Piatra Singuratică

Am ajuns cam greu până sus la Piatra Singuratică, deşi o parte din bagaje au fost cărate separat cu căruţa. N-am facut 50 de minute după cum ziceau “buneţii” ci aproape 1 oră şi 30 de minute, fără a mai pune la socoteală şi pauzele. Sincer, n-a fost prea plăcut pentru noi cei care nu prea am mai făcut talpă în ultimul timp. Sus însă, peisajul mirific ne-a mai îndulcit oboseala şi după o mică pauză am trecut la treabă.

Predominant, majoritatea sectoarelor de căţărat sunt expuse la soare, exceptând Frigiderul care este complet după ora 12 la umbră. Aici este şi sectorul cel mai important ca şi dificultate, la ora respectivă existând acolo 7 proiecte. Exceptând un traseu de încălzire destul de lung, propus 6a dar care mie mi s-a părut 6b minim, în rest activitatea s-a desfăşurat pentru mine exclusiv în zona cu proiectele. Singurul sector pe lângă care am trecut dar nu m-am dat deloc a fost Turnul Mic, o zonă care conţinea 2 trasee de doar 6 metri cărora eu unul personal nu le-am văzut sensul (cel mai tare din ele fiind făcut şi cu salteaua de bouldering).

Roca este un calcar destul de aderent însă anumite trasee mai uşoare necesită mai multă grijă pentru gestionarea secţiunilor mai friabile. La nivelul gradelor mai mari, stânca e compactă şi fără probleme. Multe trasee însă, nu au decât 2 urechi plasate în top deci atenţie cum vă planificaţi retragerea (veniţi cu ceva carabiniere rapide de acasă). Pe de altă parte, este de apreciat munca pe care Andrei Nan a depus-o acolo împreună cu prietenii săi şi sper că o parte din aceste aspecte vor fi corectate în viitor.

La Frigider erau 7 proiecte, toate în jur de 20 de metri ca lungime. Împreună cu Oli am decis să tatonăm un proiect neîncercat deloc, numit Global Freezing. A fost destul de mult de muncă la curăţatul liniei însă două rânduri de perii au fost suficiente pentru a pregăti terenul. La prima intrare mi s-a părut o rută foarte pretenţioasă , cu cruxuri dure şi cu un final foarte dificil ca pas de bloc. Varianta descoperită de Oli mi s-a părut grea rău şi nu m-am încadrat deloc cum trebuie la mişcări.

La a doua intrare, graţie faptului că am gestionat perfect paşii de odihnă dintre cruxuri, am parcurs traseul şi am bifat FA-ul. A părut mult mai uşor decât mă aşteptam deşi la final abia am controlat 2 prize mai murdărele. A urmat Oli cu planul lui şi la scurt timp după aceea Rus cu o combinaţie între cele 2 planuri. Într-un final (traseul a mai văzut 2 reuşite a doua zi), gradul s-a stabilizat la 7c+.

Noaptea a fost puţin mai zbuciumată căci localnicii au băut mult mai mult decât trebuia şi astfel planul de a dormi în cabană a căzut. Noroc de cortul primit de la Salvamont căci altfel probabil am fi fost forţaţi să ne pornim spre casă. A fost neplăcut dar am depăşit momentul. Singurul element pozitiv a fost gulaşul pregatit meseriaş de către organizatori şi din care m-am înfruptat fără limite.

A doua zi am atacat al doilea proiect fezabil, mai în dreapta. De data asta Rus a fost cuceritorul, Batâr a găsit soluţia şi tot Rus a fost singurul care a executat ruta. Un crux complex din doar 3 mutări, o superbă problemă de bloc care de data asta nu am controlat-o cum trebuie. Un 8a dificil, care îşi aşteaptă repetarea, un traseu şmecher care nu te face deloc la fizic şi are un pas foarte bun de odihnă chiar sub pas. Restul proiectelor au rămas pentru viitor deşi sincer să fiu nu ştiu dacă voi mai ajunge curând pe acolo.

Peisajul superb, traseele destul de variate şi liniştea sunt nişte atuuri de nepreţuit pentru Piatra Singuratică. Dacă treceţi peste problema accesului (care implică căratul a multor bagaje) şi nu sunteţi pretenţioşi la aspectele legate de cazare, restul vine de la sine.

1. Horia says:

   23/08/2011 at 12:48

   s-o terminat caseta? :)
2. Florian Mastacan says:

   23/08/2011 at 12:58

   nu dar in partea superioara a fost un efect de contre-jour nedorit :)