Prins între extreme

De la +8 la -26 grade (noaptea) se pare că e doar o diferenţă de zile. Nu sunt eu foarte documentat cum stă treaba cu încălzirea globală dar ultimele zile mi-au generat două direcţii diferite de gândire: ori savanţii sunt proşti, ori planeta asta chiar a luat-o razna de tot.

Aş fi dorit să ies în week-end la dry la munte dar frigul m-a ţinut mai aproape de casă şi am mers în poligoanele de la Repedea. Temperatura, în condiţiile în care soarele strălucea voios pe cer, s-a stabilizat la -20 de grade şi sincer nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am urnit destul de greu pe un asemenea frig.

M-am simţit bine evoluând cu sculele, chiar dacă totul s-a limitat doar la anumite serii de traversee diagonale, certificându-mi încă odată că nivelul fizic e în creştere faţă de anul trecut. Singura neplăcere a fost dată de faptul că mi-am făcut nişte răni la degetul 5 în zona unde e contactul cu mânerul pioletului, semn că pielea crapă foarte uşor la frig, aspect coroborat şi cu lipsa de rulaj din acest sezon care de obicei tăbăcea mai bine porţiunea respectivă.

Din 2006 când m-am apucat propriu zis de dry tooling, acesta e singurul sezon când motoarele au fost la ralanti (dar nu oprite). Un sezon trist, determinat de dispariţia panoului indoor de antrenament şi de lipsa unui partener mai statornic. Nu pot spune că am suferit enorm din cauza acestui lucru, dar nici bine nu mi-a fost. Am luat “viaţa” ca atare şi am încercat ca în cadrul antrenamentelor de la sală să lucrez în paralel aspectele legate de forţă şi blocaje, pe care vreau să le îmbunătăţesc pentru viitor. Nimic nu se pierde, totul se adună.

Totuşi, o rază de soare pentru sezonul următor se întrevede, întrucât există posibilitatea teoretică de a construi la Blocker un sector separat, retras, exclusiv pentru dry tooling. Trebuie să fac nişte poze ale locaţiei (destul de înalte) şi să mă gândesc la o structură cât mai eficientă posibil, care să permită un antrenament complex. Poate dacă voi reuşi acest lucru în acest an, voi concepe un plan mai bun de bătaie pentru 2011, care să îmi permită să mă pregătesc la maxim pentru o deplasare externă la realizări şi de ce nu - o participare la Cupa Mondială.

Momentan însă lucrurile sunt îngheţate şi mă consolez cu simplul fapt că sunt apt 100% fizic şi stau bine şi cu mentalul. Verificarea practică o voi face week-end-ul următor, la Răchiţele.

Pregătiri pentru momentul care nu mai vine

Lucrul la proiectul meu a stagnat. A plouat prea mult pe aici iar în week-end când am posibilitatea să ajung la el, a fost ud. Dacă prima săptămână am reuşit să ajung de bine de rău în Raza Soarelui unde pur şi simplu m-am dat de întreţinere (nivel maxim 7b), săptămâna asta am zis pur şi simplu pas.

Aşa că nu mi-a mai rămas decât să mă antrenez, deşi am foarte mult de lucru în ultimul timp şi sincer chiar am de furcă cu timpul liber. Întrucât panoul se închide (şi oricum n-am mai dat decât foarte rar pe acolo, sporadic), tot antrenamentul meu se desfăşoară la Repedea, pe teren natural. E mult mai bine, mă caţăr lungime cât mai mare posibil, în funcţie de teren. Pentru că sunt mult prea multe prize, încerc să îmi imaginez rute cu mişcări cât mai grele şi cu prize restricţionate.

Chiar şi aşa, cel mai bun aspect este că reuşesc să mă antrenez la maximum (în sistem 2/1 sau 3/1 în funcţie de schema pe care o abordez) şi că mă caţăr în continuare cu degetele libere, fără leocoplast, aspect absolut imposibil la panou. Plus că încerc să mă eliberez cât mai bine mental iar pentru asta majoritatea traseelor includ câte o posibilă trântă sănătoasă în pasul cheie.

