Cupa Răchiţele 2010

Partea cea mai grea a aventurii a fost să parcurgem cele 8 ore la dus şi 9 la întors. Drumuri din ce în ce mai proaste în Ardeal, combinate cu zăpadă din belşug. Ca de obicei era să rătăcesc intersecţia care ducea spre Mărgău dar în cele din urmă m-am orientat şi am ajuns într-un final la punctul terminus. După o masă sănătoasă şi 2 beri (sincer, tot drumul am visat să beau o bere), am trecut la somn iar în jurul orei 22 rupeam patul.

Dimineaţa am pornit spre zona de concurs, unde am completat formularele necesare, tras numărul şi implicit ordinea de intrare. În zona de izolare erau tunuri de căldură şi astfel nu am suferit de frig. Între timp Alex intrase deja în proba de dry-tooling pentru începători dar fiind în apropierea traseului de calificări nu am putut să ies să-l văd. Nu am reuşit să mă încălzesc fenomenal de bine, dar am alergat puţin pe afară şi după câteva serii de tracţiuni şi blocaje m-am considerat pregătit. Restul timpului m-am încălzit bine la încheieturi şi m-am amuzat de restul concurenţilor care exploatau la maxim orice posibilitate de a vedea ce se întâmplă afară.

Uralele de afară îmi sugerau faptul că Lilian (concurentul care era înaintea mea) dăduse top. Am trecut şi eu la fapte, încurajat de Petro şi de Alex. Traseul de calificări era extrem de friabil, cu un sistem de fisuri deschise la intrare, urmat de o secţiune mai uşoară şi un final puternic surplombant. Nefiind presat de timp (calificările nu au fost contra cronometru), m-am concentrat pe alegerea plasamentelor cele mai stabile şi am ajuns în zona finală unde am zăbovit cam 1 minut pentru studierea pasajului. Varianta aleasă de mine s-a dovedit a fi corectă, dar momentul critic a fost la o trecere mai subtilă unde am rămas în mâini iar filatorul (crezând că voi cădea) a strâns coarda, trăgându-mă în jos – bucla fiind sub picioare. Am fost foarte aproape să cer incident tehnic, dar filatorul m-a eliberat destul de repede după ce am ţipat şi am continuat cu cele 3 mişcări pe care le mai aveam până în top, pompat maxim după întâmplarea neprevăzută.

Cum topul garanta prezenţa în finală, m-am relaxat urmărind restul competitorilor. Zuzu a ajuns şi el până sus iar restul concurenţilor au căzut predominant la intrarea în surplombă şi astfel s-a determinat ordinea de intrare pentru a doua zi. Până aici totul părea conform planului.

Trecând la viteză, prima încercare a fost manşa de calificare, concurenţii parcurgând un traseu ori pe stânga ori pe dreapta, la final selectându-se cei mai buni 4 timpi pentru fiecare parte. Am nimerit pe stânga, zona cea mai afurisită ca şi calitate a gheţii, dar am reuşit să am cel de-al 3-lea timp, fără a avea o parcurgere fenomenal de bună.

Au urmat sferturile de finală, în urma cărora se stabileau semifinalele pentru cea de-a doua zi. Sorţii m-au pus faţă în faţă cu Bogdan Cârlogea, Cârlig pentru prieteni, reuşind să câştig ambele manşe de viteză fără mari probleme. Singurul aspect neplăcut la finalul zilei a fost că m-am trezit plin de vânătăi şi lovituri în zona tibiilor, durerile fiind destul de puternice spre seară.

Reîntors la cabană, din nou am ajuns în pat la ora 21.30. Deşi în cabana de alături era o mare petrecere , am zis pas pentru că bătălia de a doua zi era mult mai importantă. Şi în plus, numai de mahmureală nu aveam chef a doua zi dar dacă distracţia s-ar fi întâmplat după competiţie cred că rupeam mesele la pogo :)

Dimineaţa a început cu proba de dificultate. Traseul de finală de data aceasta era unul foarte complex, cu stâncă bună şi foarte variat. O faţă uşor căzută la intrare urmată de un prim pasaj surplombant (care se va dovedi că va fi cheia concursului), o traversare surplombantă pe nişte serii de fisuri şi ieşirea în top pe teren mixt. O splendoare de traseu, la prima vedere.

Intrat în izolare, am realizat că nu prea am timp prea mult de încălzire. Concurenţii erau chemaţi prea repede din cort, ceea ce însemna clar faptul că primul pasaj surplombant face diferenţa. Eram penultimul care urma să intre şi după aproximativ 30 de minute de stat la izolare sosise momentul.

De data aceasta aveam 10 minute la dispoziţie, dar nu eram dispus să risc decât dacă ajungeam aproape de expirarea acestuia. Am parcurs destul de lent faţa căzută şi am intrat în pasajul surplombant care constituia primul crux al traseului. Am simţit foarte repede că una din prize e parşivă şi în plus judecând rapid după zgârieturile de pe perete mi-am dat seama că aici e buba şi prin urmare am încercat să ies din pasaj cât mai static posibil, fără a modifica deloc poziţia uşor oblică a pioletului. Am preferat să abordez zona uşor prin stânga, pe un sistem de fisuri mici dar nefolosite de ceilalti concurenţi.



Publicul entuziasmat mi-a sugerat faptul că nu ajunsese nimeni până aici. Am continuat traseul cu porţiunea finală surplombantă dar din păcate timpul meu a expirat cu 2 bucle sub top. Ajuns jos, nu mi-a mai rămas decât să mă uit la evoluţia lui Lilian Ungureanu, care a făcut probabil aceeaşi greşeală ca şi ceilalţi şi în momentul respectiv am înţeles că sunt campion.

Eram foarte bucuros dar am încercat să mă detaşez de acest lucru pentru că urma proba de viteză. Tragerea la sorţi a repartizat 2 perechi: eu cu Romeo Chira şi Lilian Ungureanu cu George Stăncescu. Eram puţin ciupit la fizic dar sincer, îmi doream mult să intru în finală. Duelul cu Romeo a fost destul de echilibrat, reuşind totuşi să mă desprind pe final şi să câştig prima manşă la o diferenţă de aproximativ 3 secunde. Al doilea val a fost mai echilibrat iar spre final Romeo a căzut şi drept urmare nu am mai avut de făcut decât o simplă formalitate – parcurgerea ultimilor 2 metri şi atingerea top-ului. Eram în finală, atât de aproape dar în acelaşi timp departe de a face “event-ul”, cum se spune la fotbal.



