RSS: Articole | Comentarii

TRB 2015 – Etapa 2 (Timișoara)

0 comentarii

Cea de-a doua etapă a Trofeului României la Bouldering ne-a dus la Timișoara, după un drum lung de 700 km. Am ajuns cam obosiți la destinație și am luat decizia de a migra în cea de-a doua grupă, care începea concursul la 12:30. Odihna suplimentară a fost binevenită dar nu suficientă, întrucât tot lotul ieșean s-a ridicat cu greu din pat după 9 ore de somn.

Din păcate pentru această etapă și pentru munca depusă de organizatori, am constatat că toți cei de la categoria Open eram comasați în grupa 2 – o participare foarte redusă comparativ cu prima etapă, cauzată probabil și de faptul că în aceeași zi se desfășura alt concurs la Cluj. Adi Margea & colegii de la One Move au făcut o treabă excelentă iar cele 25 de rute (din care o parte erau setate pe noile sectoare ale sălii) arătau super.

Am început concursul cam greu, ratând primul flash la un traseu mediu după aproximativ 10 minute de cățărat, semn că nu eram bine încălzit. N-a fost ceva de speriat, întrucât peste alte 10 minute reușeam un flash la un traseu considerat greu. Și totuși, unele trasee medii nu se lăsau chiar așa ușor cucerite, semn că bătălia în clasament va fi serios influențată de reușitele din prima.

Ready!

A photo posted by Florian Mastacan (@florianmastacan) on

Cam după o oră și jumătate am parcurs cel de-al doilea traseu greu, forțând la o încărcare pe mâna stângă. Am simțit o durere scurtă la capsula inelarului (care oricum era bandajat) și mi-am dat seama că exagerasem puțin, mai ales întrucât luasem decizia să continui mișcarea în timp ce conștientizasem supraîncărcarea. Nu puteam evalua situația în condițiile de concurs, am luat o scurtă pauză, am refăcut bandajul și am continuat cățăratul. După acest moment, anumite mișcări pe mâna stângă au devenit mai incomode. Am avut nevoie de vreo 7-8 încercări la cel de-al treilea traseu greu parcurs, singura problemă fiind că nu puteam ține un pinch la prima mutare.

Odată ce am avut un pic de control pe combinația de prize, a mers perfect dar traseul ar fi putut fi făcut flash în condiții mai bune. După aproximativ 2 ore și jumătate aveam 3 rute grele făcute iar celelalte 2 nu se lăsau înduplecate (la unul nu reușeam plecarea iar la celălalt nu mai puteam ține prizele). Și totuși mai aveam de parcurs 5 medii, din care 4 le ratasem la prima încercare. În ultima jumătate de oră am „lichidat” rutele ușoare care mai rămăseseră și am reușit înca 2 medii din care unul flash. În final, rămăsesem cu 3 trasee medii neparcurse + cele 2 grele. Din traseele medii, unul albastru necesita un jump mai ciudat la plecare, unul negru era foarte fizic iar altul alb necesita o mișcare mai ciudată pe un bidoigt pe care nu îl controlasem prea bine. Deși negrul valora mult (cred că era mai greu decât unele rute considerate „grele”), nu am reușit să îl leg.

În ultimele 5 minute am insistat cu ruta albastră, sperând că voi reuși să fac jump-ul. Când mai erau 30 de secunde și se anunțase ultima încercare am schimbat radical planul întrucât ruta albastră era ocupată și surprinzător cu un mare efort am parcurs ruta albă – practic din a doua încercare. A fost din nou o reușită în ultimele secunde – un moment foarte intens dar enervant ca și conștientizare a faptului că resursele mele sunt de fapt mai mari dar nu reușesc (încă) să le accesez când trebuie. Cu 21/25 rute parcurse, din care 14 flash, m-am clasat pe locul #9, urcând momentan datorită constanței în participare pe locul #4 la general. Reîntors acasă am mers direct la doctor și am început tratamentul pentru deget întrucât durerile nu sunt deloc confortabile la nivelul capsulei și știu că orice amânare în procesul de recuperare se plătește din greu după.

Rămâne de evaluat dacă voi putea participa la Brașov, momentan fiind în pauză cu cățăratul efectiv. În cazul în care tratatementul nu răspunde eficient și există dubii referitoare la capacitatea reală de rezistență a degetelor la efort, sunt dispus să amân deznodământul pentru ultima etapă la București.

Leave a Reply