Şi cam atât, singura chestie certă e că tot timpul iau două zile pauză înainte de marea confruntare. Care nu mai vine :)

Perioadă de tranziţie

Am început din nou să mă duc la panoul de escaladă. După cum mă aşteptam sunt super OK din punct de vedere fizic şi trebuie doar să am răbdare cu reacomodarea degetelor. Durerile musculare care le moştenisem odată cu parcurgerea proiectului din Bicăjel au trecut cam în 10 zile dar recunosc faptul că nu am avut răbdare să fac o pauză prelungită pentru recuperare totală, aşa că am dus “boala” pe picioare.

Concomitent cu antrenamentele de reacomodare care nu sunt foarte intense, am continuat şi pregătirea la panoul de dry într-un sistem de întreţinere musculară ce are rolul de a mă menţine în priză. În week-end este un concurs de dry tooling la Braşov la sala lui Pti şi evident că nu am să ratez ocazia, mai ales ţinând cont de frumoasa infrastructură care este disponibilă pentru competiţie.

Luna februarie a reîntors frigul la locul lui şi primăvara se lasă din nou aşteptată. Oscilez între două ramuri sportive care se completează una pe alta dar nu mă pot pregăti intens pentru niciuna din ele şi prin urmare mă las dus de val. Proiecte în Bicăjel nu mai sunt iar inima mă trage din ce în ce mai mult spre mult aşteptatele activităţi legate de sezonul cald.

Aştept să treacă concursul, după care voi lua o decizie. Poate se întâmplă ceva între timp :)

Rien ne vas plus

Jocurile sunt făcute, nu rămâne decât să-mi joc cartea. Programul de antrenament a fost respectat conform planului, mă simt ok, mental sunt foarte liniştit deci nu-mi rămâne decât să văd dacă într-adevăr toată această stare continuă de bine este reală şi poate fi valorificată.

În week-endul trecut m-am căţărat aproape non stop. Am reuşit să parcurg fără căderi „Dance 4 Life” (de 2 ori chiar) cât şi „Enter the Dragon” – trasee la care altă dată lucram cu zilele, am croşetat rapid prin rutele uşoare practicabile din faleză şi am dat un randament foarte bun încercând de multe ori să-mi complic paşii. Antrenamentele la panou au devenit din ce în ce mai dure, cu mişcări impuse în condiţii cât mai dificile iar aportul fizic a crescut de asemenea corespunzător cu nivelul traseelor.

Nu văd decât 2 ţinte acum: concursul din week-end şi “Millenium”. După asta ştiu exact ce am de făcut iar lista e foarte lungă pentru că sezonul ce urmează va fi unul mai special. Poate pentru că schimb prefixul, poate pentru că simt că pot, poate pentru că tocmai faptul că “îmbătrânesc” mă motivează mai tare ca oricând uitându-mă în jurul meu.

Să vedem cum se învârt zarurile în weekend!

Intensitate crescută

Apropierea Campionatului Naţional de la Răchiţele, care se va petrece fix la finalul lunii, mi-a modificat radical programul de pregătire. Exceptând ieşirea de week-end “în natură”, numărul de antrenamente din timpul săptămânii a ajuns la trei iar zilele de repaus implică alte activităţi care de multe ori fuseseră neglijate (stretching, etc.)

Spre deosebire de începutul anului, când din punct de vedere fizic eram destul de jos după pauza de sărbători, acum mă consider din nou funcţional şi prin urmare turaţia motoarelor creşte progresiv. Ieşirile la stâncă au fost modificate astfel încât acum momentan mă axez pe rulaj, renunţând pentru 2 săptămâni la proiectul iniţial, care va deveni din nou target după ce campionatul va fi încheiat.

Duminică am trecut şi la o scurtă pregătire pentru partea de gheaţă, dat fiind faptul că acum cele două cascade din Bicăjel sunt închegate OK şi drept urmare pot să mă antrenez eficient şi pentru proba de viteză. Am profitat de ocazie însă pentru a face o comparaţie între Fusion şi Nomic pe gheaţă iar decizia finală a fost foarte clară din punctul meu de vedere, şi anume Fusion sucks :)



Profilul super agresiv al lamei, care îi conferă o precizie imbatabilă la dry, necesită un stil mai aparte de lovire care în punctul final trebuie să imprime şi o mişcare de rotaţie a capului pioletului în jos. Altfel, unghiul de lovire nu este cel optim şi de cele mai multe ori plasamentul nu este foarte sigur sau gheaţa se crapă prea mult, aspect care în condiţiile de viteză poate fi catastrofal. În condiţiile normale de lucru, mai ales dacă stilul de lovire se stăpâneşte corespunzător, cred că se poate face treabă bună cu Fusion-ul dar marja de eroare la lovire este foarte redusă.