Sincer, mă aşteptam la o finală cu Zuzu, însă situaţia s-a întors brusc în favoarea lui Lilian când Zuzu a căzut, deşi avea o cursă extraordinar de bună. Odată stabilite finalele, s-a trecut la fapte. În perioada de pauză în care a fost finala la fete mi-am bandajat degetele care se umflaseră de la lovituri şi am reuşit să opresc parţial o sângerare enervantă din cauza unei unghii rupte.

Finala mare, eu cu Lilian, probabil cea mai dramatică luptă în sistem dual din istoria Cupei Răchiţele. Prima manşă a fost probabil cea mai spectaculoasă pentru public, întrucât de 2 ori am căzut dar am rămas într-un piolet. Am avut un noroc incredibil dar se pare că norocul a ţinut cu cei curajoşi. M-am lovit destul de tare la ambele faze însă am reuşit să recuperez o parte din timp, sărind şi la top – ocazie cu care m-am lovit din nou. Conştient că mai am doar o încercare şi câteva secunde bune de recuperat, am mers pe sistemul totul sau nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu filatorii când am sărit la top dar căderea a fost mult prea lungă şi m-am lovit şi la spate dar din fericire fără grave urmări, deşi nu ştiu dacă aş mai fi fost apt de încă un duel dacă aş fi păţit ceva similar mai devreme.



Suma cronometrelor dădea o diferenţă incredibilă de 0,8 secunde în favoarea mea iar în momentul respectiv devenisem campion naţional şi la viteză.

Recunosc cu mâna pe inimă că am fost extraordinar de bucuros în acele momente. Pe de o parte pentru că am răzbunat complet ghinionul din 2009 când toată munca mi s-a năruit cu o zi înainte de competiţie şi pe de altă parte pentru că am reuşit să îmi adjudec ambele titluri de campion naţional, dar în special cel la dry-tooling – care îmi lipsea din vitrină.

Cu această ocazie ţin să-i mulţumesc Petronelei pentru încurajări şi răbdarea de a îndura frigul cu camera în mână, lui Alex pentru galeria eficientă la viteză şi filmările ireproşabile, precum şi tutoror celor care m-au susţinut şi motivat moral în săptămâna premergătoare concursului.

Cam asta ar fi povestea celui mai reuşit moment competiţional pe care l-am trăit duminică 31 ianuarie 2010. În plus, este şi cel mai bun moment pentru Alpin Club Repedea Iaşi, întrucât Ioana Ioniţă a reuşit câştigarea titlului de campioană la dry-tooling senioare, respectiv vicecampioană la viteză.

PS. Din păcate nu am poze să postez pe blog dar voi face acest lucru pe măsură ce le voi primi de la organizatori sau de la ceilalţi căţărători. Pe această cale vă rog pe toţi cei care aveţi poze cu mine (în special de la probele de dry-tooling şi premiere) sa mă contactaţi.

Polisportiv

În ultimele 2 saptămâni am trecut prin 2 tipuri de activități distincte. În primul rând, odată cu instalarea frigului, am făcut prima deplasare în Bicăjel pentru puțin dry-tooling, de întreținere. Odată ajuns acolo am constatat ca lucrurile s-au schimbat puțin în ceea ce privește accesul, descoperind una rece și una caldă.

Vestea bună e că în locul trecerii peste râu a apărut un pod din 2 bucăți, aspect care rezolvă în proporție de 90% accesul în zonă și care face uitate vechile amintiri extreme și toate combinațiile care le făceam pentru a ne uda cât mai puțin posibil. Podul pare relativ solid, însă inițiativa de a construi și ceva măsuțe pe mal sper să nu conducă în vară la punerea acestuia pe foc, mai ales că românului în căutare de lemne de foc îi sclipesc foarte repede ochii când vede așa ceva.

Vestea proastă e că bușteanul care facilita trecerea către sectorul vechi (cel cu Dance 4 Life) nu mai există, fiind decupat probabil de cei de la Silvic. Practic, mai mulți bușteni care aglomerau zona de sub trasee au dispărut, fiind secționați și depozitați regulamentar pe mal. Astfel, acum este obligatorie o trecere scurtă prin apă pentru a ajunge pe malul celălalt iar parcurgerea ultimelor 3 trasee din faleză a devenit imposibilă în condițiile în care râul nu este înghețat.

Trecând peste aceste aspecte, am profitat din plin de această zi de cățărare, pe care am folosit-o ca un etalon de măsură față de anul precedent. Fără antrenament specific, întrucât ideea unui panou indoor pentru dry a picat până în Ianuarie, am fost foarte mulțumit de faptul că am parcurs toate traseele abordate din prima încercare, trasee care în trecut au fost proiecte destul de dificile. Deși încrederea în scule e scăzută, fizic sunt foarte OK și acest lucru parcă mai alină puțin din tristețea cauzată de imposibilitatea de a “produce” un sezon bun în exterior cu dry-tooling-ul.

În Iași, activitatea la sala de cățărare a evoluat de asemenea pozitiv. Întrucât panoul este acum și încălzit încât te poți da liniștit în tricou, evident numărul practicanților se menține în creștere. Pentru finalul de an, cei de la Blocker au venit cu ideea organizării unui concurs exclusiv regional (Iași/Piatra Neamț/Bacău) de boldering, intitulat Boulderește de Crăciun. A fost primul concurs de bouldering la care am participat (nu am fost până în acest moment motivat de participările la acest gen de competiții pentru că doar din Octombrie pot spune că m-am antrenat specific pentru plastic cu adevărat) și lucrurile au fost destul de mulțumitoare.



Traseele amenajate de Oliver Batîr (despre care aș putea spune liniștit că este un mare geniu al pregătirii traseelor de bouldering indoor) au fost superbe, pe undeva pe la 30 de linii cotate pe 3 paliere distincte de dificultate cu 100/500/1000 puncte, noi cei de la “avansați” fiind restricționați la parcurgerea doar a rutelor de la 500 de puncte în sus, adică 17 rute medii și 6 tari. Fiind concurs în caracter open, traseele au fost parcurse exclusiv la lucru, exceptând finala unde fiecare finalist a avut la dispoziție 3 încercări (flash) pentru parcurgerea celor 3 trasee.



