Vertical Step Maraton 2011

A 3-a ediţie a maratonului a avut o organizare puţin diferită faţă de precedentele, în primul rând prin desfăşurarea separată a competiţiilor de escaladă şi bouldering, în zile diferite. Prima zi – escaladă (5 ore de calificări), a doua zi – bouldering (4 ore de calificări). Finalele la ambele probe cu câte 8 sportivi. Obiectivul meu a fost să reuşesc să prind ambele finale, mai ales întrucât concurenţa era destul de serioasă.

Proba de escaladă sportivă a pus la bătaie 8 trasee pentru categoria Master, fiecare traseu evaluat la 1.000 de puncte indiferent de dificultate şi fără împărţirea numărului de puncte în funcţie de realizări. Diferenţa a fost dată de prezenţa unui bonus de 200 de puncte pentru reuşitele la vedere sau flash şi binenţeles de volumul de căţărare implicat.

Am parcurs 4 trasee, din care 2 flash şi a fost suficient să mă calific în finală pe a 7-a poziţie. Din celelalte trasee probabil aş mai fi avut şanse la unul singur dar fiind mai precaut am preferat să mă păstrez mai ales întrucât stăteam destul de prost cu pielea. Finala a adus 2 trasee foarte tehnice dar li cu elemente de power endurance însă stilul de amenajare a fost foarte eficient întrucât nu au existat egalităţi.

Singurul aspect care m-a deranjat la finală a fost prezenţa reflectorului care bătea dintr-o singură parte şi umbra proprie acoperea multe din prizele de picior. Dar nu acest lucru m-a limitat în evoluţia mea ci neatenţia, cel puţin la primul traseu unde am greşit la debutul părţii surplombante, evaluând prost o încărcare de picior de pe care nu am ajuns la următoarea priză. La cel de-al doilea traseu evoluţia a fost mai bună dar nu am trecut primul crux serios care a învins majoritatea concurenţilor. Am terminat prima zi pe locul 7, practic mi-am conservat locul din calificări.

A doua zi a fost adevăratul challenge din punct de vedere fizic. Cei care au participat doar la bouldering au avut un strop in plus de energie dar chiar şi aşa s-au dat lupte crancene. Au fost 22 de trasee, fiecare evaluat la 1.000 de puncte care de data asta se împărţeau la numărul de realizări. În primele 2 ore am reuşit să parcurg câteva trasee dificile dar nu era suficient pentru o calificare întrucât numărul de repetări era destul de ridicat.

Conştientizând că mă lasă fizicul treptat şi văzând că şi restul lumii începe să reducă treptat motoarele m-am concentrat pe traseele cu puţine repetări, găsind unul foarte pretenţios care nu avea nici o repetare. Mi-a luat doar 5 minute să-i găsesc trick-ul dar acum se punea problema de a lega mişcările. Mi s-a părut foarte greu pentru că deşi mulţi încercau planul meu, nu prea se legau lucrurile, era vorba de o cheie de mână sensibilă şi o mişcare de body tension care te torsiona bine de tot. Abia după ce Rus a legat traseul şi mi-a explicat cum a controlat el torsiunea, am simţit că e posibil. Am dat 3 încercări, am luat 15 minute pauză şi în ultimele 5 minute de calificare am făcut traseul care m-a propulsat pe ultimul loc din finală.

A fost un sentiment mare de victorie personală cu această reuşită. Dacă nu l-aş fi făcut, probabil nu terminam în primii 12 la bouldering, deoarece numărul total de trasee pe care l-am făcut a fost 10 faţă de alţii care nu s-au calificat cu 13-14.

În finală, am fost cam spart dar am dat tot. Primul traseu a fost incredibil de dur fizic dar aici mi-am câştigat locul 6 final pentru că am ajuns la priza 5 din prima încercare. Oricum traseul nu l-a făcut nimeni deşi băieţii au fost aproape. Al doilea traseu, un jump aproape imposibil pentru mine pe care Rus, Ungureanu şi Zuzu au încercat să-l evite cu un acroşaj extrem. Rus a şi abandonat concursul după acest traseu când ligamentele colaterale i-au cedat.

Ultimul traseu practic a rezolvat concursul. Nu era foarte greu, dar lumea era prea obosită. Aici s-a văzut cine a mai putut face ceva şi din nou în gestiunea generală a concursului nu au mai existat egalităţi. Ungureanu a câştigat pe merit iar eu am terminat concursul pe locul 6 la general.

A fost un sentiment foarte mişto să prind finalele şi să fiu “acolo” cu băieţii, probabil un semn că încă mai am ceva şanse să cresc din punct de vedere competiţional pe plastic. Cu ceva mai multă atenţie la escaladă, rezultatul final putea fi îmbunătăţit cu 1-2 poziţii.