RSS: Articole | Comentarii

Lupta cu incertitudinea

1 comentariu

În ultimele 3 luni de zile am dus o luptă surdă cu incertitudinea. După 2 săptămâni de fizioterapie fără rezultat ce au dus la abandonul ultimelor 2 etape din Trofeu, am trecut direct la investigații amănunțite și am făcut un RMN. Am intrat încrezător în clinică, am suferit 45 de minute pe burtă în poziția lui Superman fără posibilitatea de purtare a căștilor de izolare fonică și am ieșit de acolo cu niște concluzii deloc plăcute – fractură de stress, început de artroză, inflamație a tendonului extensor, sinovită.

Cauzele sunt multiple, în general o cronicizare în articulația degetului cauzată de uzură, înțepat în exces în trecut (abia acum se văd efectele deși în ultimii 2 ani mi-am modificat fundamental stilul de abordare al prizelor) și probabil suprasolicitare în antrenamentul pe prize mici.

Cu interpretarea în brațe, am început să umblu pe la doctori – chirurgii plastici fiind cei care se ocupă de recuperarea mâinii. Am auzit multe teorii, majoritatea complet negative (cel mai ușor și sigur e să renunți) și fiind din ce în ce mai bulversat am început să mă documentez cât mai bine cu putință despre traumatologia mâinii la sportivi. Mi-aș fi dorit să pot accesa un traumatolog bun care să îmi ofere soluția dar lipsa unui chirurg specializat pe problemele mâinii la cățărători coroborat și cu reținerea chirurgilor de a lua în calcul ideea unei operații m-a forțat să caut cât mai multe informații.

Pe măsură ce informațiile se acumulau situația nu se îmbunătățea iar pauza nu ajuta deloc. După o lună de pauză în care fractura de stress teoretic dispăruse, am încercat să mă cațăr ușor și foarte restricționat (nu pot accesa decât anumite tipuri de prize, în general cam tot ce e open hand). Nu m-am simțit prea bine și totuși o zi la Stânca (o nouă zonă de bouldering) m-a alimentat foarte bine motivațional pentru a merge mai departe. Am deschis cu Tudor câteva linii ușoare dar și o linie mai solicitantă pe care inițial nu aș fi pariat că aș putea să o parcurg în condițiile respective. Atunci, pentru câteva ore, m-am simțit din nou viu.

Limitat puternic la multe tipuri de prize, am trecut la reeducarea tendonului extensor pe care toată lumea îl menționase ca element lezat. Simptomatic, o mare parte din teoria pe care o citisem sugera același lucru. Prima etapă impunea o imobilizare a degetului pentru relaxarea completă a tendonului. Ca orice pacient conștiincios, am mers la specialiști. Am ieșit de acolo cu o orteză customizată care acoperea toată mâna și imobiliza degetele 4 și 5. Mi-a luat doar 30 de minute ca să înțeleg că așa ceva nu se poate iar spre seară deja găseam soluția made in USA – o atelă minusculă care se pune pe deget ca un inel și blochează complet zona afectată. Peste 4 zile aveam coletul la ușă și reîncepeam să mă simt cumva normal.

Cu respectiva atelă am putut să îmi folosesc mâna, inclusiv să conduc, dar cățăratul a ieșit din schemă fiindu-mi frică să nu se rupă atela la solicitare iar șocul să se distribuie brusc în tendon (deși am încercat să cațăr la sală așa și pe anumite tipuri de prize/combinații de mișcări ușoare era posibil).

În toată această perioadă, am depus eforturi enorme pentru a rămâne motivat și a nu intra într-o stare de disperare. Niciodată nu îți dai seama cât de mult prețuiești un lucru decât atunci când nu îl mai ai iar acest lucru m-a lovit în plin. Am avut în schimb marele noroc de a avea sala aproape și m-am implicat în toate activitățile posibile care mă țin în contact cu cățăratul: cursuri cu adulți/copii, setări de rute, organizare.

Am conștientizat foarte bine situația în care mă aflu, m-am luptat continuu pentru a găsi soluții, m-am documentat și am încercat să găsesc răspunsuri. Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic, problema e că starea de incertitudine cauzată de lipsa unui diagnostic ferm și complet dat de un specialist complică mult lucrurile. Fără a ști exact ce ai, nu știi ce să faci precis pentru rezolvarea problemei și acest aspect te aruncă în malaxorul tratamentului empiric în care timpul nu e tot timpul de partea ta. Iar cel mai cretin lucru e atunci când medicii nu îți dau prea multe șanse dar tu ȘTII că adevărul e altul.

Odată încheiată perioada de imobilizare, am trecut la recuperare. Nu mă așteptam să fiu atât de incapabil să îmi mișc degetul și am fost puțin debusolat la început deoarece durerea venea la orice mișcare și singura poziție confortabilă era cea cu el perfect întins. O nouă investigație a eliminat teoria rupturii tendonului extensor deci o mică victorie fusese bifată.

Procesul de recuperare a început cu managementul inflamației articulare și cu restabilirea treptată a mobilității mâinii. Pe lângă masaj, electrostimulare pe extensie/flexie, o multitudine de exerciții cu plastiline terapeutice și alte jucării – un efect simțitor în reducerea inflamației l-am simțit după ionizările cu clorură de calciu și după compresele cu banala sare amară. Zi de zi, câte 2 ore de chin și monotonie dar am făcut tot ce era de făcut strângând din dinți și suplimentând uneori exercițiile acasă.

După 3 săptămâni am fost capabil pentru prima dată să închid complet pumnul dar doar după o încălzire excesivă a articulației. Altfel, sunt cam la 90% din mobilitatea normală dar cam în aceeași poziție eram și înainte de accidentare (semn că problemele din capsulă ar fi trebuit remediate mai devreme). La acel moment am cățărat din nou pentru câteva minute fără a simți aceleași dureri mari ca înainte.

Acest pumn închis mi-a adus progres, speranță și motivație. Și 30 de minute de cățărat ușor astăzi, fără dureri majore. Lupta cu recuperarea și implicit cu incertitudinea, continuă.

  1. Roxana says:

    Radu Tziganu (daca il stii), dupa mult tras cu ceva serios in zona cotului (peste un an in care tot intepenea), dar nu mai stiu ce avea, s-a hotarat sa mearga la acupunctura dupa ce m-a auzit pe mine ca am rezultate bune cu coloana intepenita grav. Si pentru el rezultatele au fost foarte bune si a putut sa se reapuce de catarare, desi acupunctura nu garanteaza prea mult pe problemele astea care tin de articulaţii si de intinderi. Daca vrei, ii cer numarul lui Radu sa vorebesti cu el. Mult succes cu recuperarea!

Leave a Reply