Competiția de boulder a demonstrat încă odată că totul stă uneori în strategie, pentru că traseele medii au acoperit toate genurile posibile, de la față căzută la rezistență și forță în surplombă și toată lumea s-a aruncat buluc la traseele cele mai grele. Având ca scop principal calificarea în finală (adică în primii 8), eu am parcurs mai întâi absolut tot ce se putea parcurge pe zonele de față care amenințau în timp cu meclemirea prizelor și cam după 10 trasee am executat primul traseu de 1000, care a avut mai multe realizări decât unele de 500.



Pentru că la un moment dat am pierdut numărătoarea celorlalți și nu mai știam ce trasee aveau pondere mai bună (exceptând cele de 1000 de puncte), m-am văzut nevoit să parcurg toate traseele din palierul mediu (ceea ce am și făcut) fiind astfel sigur de finală. Iar pentru a rafina mai bine rezultatul, am ales un traseu atipic de 1000 de puncte ce a avut doar 3 realizări și am insistat pe el până când l-am dovedit (mă refer la 38 de încercări). O linie scurtă cu plecare din două laterale și un jump cu ambele mâini pe un volum, urmat de o ieșire “pe bolovan”, linia mea de suflet în acest concurs.



Intrat în finală pe locul 3/8, am considerat că ar fi util să mă lupt pentru podium și poate pentru un loc mai sus, deși prestația lui Popic (care a făcut toate traseele din calificări) anunța un mare succes greu de detronat iar tenacitatea lui Paul Covalschi combinată cu statura impunătoare (haha!) erau de asemenea atuuri greu de dejucat.



8 oameni în finală, de jos în sus Ciprian Hura, Paul Harbuz, Cătălin Ciofu, Ciprian Oprișan, unul dintre Vartici :), eu, Paul și Popic. 3 trasee: unul eminamente de bloc, unul cu accente de rigletă și unul unde forța a făcut diferența. S-a intrat tot timpul în ordine inversă de la 8 la 1, aspect care realistic ne-a avantajat pe cei care ne-am calificat mai bine. Primele două trasee le-am parcurs flash, ceea ce au făcut și Paul cu Popic iar la ultimul traseu au început luptele greco romane: jump-uri, acroșaje, spectacol și căderi nenumărate. Nu am avut strategia bună și deși ne-am văzut toți între noi, marele vulpoi a fost Paul care s-a pișat cu jet gros pe noi și a parcurs traseul la cel de-al treilea șut. Și deși Popic a avut ultimul cuvânt de spus în acea seară, nu i-a reușit pasiența și a trebuit să se mulțumească cu locul 2, eu conservându-mi avantajul din calificări și rămânând pe locul 3.

A urmat o oală de 10 litri de vin fiert, o premiere și o tombolă amuzantă rău de tot și 2 zile de recuperare totală unde toată lumea a gemut prin paturi pe acasă. Recunosc cinstit faptul că niciodată nu m-am dat atât de concentrat în cele 3 ore de calificări + 1 oră de finală și că duminică dimineața m-am trezit spart tot și cu ceva febră musculară pe la umeri – sincer nici nu-mi mai aduc aminte când am făcut ultima oară febră...

Urmează o pauză binemeritată și Crăciunul, după care rămâne de văzut ce am să mai apuc să fac până la finalul anului. S-au întâmplat lucruri bune în ultimul timp, a apărut și un sponsor foarte important pentru proiectul meu și al lui Alex de reechipare în Cheile Bicazului, dar despre toate acestea sper să mai apuc să scriu pe site-ul dedicat. Poate reușesc să mai lucrez și la topo-uri, căci mai nou am început să pregătim și un topo online cu Sihla.

Crăciun Fericit!

Dry tooling la Natural High

Cu ocazia concursului prietenesc organizat de Pti, am reuşit şi eu să ajung la sala din Braşov rămânând încă odată vizibil impresionat de infrastructura găsită şi de posibilităţile de pregătire. Deşi mai fusesem în zonă în timp ce sala era în construcţie, nu mi-aş fi închipuit că rezultatul final va fi atât de perfect şi de idealist pentru căţărarea românească.



Escaladă, bouldering şi dry tooling – poţi face de toate aici, la un nivel foarte înalt şi evident în orice moment al anului. Respect!

Am venit în echipă restrânsă la concurs, eu şi Vali Chiriac pe post de reprezentanţi iar Petro pe post de cameraman şef şi responsabilă cu buna dispoziţie. Scopul primordial a fost evident calificarea în finală (aspect pe care l-am rezolvat cu brio) şi evident încercarea de clasare pe podium (aspect pe care l-am ratat tot cu brio). Sectorul pentru dry tooling este cel mai interesant din tot panoul, fiind surplombant integral si marcat de un mare tavan în partea superioară.



După cum bănuiam, aproape toată lumea a fost în stare să supravieţuiască zonei surplombante dar de la intrarea în tavan lucrurile s-au schimbat dramatic. Exceptând pe Pti şi pe Mihai Sima care au defilat prin zonă şi încă vreo 2-3 persoane care stăpâneau tehnica sănătoasă a unui yaniro, în rest tranşarea a fost foarte rapidă. În primul traseu de calificări am reuşit o parcurgere foarte bună, deşi nu eram bine încălzit, ocupând cred cea de-a doua poziţie pe respectivul traseu.



În cel de-al doilea traseu însă, deşi am mers mai constant şi mai eficient, am greşit stupid spre finalul tavanului şi am fost nevoit să abandonez un piolet într-o priză anterioară, aspect care m-a costat peste un minut de luptă pentru recuperarea sculei, fapt care m-a terminat aproape complet fizic.

Şi din nou, în finală m-am trezit prea obosit fizic pentru a ţine ritmul necesar unei evoluţii bune şi am terminat pe locul 5, supărat mai mult pe bătălia din calificări decât pe eşecul în sine dar mulţumit pentru că am avut în sfârşit ocazia de a parcurge trasee pe un panou dur, specific, chestie foarte rară pe la noi.



De câştigat a câştigat Pti, care a dat top la toate traseele, urmat de Mihai Sima şi de Cătălin Petrescu. Noi, ieşenii, am ocupat locurile 5 şi 6 iar Robert Cohn s-a clasat în final pe 4. La fete, ca de obicei Ioana Ioniţă a câştigat deşi sincer din nou din păcate nu prea văd o relevanţă competiţională la femei, unde sunt doar 3 participante.

