel mai surprinzător lucru pentru mine însă rămâne cantitatea de energie pe care am reușit să o extrag din mine la acea încercare finală. Este absolut incredibil câte rezerve există în corpul uman și cât de departe pot fi de fapt limitele.
Leave a Reply
Arhiva
Categorii
SPONSORI
ai luptat incredibil, te felicit ca ai reusit sa gasesti acele resurse de care ai pomenit
tre sa recunosc ca nu m-am asteptat la o poveste atat de “cacacioasa” :)) si recunosc ca m-o apucat rasu de necazu vostru…insa am privit partea comica a situatiei (care posibil sa fie doar in mintea mea…?! ).
exista vreun topo cu falezele astea noi ?
E de ras, oricum noi romanii suntem o natie care stim sa facem haz de necaz. Topo nou nu exista inca, speram sa apara. Oricum daca ai plan sa ajungi prin zona contacteaza-ma si iti fac briefing…
ai slabit 3,8 kile intr-un we? vreau si eu niste apa din aia!
Nu stiu daca e chiar de ras.
La mine s-a lasat cu medicamentatie serioasa…nu Furazolidon…ci alte ciudatenii….din 8 in 8 ore…timp de 3 zile.
Ciudat e ca apa de acolo beau mereu….chiar frecvent as spune.. dar uite ca anul asta s-a intamplat…din cauza ploilor masive…care au dus la infiltrarea in panza freatica a dejectiilor de la stanile din zona.
(ps.
Marea majoritate care au patit-o .. au baut apa de la fosta cabana Pastorala……nu de la Salvamont)
salut,
v-am vazut si eu in concurs pe rarau…la modul cum va catarati n-as fi zis ca aveti vreo problema “de sanatate” :)…
felicitari pentru rezultate, si bafta pe viitor