Drept urmare, am concluzionat că la viteză voi evolua cu Nomicul dezechipat de greutăţi şi ascuţit agresiv pentru agăţare. Cronometrul a arătat un timp bun la prima evoluţie de test dar sper ca în cursul acestei săptămâni să îl îmbunătăţesc fundamental, sub marja de 1 minut.

Bicăjelul este îngheţat complet la ora actuală şi prin urmare în acest moment toate traseele sunt practicabile. Am profitat de ocazie şi am parcurs un traseu care nu îl bifasem până acum, “Out of Fuel”, singurul traseu care este complet inabordabil dacă nu există pod de gheaţă, ocazie cu care m-am amuzat teribil de faptul că primele 2 ancore au devenit inutile întrucât nivelul râului este acum ridicat cu aproape 2 metri şi prin urmare evoluţia porneşte de la nivelul ancorei 3. Cu un M7, un M8 şi un M9- parcurse fără erori, m-am putut declara mulţumit de acest antrenament în natură, mai ales întrucât cele 3 trasee nu m-au terminat din punct de vedere fizic.

Mă simt bine, tonusul este în creştere şi dacă menţin ritmul actual de pregătire şi motivaţie cred că singurul element care mă poate destabiliza în competiţie este ghinionul. Iar acest lucru îl pot accepta fără regrete.

Perioadă dificilă

Am fost foarte ocupat în ultimul timp şi am uitat de blog. De fapt cui îi mai pasă de scris când munca te ţine treaz uneori şi până la 4 dimineaţa iar timpul liber se reduce la minim? Din nefericire, volumul mare de muncă s-a resfrânt indirect şi asupra stării mele fizice. Sunt foarte obosit în ultimul timp, randament fizic nu prea mai am decât la o cota de bun simţ dar sper la vremuri mai bune. Principalul lucru pe care mi-l doresc acum este să mă odihnesc mai bine şi să îmi reiau ciclul “normal” de viaţă. Ce contează e că se pare că greul a trecut şi se vede luminiţa de la capătul tunelului.

Nu am conştientizat oboseala concret decât weekendul trecut, când mi-am dat seama că pur şi simplu nu pot să leg nici măcar un 7a+ dacă nu am de gând să dorm cum trebuie şi să îmi reîncarc bateriile. Şi sunt ferm convins că trebuie doar să aştept până când am să îmi revin iar planurile legate de proiecte vor fi reluate.

Neavând alte posibilităţi de deplasare la căţărat am extins totuşi antrenamentul la 4 zile pe săptămână, de fapt la un ritm continuu de 2 zile efort cu 1 pauză. O zi la panou, o zi în poligon la Repedea. Chiar dacă nu pot trage la maxim, trebuie să mă mişc pentru că altfel aş începe să mă simt ruginit. Munca de birou prelungită m-a făcut de asemenea să îmi revizuiesc drastic dieta întrucât începusem să iau încet noi dimensiuni iar lucrurile de acest gen trebuie tăiate din faşă. Momentan, totul pare a fi sub control.

Singura veste bună e că m-am decis unde îmi voi petrece concediul în această vară. Tot o destinaţie mai exotică, tot acelaşi mix de stâncă şi mare – care acum va fi Antalya, Turcia. Dar până pe 26 iulie, mai este.

1, 2, 3... suta!

După încă o săptămână de efort, am reuşit să fac 100 de mutări pe panou, adică traseul de anduranţă dus şi întors. La limită, e drept, dar s-a putut, ceea ce înseamnă că cel puţin pentru mine corpul s-a adaptat bine la efort în această lună de antrenamente.