Concluziile sunt simple. Personal cred că mă voi mai duce la Braşov chiar şi numai pentru antrenament, căci panoul este incredibil de eficient pentru pregătire, trebuie doar să te obişnuieşti cu el şi să faci rulaj mult in regim maxim. Şi deşi tot aş vrea să pun sculele în cui, momentan sunt incert daca mai amân sau nu finalul de sezon cu două săptămâni ca să închei cu ultima etapă din Campionatul Naţional, programată in extremis pe 14-15 martie.

Filmările de la Braşov vor veni într-un post separat, când voi avea timp să le editez şi postez.

Cupa CAR 2008/Cupa României 2008

M-am gândit mult înainte de a merge la Buşteni pentru concurs, nu pentru că nu aş fi fost antrenat ci pentru că eram foarte obosit şi îmi era silă de o groază de lucruri: de condus, de căutat cazare, de fugit de la treburi. Şi totuşi, am zis că trebuie să merg pentru că din experienţă ştiu că dacă nu merg, regret mai târziu că nu mi-am jucat cartea, indiferent de condiţii.

L-am agăţat şi pe Ciprian din Topliţa şi am tuns-o spre destinaţia finală. Eu, Petronela, Luş, Andra şi Ciprian. Ne-am cazat în Sinaia, unde stăteam de obicei (la Roşculeţ), dar după doar 30 de minute s-a tăiat lumina şi prin urmare am petrecut o noapte romantică la lumina frontalelor. Am dormit 7 ore pline şi sănătoase şi dimineaţă eram pregătit de acţiune.

Concursul a debutat cu obişnuita întârziere din motive organizatorice şi cu o creştere în premieră a tarifelor de participare (30 RON pentru români/10 EUR pentru străini), justificabilă din prisma faptului că amenajatorul trebuia totuşi plătit (voluntariatul în România nu stimulează). La grămadă băieţi şi fete, ne-am adunat 18 sportivi din care 5 din Bulgaria care aveau posibilitatea de a participa la Cupa CAR dar nu şi în Cupa României.

Au fost 2 trasee de calificăria, ambele debutând cu o scurtă porţiune verticală urmată de o super surplombă pe la 55-60 grade care ieşea într-un tavan invers, apoi o faţă verticală şi tavanul final. Primul şoc pentru mulţi concurenţi a fost eliminarea backpoint-ului, chestie pe care o prevăzusem cu câteva săptămâni în urmă şi care a determinat evoluţii mult mai bărbăteşti, mai tehnice şi mai rapide.

Din start trebuie spus că bulgarii au fost cu 10 clase peste noi, pentru că au reuşit să dea top-uri în ambele trasee iar noi românii ne-am ridicat abia până la jumătatea structurii. Se vede clar faptul că echipa lor naţională (care este foarte unită şi bine întreţinută), pe care o ştiu în aceeaşi formaţie încă din 2006 când ne-am întâlnit prima oară la IWC, este într-o vizibilă creştere continuă de formă. Ca şi grad de comparaţie iau faptul că în 2006 ei făceau M10 şi noi M8 iar acum noi tocmai spargem bariera în jurul gradului M10- iar ei fac M12, plus că experienţa lor competiţională este enormă întrucât din 2006 nu au ratat nici o etapă din IWC sau din alte concursuri conexe.

În primul traseu, mulţi români şi chiar un sportiv bulgar au eşuat în zona prizei 23 (foarte sensibile) sau mai jos. Eu am fost lovit de o inspiraţie de moment şi deşi am testat priza 23 ca plasament, am dat o mişcare semidinamică la priza 24 şi am căzut din ea pentru că unghiul de atac trebuia puţin mai mult înclinat spre dreapta. Oricum, în această rundă eram pe locul 5 (după 3 dintre bulgari şi Bogdan Micu care ajunsese la priza 25), aşa că runda a doua se anunţa mult mai încrâncenată, pentru că mulţi dintre cunoscuţii acestui sport riscau să rateze finala.



Ruta a doua a fost mai simplă ca plan dar mai dură ca fizic. Mişcările erau mult mai lungi dar pe plasamente mai sigure, aşa că am urcat mult mai sus faţă de traseul precedent, căzând din tavanul invers pentru că nu am reuşit să lovesc eficient cu piciorul în tego (în tot concursul s-a permis lovirea în placaj cu colţarul, pentru a compensa lipsa prizelor de picioare). În această rundă am fost depăşit de cei 4 bulgari (din care 3 au dat top) ,de Zuzu şi de Ciprian respectiv egalat de Cătălin Petrescu şi cred că şi de Lilian dar ce a contat a fost faptul că după ce s-a făcut suma punctajelor mă calificasem în finală de pe locul 6.

În pauza dintre calificări şi finală am început să mă resimt dar m-am ţinut activ cu ceva energizante şi cu nişte mâncare caldă, căci nu avusesem ocazia să mănânc nimic toată ziua. Deja venise şi noaptea, finala urmând a se disputa în nocturnă iar show-ul final a început la ora 19.

Traseul de finală a fost mult mai dur din punct de vedere fizic faţă de tot ce s-a întâmplat în calificări, aşa că cine a fost puternic a avut şansele cele mai mari. Primul intrat în finală a fost Cătălin Petrescu, care a reuşit să atingă cel mai înalt punct al traseului pentru români, căzând din buza tavanului invers. Bogdan Micu a eşuat undeva prin zona celui de-al doilea modul din surplombă şi am urmat eu.



Am avut o evoluţie foarte eficientă şi motivată dar filmul s-a rupt în tavanul invers unde din nou nu am reuşit să lovesc bine cu colţarul şi balansul a fost prea puternic pentru a mă ţine într-o mână, în momentul când picioarele au plecat de pe structură. Ciprian a căzut mai jos ca Bogdan cu o priză, pe acelaşi modul iar bulgarii care urmat au pus cireaşa de pe tort, având totuşi evoluţii contradictorii. Astfel, cel mai slab cotat dintre ei a reuşit un top fenomenal (ultima mişcare era incredibil de dificilă), altul a cedat în buza ultimului tavan, unul a căzut după tavanul invers iar ultimul a fost descalificat pentru că s-a odihnit cu antebraţul pe piolet.

