Dominat de plastic

În ultimele două luni activitatea mea s-a concentrat cam 95% pe căţăratul indoor, din motive obiective. Pe de o parte vremea a fost imposibilă pentru escaladă (game over, aşteptăm noul sezon), pe de altă parte multitudinea de competiţii care a urmat în luna Decembrie cumva m-a obligat să profit de aceste momente pentru a mai câştiga ceva experienţă.

Deşi a fost anunţată destul de rapid, Cupa României a prins foarte repede formă şi a oferit 3 etape de concurs reuşite (Braşov, Bucureşti şi Timişoara) din care am participat la primele două. Cu timp de lucru de 2 ore şi 30 de minute pentru 12-14 trasee, competiţia a fost una dură şi interesantă în acelaşi timp.

La Braşov a fost din nou, cel mai al dracului concurs la al cărui stil nu m-am putut acomoda deloc. Majoritatea traseelor atletice, foarte puţine rute cu trick, un nivel fizic destul de mare cerut pentru a produce rezultate. Clasamentul a fost dur cu mine, locul 16 fiind evident dezamăgitor dar realist faţă de prestaţia mea.

Din fericire însă, următoarea etapă de la Fabrica a fost complet diferită. Tot timpul mi-a plăcut amenajarea de acolo datorită faptului că există o varietate mare de unghiuri, prize bune şi foarte multe idei ale route setterilor. Am avut un parcurs foarte bun în calificări, dar aş mai fi avut nevoie de un traseu pentru a prinde finala. Am fost nevoit să mă mulţumesc cu locul 7 (primul sub linie) şi cu faptul că am reuşit parcurgerea unor rute pe care nici unii din finalişti nu le-au finalizat. Şi totuşi, nu a fost de ajuns.

A 3-a etapă nu am putut să o atac întrucât cheltuielile de deplasare erau prea mari pentru bugetul meu şi oricum şanse pentru un rezultat bun la general nu aveam. În plus, în acelaşi week-end avea loc concursul regional Buldăreşte de Crăciun, ajuns la cea de-a 3-a ediţie. Aici problema e fost mai relaxată din punct de vedere al concurenţei dar mult mai dură ca volum de muncă. 42 de trasee în 5 ore, reuşind la final locul 2 cu 36 de trasee parcurse şi cu frustrări mari că am fost învins de o problemă morfo.

Luna Ianuarie a reluat competiţiile cu un eveniment aniversar. Din nou la Fabrica, alte 14 trasee superbe, o altă prestaţie bună şi din nou lipsa unui traseu suplimentar m-a privat de finală. Locul 8 la final însă o experienţă interesantă per total, toate aceste concursuri adunându-se şi clădind (sper) o experienţă mai bună pentru evenimentul de pe 6 februarie la care ţintesc. Voi ajunge din nou în Belgia dar de data asta la Blok Open 2012, un eveniment internaţional cu tradiţie şi cu un număr impresionat de căţărători participanţi, unde de data asta aş dori o clasare mai bună comparativ cu Bleau Open.

În tot acest parcurs competiţional indoor (care se va continua în Februarie cu calificările la Campionatul Naţional de Bouldering şi teoretic după aceea cu Campionatul în sine) mi-a fost greu să mă mai împart şi cu celelalte pasiuni pe care iarna mi le activează în fiecare an. Fiind însă din ce în ce mai bine pregătit din punct de vedere fizic, dry tooling-ul mi-a oferit din nou posibilitatea de a mă verifica şi de a petrece timp în natură.

A fost superb ca în două şedinţe în Bicăjel să repet din prima toate traseele pe care le-am abordat, cu o marjă mare de confort fizic indiferent de dificultatea traseului însă a fost foarte trist de asemenea să văd că anul acesta organizatorii Cupei Răchiţele au ales ca perioadă de desfăşurare a concursului fix week-end-ul când eu voi fi în Belgia. Povestea se repetă exact ca anul trecut (când am aruncat biletele de avion la gunoi şi am mers la Răchiţele) dar de data asta nu îmi mai permit să renunţ. Trebuie să recunosc că este un pic trist pentru mine să fac o asemenea alegere, mai ales că în România există un singur concurs de profil dar în acelaşi timp experienţa pe care ţi-o conferă un concurs internaţional este un lucru pe care foarte greu reuşeşti să îl aduni şi implicit necesită sacrificii.

Pe de o parte, sunt conştient că experienţa pe care am acumulat-o la dry tooling a venit cu foarte multă muncă şi a adus rezultate valoroase după 5 ani de practică. Toate obiectivele pe care am dorit să le ating, atât pe plan competiţional cât şi extracompetiţional, au fost atinse şi implicit nu au generat decât alte obiective şi mai mari care nu prea mai sunt legate de România. Pentru aceste ţeluri am nevoie de timp, pregătire specifică şi un buget serios – aspecte pe care momentan în acest termen scurt nu le pot rezolva.

Pe de altă parte, competiţia în sine (indiferent de ramura sportivă practicată) te modelează şi te pune în faţa unor situaţii care îţi verifica şi dezvoltă aptitudini. Nici un concurs nu este o investiţie pierdută, indiferent de locul ocupat şi de prestaţie. Cu discernământul necesar, concluziile se trag destul de simplu şi pot genera reacţii pozitive în viitor. Iar o competiţie în exterior, într-un mediu complet străin şi mult mai variat faţă de teritoriul naţional, e o sursă ce trebuie exploatată la maxim.

Deci în final, într-un fel tot “răul” e spre bine. Încerc să adun cât mai multe lucruri şi învăţăminte, fiind în postura buretelui care absoarbe tot ce poate. Şi probabil va veni un moment, sper eu apropiat, când voi începe să am şi pretenţii pentru anumite rezultate în concursurile de bouldering.