În acest weekend a fost un soi de reuniune la panou (Ciprian şi Ioana au făcut câte o excursie în Iaşi) iar în gaşcă mare (adica 6 persoane împreună cu Luş şi Vali) rezultatele au apărut rapid. Tema de anduranţă rezolvată, câteva teme extraordinar de fizice parcurse, etc. Au fost două zile foarte grele, poate cele mai grele din aceste şedinţe de antrenament dar sunt sigur că şi rezultatele vor răsplăti în viitor munca investită. Dacă nu va fi pentru concursul din weekend, va fi pentru realizări.





Alt aspect bun este că după 2 zile de efort maxim am nevoie doar de o zi de odihnă şi sunt recuperat, e drept şi cu ajutorul suplimentelor. Singurul lucru care m-ar mai putea opri acum ar fi o accidentare stupidă dar sper că acest lucru nu se va întâmpla, deşi am reuşit să mă găuresc în picior de 3 ori în ultimele 20 de zile şi mi-am spart tăiat şi bărbia la ultimul antrenament. Aspecte neplăcute, care fac parte din joc.

Mai am două zile de pregătire şi intru în perioada de pauză de dinainte de concurs (2 zile). Vineri plec spre Buşteni.

50 de mutări reloaded

M-am întors din UK extraordinar de obosit, după 4 zboruri consecutive cauzate de întârzierea cursei British Airways care nu m-a transferat în timp util din Manchester în Londra. A fost din nou o plăcere să gust din nou bucătăria britanică şi să îmi revăd prietenii. În plus, am avut parte de o plăcută surpriză, şi anume de a constata calitatea crescută a serviciilor oferite de TAROM. Echipaj mult mai amiabil, mâncare bună, circuite audio separate cu muzică sau film, aeronavă mai confortabilă şi mai spaţioasă chiar şi la clasa Economic.

Concluzia: zburaţi cu TAROM oriunde, evitaţi British Airways pe cât posibil întrucât au întârzieri mari chiar şi la cursele interne.

Revenit acasă, după o zi de somn, am reluat programul de antrenament şi din fericire am observat că nu am pierdut mai nimic. Reuşesc să leg tema de 50 de mutări în sens ascendent, dar nu pot decât 36 de mutări în sens invers. Oricum, există un progres per total şi asta contează mult pentru mine. Atâta timp cât în această perioadă prelungită de pregătire şi acumulare nu am regres de la o şedinţă la alta, totul e ok. Acomodarea ca şi siguranţă a plasamentelor este terminată, de acum totul devine un aplomb fizic, cel puţin la panou.

Nimic special în rest, poate zilele astea am să fac şi nişte poze la panou. Mai am 9 zile de stat pe bară după care circul din nou şi abia aştept o nouă ieşire la munte. Se apropie Cupa CAR şi poate profit de moment ca să mai fac o vizită în Piatra Mare, la traseele de dry din zonă.

50 de mutări

Am repoziţionat câteva prize pe panou şi am reuşit să definesc acea temă de 50 de mutări pe care o menţionasem în postul anterior. E destul de bine structurată, pentru că are mişcări sensibile la început şi se termină cu mişcări clare dar pe picioare mai proaste. Am reuşit să o leg la a 3-a încercare, dar efortul a fost foarte mare, mult mai mare decât mă aşteptam în primă fază.

În sens invers încă nu am încercat-o dar am să testez problema joi la ultimul antrenament din această săptămână. E clar însă că va fi şi mai nasol pentru că mişcările cele mai sensibile vor fi la final, asta corelat cu faptul că la coborâre efortul pe braţ e mult mai mare. În total (dus-întors) ar fi 100 de mutări, întrebarea este dacă e plauzibil acest "proiect" de anduranţă?

Temperatura la panou scade treptat în funcţie de cea de afară, fiind doar o diferenţă de câteva grade. Avantajul este că te obişnuieşti cu efortul în condiţii de frig (cât mai apropiat de condiţiile naturale), dezavantajul e că te încălzeşti mult mai greu, de fapt din ce in ce mai greu.

Vineri zbor din Iaşi în Bucureşti, din Bucureşti în Londra, din Londra în Manchester. Urmează o pauză nedorită de 5 zile, până miercuri.