În final deci, am luat locul 2 în Cupa României şi 5 în Cupa CAR. Mai mult decât onorabil din punctul meu de vedere, deşi marele meu regret este că dacă mai făceam o mişcare în finală şi îl egalam pe Cătălin, ieşeam primul pentru că rezultatele din calificări mă avantajau. Dar poate deja cer prea mult, căci numai eu ştiu cât am pătimit după acest concurs din cauza oboselii.

Premierea a fost seacă şi fără prea mari valuri şi a debutat cu decernarea diplomelor pentru campionatul de căţărare mixtă care avusese loc în primăvară la Răchiţele. Şi astfel, am plecat acasă cu primul meu titlu de campion la viteză pe gheaţă iar Ciprian a luat titlul la dificultate. A trebuit să ne mulţumim doar cu diplomele (pentru care atât eu cât şi Cătălin Petrescu făcusem presiuni înainte) întrucât medalii nu s-au mai făcut. Şi probabil ar trebui să ne simţim fericiţi întrucât la concursurile de escaladă şi bouldering din acest an nu s-au acordat nici diplome, nici medalii. Trecând peste faptul că o medalie costă undeva între 5 şi 10 RON, dezinteresul actual al Federaţiei este de blamat întrucât este inadmisibil să nu se aloce buget pentru aceste minore simboluri competiţionale care sunt singurele amintiri cu care rămânem.

Cupa României, evident, nu a existat şi noroc totuşi că a existat Cupa CAR în versiune masculină/feminină (care a plecat la Mincho Petkov respectiv la Radka Petkova), ca altfel ne făceam de tot câcatul şi în faţa bulgarilor, care merită toate respectele mele.

Marele câştig al acestui concurs este amenajatorul, în persoana lui Alexandru Păun (Duracell), care e reuşit să echipeze singur 3 trasee foarte frumoase. Marea ruşine este faptul că arbitrii în continuare nu cunosc corect regulamentul competiţional şi multe din acţiunile lor lasă loc de interpretări. Marea tristeţe este că structura se degradează pe zi ce trece şi în continuare sportivii nu au access la ea pentru pregătire...

Cam asta a fost, vă urez tuturor Crăciun Fericit şi momentan mă bucur de o pauză binemeritată după care mă voi reîntoarce la proiectul meu din Bicăjel. Evoluţiile de la concurs sper să le postez săptămâna viitoare, după ce recuperez materialul video. Ce mă bucură acum e faptul că m-am mutat în sfârşit în noul apartament şi mi-am savurat prima cafea, făcută la primus :)



Şi în plus, sunt sigur că n-am să mor de sete de Sărbători...

Adio backpoint!

Duminică am avut o zi mai scurtă în Bicăjel, fără partenerii obişnuiţi de coardă, ocazie cu care am eliberat prima rută din sectorul nou, “Harmonica”. Evident, bănuielile mele iniţiale legate de dificultatea traseului au fost demonstrate şi linia e per total mult mai dificilă decât pare, eu propunând momentan un M8 ca şi cotaţie.



A fost mai cald ca de obicei dar în Chei în continuare iarna e sub control, adică este zăpadă peste tot, aşa cum trebuie să fie la munte peisajul în perioada aceasta. Abandonat fiind de Luş trădătorul şi cu Ciprian de gardă în spital la Topliţa, nu am mai intrat la studiu în proiectul “Millenium” şi l-am lăsat pentru data viitoare. Şi totuşi, week-end-ul a fost un moment bun de a reîntâlni în Bicăjel un duet feminin pe care rar îl mai văzusem la dry, vorbesc de Ioana şi Cătălina, prima părând mult mai motivată şi mai puternică faţă de sezonul trecut.



Revenit acasă, la îndemnul Ioanei am intrat pe site-ul UIAA şi am citit un aspect pe care eu unul personal îl aşteptam de mult, şi anume renunţarea completă la backpoint şi la colţarul din spate în sistemul competiţional. Evident această decizie (care a fost stabilită în urma unor sondaje adresate sportivilor, sondaje ce începuseră încă din 2006) probabil va mai încinge spiritele pe ici pe colo dar eu o vad ca un progres şi în plus şi ca un element sporit de securitate.

Pentru mine e o chestie foarte uşor de digerat din toate motivele: concepţie, obişnuinţă, risc şi stil de căţărare.

În sezonul 2007/2008 am renunţat la backpoint (exceptând 2 competiţii), parcurgând spurless şi proiectele cele mai dificile care existau în Bicăjel. Întâmplător, înainte ca UIAA să publice noile reguli sezonul 2008/2009 l-am început şi fără partea din spate a colţarului, evervat de multiplele mici accidentări pe care le-am avut în timpul căderilor necontrolate. Antrenamentele tot timpul au fost gândite spurless, chiar şi în parcurgerea unor elemente strict competiţionale (gen buşteni atârnaţi), deci pentru mine nu e nimic nou sub soare.

Documentul care atestă această decizie este aici iar pagina principală cu toate regulamentele este aici.

“Spurs and back parts of crampons will not be allowed in difficulty competitions in the 2008/2009 season”.

Acum rămâne de văzut dacă şi la noi în ţară organizatorii de competiţii citesc paginile astea. Şi oricum, aspectul care m-ar bucura mai mult ar fi ca şi lumea să migreze în parcurgerea traseelor în mod spurless, unde uneori lucrurile stau mult mai atletic decât s-ar crede.

Cupa Răchițele 2008

A 3-a ediție de când particip (un concurs cu noroc pentru mine, căci mai tot timpul am terminat pe podium), a 5-a în total pentru concursul în sine, prima organizată în colaborare cu FRAE. Multe modificări în bine față de anii precedenți, în special în ceea ce privește orientarea spre dificultate în dry tooling.

Împreună cu proaspătul coleg de club Ciprian, am evoluat destul de bine în proba de dificultate. Desfășurată pe parcursul a două zile, proba ne-a supus la două trasee frumoase și interesante, calificări și finală. Traseul de calificări a departajat destul de bine finaliștii, neexistând două persoane care să cadă din aceași priză. Am fost foarte aproape de a da top în calificări dar nu am nimerit o priză prea bună pentru mișcarea decisivă.

Finala a fost destul de dură și a eliminat jumate din concurenți încă din primii 6-7 metri. O mișcare mai subtilă pe priză inversă te conducea într-o zonă cu prize săpate, după care un pasaj foarte dubios cu o succesiune de 3 prize proaste constituia un alt crux al traseului. Aici ne-am ars și eu și Cătălin Petrescu, departajați fiind în scriptele finale în funcție de rezultatul din calificări.



Mihai Sima a reușit să depășească acest pasaj și să mai urce un nivel iar Ciprian a reușit pe departe cea mai bună performanță escaladând peste jumătate din traseu. Un rezultat foarte bun pentru el, care nu face decât să confirme faptul că pregătirea pe care a urmat-o în acest sezon a fost solidă și eficace.



Puțin debusolat, m-am mulțumit cu locul 4 dar mai importante sunt cele 55 de puncte din campionat, care teoretic îmi conferă șanse bune pentru finalul acestui an, de a ocupa un loc pe podiumul final, dacă evoluțiile mele vor fi binențeles mai bune.

Rezultate dificultate (Campionat/Cupa Răchițele):

1. Ciprian Andrecuț
2. Mihai Sima
3. Cătălin Petrescu
4. Florian Mastacan

La viteză lucrurile au stat puțin altfel, dorindu-se punerea în practică a sistemului de duel, similar cu întrecerile din Cupa Mondială. La duel, după o runda de calificare care triază majoritatea participanților, restul sportivilor se luptă doi câte doi pe traseele paralele (se parcurg ambele rute și se adună timpul), eliminându-se succesiv câte un sportiv din fiecare pereche.

Întrucât numărul de sportivi legitimați era mic - sub 16, cum e cota normala pentru duel și pe deasupra și impar, s-a luat decizia de a experimenta sistemul dual pentru primii 4 timpi din calificări.

Deoarece sportivii au fost amestecați, toată lumea a parcurs o singura dată traseul de calificări, aspect care a determinat un clasament final pentru cei afiliați. Având un parcurs excelent, m-am clasat pe prima poziție în acest parcurs, aspect care îmi dă șanse destul de mari la locul I pentru 2008 căci e puțin probabil a se mai organiza o etapă strict pentru viteză în acest sezon. Vom vedea în iarnă.

Ce a urmat, se numește balamuc românesc. Locurile 1-4 (Florian Mastacan – Romeo Chira) și 2-3 (Cătălin Petrescu – Paul Popescu) din calificări s-au luptat în duel pentru Cupă.

După ce perechea 1-4 a parcurs prima rundă, cei din perechea 2-3 au căzut amândoi în aceeași rundă iar decizia arbitrilor a fost: 1-4 calificați în finală, 2-3 necalificați, deci finala mică. Incorect, căci regulamentul prevede că dacă ambii concurenți cad în aceeași rundă, runda se reia de la început.



În finală, eu și cu Romeo am schimbat părțile și am parcurs din nou o rundă. Această rundă adunată cu runda precedentă a conferit timpul final și a determinat câștigătorul. Din nou o greșeală de arbitraj, căci fiecare duel cuprinde două runde indiferent de rezultatele precedente. Adică practic, trebuia să mai parcurgem câte o rundă și în semifinală și în finală!

Greșeli care probabil nu au fost voite, dar denotă faptul că regulamentul nu se cunoaște.

Trecând peste toate acestea, rezultatele finale la viteză au fost:

Campionat:

1. Florian Mastacan
2. Cătălin Petrescu
3. Mihai Sima

Cupa Răchițele:

1. Romeo Chira
2. Florian Mastacan
3. Cătălin Petrescu

Și acum, obișnuita analiză a concursului:

Bile albe:

• Traseele de dry tooling bine echipate și cu dificultăți elocvente pentru un concurs. Potențialul existent în zonă este imens
• Fond de premiere generos, pentru toată lumea
• Atmosferă plăcută, muzică, distracție
• Taxa de înscriere revalorificată complet de către participanți sub formă de bonuri valorice cu care se putea cumpăra mâncare, ceaiuri calde, etc.
• Posibilități foarte bune de cazare în zonă

Bile negre

• Nerespectarea regulamentului internațional pentru probele de duel viteză
• Prize săpate în traseul din finală, traseul mai mult ca sigur fiind posibil fără ele
• Nerespectarea regulamentului pentru probele de dificultate, unii sportivi evoluând fără mănuși de exemplu sau permițându-li-se să continue evoluția după o poziție incorectă (piolet luat de cap, mâna pe perete).

Ar mai fi un punct important, lipsa de elocvență între probele feminine și rezultatele scriptice din campionat, care nu o pot pune ca o vină a organizatorilor. Asta e pur și simplu lumea de câcat în care ne învârtim și cu care mergem înainte. Oricum, dacă la masculin nu au existat divergente mari pentru pozițiile din clasament dintre legitimați și non legitimați, la feminin valoarea rezultatelor e puternic afectată.

Soluția? Înscrieți-vă oameni buni în cluburi afiliate și participați ca sportivi legitimați! Pentru că uneori, diferențele dintre cele două clasamente pot aduce multă tristețe și supărare în inimile participanților...

PS. Clasamentul feminin în campionat e irelevant așa că nu îl mai postez iar cel din cupă nu îl știu deocamdată...

Cupa CAR 2007

După cum bănuiam, cercul participanţilor la concursurile de dry-tooling a rămas restrâns şi practic ne-am reîntâlnit aceeaşi oameni care mergem pe la aceste competiţii anual. Fiind primul eveniment care consfiinţea colaborarea dintre CAR şi FRAE, mă aşteptam la o organizare bună, în special în ceea ce priveşte utilizarea structurii de la Buşteni.

Organizatorii au muncit mult (nota 10) şi au amenajat mai mult decât era necesar, adică 2 trasee de calificare şi unul pentru finală, echipate integral cu prizele de dry tooling fabricate la MR Climbing, aceleaşi prize care de fapt se regăsesc şi în competiţiile internaţionale.

După cum ziceam, în calificări au fost 2 trasee. Primul dintre ele a folosit mai mult la încălzire, pentru că aproape toţi finaliştii am evoluat mai bine pe cel de-al doilea traseu, deşi era mult mai greu. O primă faţă verticală tehnică era urmată de un buştean atârnat şi de un prim crux destul de dur în tavan pe care concurenţii l-au abortat în diverse maniere. Doar Zuzu şi Bivuac s-au ridicat eficient pe faţa ce urma şi au reuşit să intre în cel de-al doilea tavan.



Foto: Nicu Dragomir

Cea de-a doua rută, debuta cu 2 buşteni atârnaţi, o surplombă la 45 de grade de circa 8-9 metri, alţi doi buşteni, crux greu în primul tavan.... iar restul nu a mai contat pentru că n-a trecut nimeni de crux.