Perioada de acumulare

A trecut cam o săptămână de antrenamente serioase, făcute după un program riguros stabilit care respectă următorul ritm: două zile de efort, o zi pauză, două zile de efort, două zile pauză. Ce mă bucură cel mai mult e că organismul s-a acomodat aproape complet şi au dispărut durerile de la nivelul încheieturilor, care constituiau de obicei cel mai greu lucru de suportat.

Din cele două de zile de efort, una e bazată mai mult pe probleme tehnice de 8-12 mutări (cât mai grele posibil şi cu plasamente care necesită atenţie) iar cea de-a doua e dedicată exclusiv anduranţei şi rezistenţei. În zilele "tehnice" reuşesc să leg problemele parcurse de cele mai multe ori fără prize de picioare adiţionale, ceea ce mă solicită şi mai mult din punct de vedere fizic. Cu cât împing mai mult limita, cu atât mai greu de suportat sunt trântele dar reuşesc să păstrez un echilibru bun între risc şi accident iar urmările sunt minime. Oricum, nu tragi, nu câştigi.

Anduranţa creşte simţitor deci încă pot spune că sunt în perioada de "acumulare". Tema clasică de anduranţă a crescut de la 35 la 44 de mutări dar momentan pot să o leg doar în sens ascendent (de jos în sus). La revenire, în sens invers, mişcările sunt mult mai solicitante iar efortul e aproape dublu. Oricum, planul pentru finalul lui 2007 este o tema de 50 de mutări care ar trebui făcută dus întors, deci 100 de mişcări. Dacă reuşesc să ajunc la nivelul asta, mă declar pregătit pentru planurile acestui sezon. Dar până acolo, mai e de lucru.

Evident, neavând o viaţă exclusiv sportivă, lucrurile nu se leagă exact cum vreau eu şi mă aşteaptă o pauză forţată de vinerea viitoare până marţi (5 zile) când trebuie să plec iar până în UK cu treburi. 5 zile de pauză nu sunt exact lucrul pe care mi-l doresc în acest moment, dar sper ca efectul să fie minim.

Partener de antrenament constant nu am şi nici nu cred că voi avea. Luş vine când poate, fără să aibă o prezenţă constantă iar Ioana se mută în Bucureşti de mâine. Nu e o dramă, dar cu parteneri (chiar dacă nu au nivel similar) e mai animat antrenamentul.

De ieşit la stâncă nu ies şi nici nu cred că mai apuc luna asta. Deja s-a profilat primul concurs (Cupa CAR pe 15 decembrie la Buşteni) şi din fericire de pe 11 voi fi iar şofer. Până atunci, antrenamentul pe "plastic" e un lucru necesar, indiferent cum aş privi problema sau cum mi-aş aloca priorităţile (realizări sau rezultate competiţionale).

Panoul meu de dry pentru 2007/2008

Am finalizat panoul şi de marţi am început antrenamentele. Spre deosebire de anul trecut, am reuşit să pun toate cele 30 de prize concepute pentru dry, deşi câteva dintre ele nu sunt eficiente decât pe suprafeţe verticale. Totuşi, le-am învârtit, sucit şi montat pe toate, cele mai dificile fiind mai spre partea inferioară a panoului pentru a preveni accidentările. În plus, am mai adăugat şi prize de lemn, ajungând la un total de aproximativ 50 de bucăţi, ceea ce e ok momentan.







Buşteanul pe care îl luasem din drum anul trecut e acum de 4 ori mai uşor (s-a uscat) şi şi-a găsit locul în extremitatea dreaptă a panoului. Păcat că a început să se crape pe lung şi probabil în curând va trebui să îi găsesc un înlocuitor. Dar deocamdată, merge.



Recomodarea a fost dificilă, principala problemă fiind lipsa de încredere în plasamentele mai dubioase. Organismul răspunde ok la efort, testul efectuat ieri relatând un succes la o temă de anduranţă de 35 de mutări, care anul trecut nu reuşisem să o fac decât spre finalul sezonului. Panoul are o singură înclinaţie, cam 30 de grade faţă de verticală, dar e de ajuns şi în plus nu sunt în poziţia de a mai face şi mofturi acum.

Şi în plus, încă îmi mai aduc aminte cum se face un Yaniro :)