Dacă la primul traseu mi-e greu să estimez ce dificultate era, la al doilea, până sub cel de-al doilea tavan efortul impus era peste M9, dar cred că cruxul în sine ridica mult mai mult ştacheta. Toţi finaliştii am fost departajaţi de 4 prize, deci grupul a fost destul de solid.



Din cauza numărului redus de participanţi, organizatorii au luat decizia de a ţine finala la doar 2 ore distanţă după calificări pe o variaţie a traseului din semifinală. Timpul redus de recuperare şi lipsa unei perioade de reîncălzire şi-a spus foarte repede cuvântul, Zuzu fiind nevoit să renunţe la cel de-al treilea ţurţure după ce a scăpat pioletul iar Robert abandonând din cauza umărului forţat în semifinală. Pompat complet la cel de-al patrulea buştean şi cu o întindere de ligament la picior produsă de un acroşaj necontrolat, următoarea victimă am fost eu (cer scuze fanilor dezamăgiţi :) dar vă iubesc oricum pe toţi).



În următoarea zonă de după acest buştean au căzut 3 concurenţi, printre care şi Ciprian – avantajat la departajare prin atingerea unei prize deasupra tavanului (prinzând astfel locul 3) iar doar Bivuac şi Cătălin Petrescu au reuşit să intre pe traverseul din buza tavanului, ultimul reuşind şi acel enorm blocaj care i-a conferit pe merit locul 1, agăţând la limită să prindă o priză în plus faţă de George.

La fete, dezastru: doar 3 concurente deci relevanţă zero, performanţe la fel. Fără comentarii în rest, căci din punctul meu de vedere este din ce în ce mai clar că fetele nu numai că nu au înclinaţie pentru acest sport (care impune un efort fizic imens) ci nici măcar spirit combativ.

Concluziile finale: popularitatea acestui sport rămâne constantă, nivelul creşte, tineret sau noi speranţe lipsă, organizare ireproşabilă.

Posibilităţi de îmbunătăţire a competiţiei şi a spectaculozităţii:

• interzicerea folosirii altor elemente conexe de pe panou, gen plasa de sârmă care uzual era utilizată pentru a reţine gheaţa pe structură
• interzicerea lovirii în tego, combinată cu suplimentarea prizelor pentru picioare

Rezultate finale

Masculin

1. Cătălin Petrescu
2. George Stroie
3. Ciprian Andrecuţ
4. Dan Burcea
5. Bogdan Micu
6. Florian Mastacan
7. George Stăncescu
8. Robert Cohn

Feminin

1. Ioana Ioniţă
2. Andreea Copăescu
3. Andreea Păun

Rarău Climbing Open 2007

A 4-a ediţie a concursului a adus încă 22 de trasee noi, ocazie cu care s-a depăşit cota 100 a rutelor amenajate. Organizarea a fost destul de bună dar vremea foarte păcătoasă a distrus eforturile amenajatorilor după prima zi de competiţie. Programat iniţial ca un event ce trebuia să se întindă pe 3 zile, concursul s-a încheiat subit după prima zi, odată cu înrăutăţirea progresivă a vremii.

Participarea a fost din păcate destul de redusă, aspect de înţeles datorită prognozei care prevedea probleme pentru weekend. În jur de 40 de persoane s-au încordat pe traseele puse la dispoziţie, trasee grupate într-o nouă faleză intitulată "La Spital". Toate rutele, cu nume de boli, o idee năstruşnică care a stârnit multe zâmbete.

Nu sunt prea multe de spus din păcate, cred că e prima oară când nici măcar poze nu am, totul s-a terminat mai rapid decât credeam. E trist că vremea nu ne-a lăsat macar încă o zi să ne războim, căci sunt sigur că ar fi fost mult mai interesant. Dar asta e, ne-am plâns prea mult de căldură şi am primit ce-am meritat :)

Rămân în urmă traseele noi, o experienţă în plus acumulată pentru amenajatori şi o zi fantastică de căţărat. Singura lecţie mai dură care am văzut-o la acest concurs este clasamentul la juniori unde căţărător din Braşov care reuşise un 7a (nu mai reţin numele) a fost clasat pe locul 3, detronat de alţii care reuşiseră trasee în zona 6a fără repetare (şi implicit fără împărţire a punctelor). Stiu că regulamentul e regulament (la juniori nu erau paliere) dar poate pe viitor, trebuie cumva gandită treaba şi în funcţie de grad, căci calitatea e de multe ori mai importanta decât cantitatea.

În rest, numai de bine! Având acum peste 100 de trasee, Rarăul a devenit o zonă importantă de căţărare în România, pe care nu trebuie să o rataţi...

Clasament final

Masculin

1. Bogdan Rus
2. Costel Tudosă
3. Raymond Leuşcă
4. Viorel Amzăroiu
6. Florian Mastacan & Daniel Burcea

Feminin

1. Amalia Mîndru
2. Andreea Copăescu
3. Ştefania Ionel

O nouă competiţie se apropie: RCO 2007

În perioada 7-9 septembrie va avea loc a V-a ediţie a concursului de escalada sportivă Rarău Climbing Open, cu un nou regulament şi un număr mai mare de trasee. Aceeaşi trataţie din anii trecuţi va avea loc în zona refugiului Salvamont, lângă Cabana Pastorală.

Cele 22 de trasee sunt foarte variate atât ca tehnică cât şi ca grad. Premii vor primi primii 6 de la avansaţi, primii 4 de la începători-medii, primii 4 juniori şi cât mai multe fete. Oricum, toată lumea va pleca cu ceva de la acest eveniment.

Nu este taxă de participare. Organizatorii vă aşteaptă în număr cât mai mare.

Regulament:

Categoriile la care se fac înscrieri sunt în număr de patru:

• băieţi – avansaţi;
• băieţi – începători - medii;
• fete;
• juniori.

Pentru fete, juniori şi băieţi – începători - medii traseele din cadrul concursului Rarău Climbing Open sunt evaluate la 100 puncte fiecare, iar in urma parcurgerii lor, cele 100 de puncte se împart la numarul de persoane care au parcurs traseul rotpunkt.

Pentru categoria băieţi – avansaţi, pe lângă această regulă, traseele sunt clasificate si pe paliere de dificultate de culori diferite, astfel:

• între gradul 8(7a) – 9-(7b+), culoarea va fi galben;
• peste gradul 9-/9(7b+/7c) culoarea va fi roşu.

Cei înscrişi la categoria băieţi – avansaţi vor căţăra doar traseele din cadrul palierelor, iar cei înscrişi la categoria băieţi – începători - medii vor căţăra traseele propuse până în gradul 8-/8(6c+/7a) inclusiv. Categoriile fete şi juniori au dreptul de a căţăra toate traseele din cadrul concursului.

La categoria băieţi – avansaţi câştigător va fi cel care va avea punctajul cel mai mare de culoare roşie. În caz de egalitate, diferenţa se va face după punctele galbene. La celelalte categorii, câştigător va fi cel care va avea punctaj mai mare în urma efectuării calculelor.

Pentru fiecare categorie punctajul se face separat. Dacă după calcularea punctelor încă mai există cazuri de egalitate pentru primele locuri, departajarea se va face în superfinală pe un traseu nou la prima vedere (on-sight). Lucru valabil la loate categoriile.

Parcurgerea în top-rope (manşă) a rutei nu este permisă nici măcar pentru studiul rutei. Se vor admite excepţii de la această regulă numai în cazurile speciale (copii,etc.) Fiecare concurent va primi o fişă individuală care va conţine lista traseelor incluse în concurs. Fişa va fi completată de către arbitri în momentul în care se va realiza o nouă reuşită.

Concurenţilor li se admite un număr nelimitat de încercări până la soluţionarea rutei. În cazul în care există mai mulţi concurenţi care doresc să lucreze la aceeaşi rută, fiecare va beneficia de încercări succesive de maxim 20 minute sau se va cădea de comun acord între participanţi asupra intervalelor de parcurgere. În cazul în care există divergenţe, decizia finală asupra timpului de parcurgere aparţine arbitrului.

Concurenţii se vor fila reciproc în cadrul parcurgerii traseelor. Este foarte recomandabil lucrul în echipă între concurenţi. În cazurile speciale, concurentul poate solicita un filator din partea organizatorilor.

Pentru a participa în cadrul competiţiei, concurenţii trebuie să se prezinte cu echipamentul personal (coardă, asigurări, etc.). Traseele de concurs vor fi preechipate cu bucle de asigurare de către organizatori.

Concurenţii trebuie să asigure toate protecţiile (ancorele) întâlnite pe traseu. Accidentele datorate neasigurării unui punct intermediar şi implicit a creşterii distanţei de cădere sau expunere la impact intră în responsabilitatea concurentului. Organizatorii au dreptul de a întrerupe o ascensiune în momentul în care constată o încălcare gravă a regulilor de securitate.

Asigurarea top-ului este obligatorie pentru contorizarea traseului în fişa de concurs.

Organizatorii pot interzice participarea căţărătorilor echipaţi necorespunzător sau care prin modalitatea de căţărare pun în pericol securitatea personală sau a celor din jur.

Inscrierea concurentilor se poate face pe toata perioada concursului.

Ora de închidere a zilelor de concurs se hotărăşte de comun acord cu căţărătorii, excepţie face ziua a III-a.

Persoanele sub 18 ani nu pot participa la concurs decât cu acordul legal al tutorelui.

Pentru evitarea la maximum a riscurilor neprevăzute recomandăm purtarea căştii de protecţie atât de concurent cât şi de filator.

Eventualele neînţelegeri vor fi soluţionate pe loc de comisia de coordonare a concursului.

Amenajatorii traseelor pot participa la concurs dar rezultatele lor vor fi centralizate într-un clasament separat faţă de oficial. Componenţa echipelor de amenajare va fi făcută public la începutul concursului.

Prin semnarea fişei de înscriere concurentul acceptă acest regulament fără drept de apel.

Program de desfăşurare
RARĂU CLIMBING OPEN
7 – 9 septembrie 2007

Vineri (7 septembrie)
orele 9:30 Rarău Climbing Open

Sâmbătă (8 septembrie)
orele 9:30 Rarău Climbing Open

Duminică (9 septembrie)
orele 9:30 – 14:00 Rarău Climbing Open
orele 15:30 Festivitate de premiere

Ora la care se termină concursul este ora la care ultimul concurent părăseşte poligonul, dar nu mai târziu de orele 20:00. Pot surveni modificări de ultimă oră cauzate de diferiţi factori. Organizatorii vă vor anunţa in timp util.

Herculane Climbing Open 2007

Un nou an, aceeaşi echipă de entuziaşti de la Alternative TM. Devenit de acum celebru, acest concurs a adunat o noua ediţie, cea mai bună până acum ca logistică şi desfăşurare, deşi suprinzător participarea a fost destul de redusă. Îmi pare rău să o spun, dar efectele de la RICO s-au făcut simţite şi tot mai mulţi oameni au renunţat la concurs de frica îngrămădelii/cozilor şi certurilor inutile de la baza traseelor.

A fost exact pe dos, adică aerisit şi fără incidente. Desfăşurat la celebra faleză de la kilometrul 9, concursul a adus încă 30 de trasee noi, despărţite pe 3 paliere de dificultate: până în 6c, de la 6c la 7c, de la 7c în sus. Activitatea impresionantă din ultimii ani lasă astfel în urmă o faleză cu 68 de trasee iar potenţialul încă nu este epuizat! Traseele amenajate cu răspundere, poteca de access marcată (trebuie chiar să fii prost să te rătăceşti pe acolo), benzi de delimitare a zonelor cu risc de căderi de pietre. Deci, toată treaba ca la carte.



Concursul, a scos ce era mai bun din masa concurenţilor prezenţi, românii lipsind de pe podium la categoria open. Singura replică a venit din partea lui Cătălin Petrescu care a reuşit să se claseze pe locul 4, în rest mulţi concurenţi buni fiind scoşi din cărţi. Iar alţii (printre care şi echipa ieşeană: eu + Kojak), având o prestaţie mediocră, total lipsită de motivaţie şi finalitate. De fapt eu am şi cedat în a doua zi de concurs alegând să merg la căţărat în altă zonă pentru a încerca nişte trasee în afara concursului.

Păcat pentru noi întrucât este primul concurs la care îmi permit să spun că a fost aproape perfect.

La fete aceeaşi situaţie, străinele umflând potul dar locul 3 este meritat şi aparţine unei căţărătoare care e relativ nouă în sistemul competiţional şi care a reuşit să parcurgă un traseu care le-a pus probleme chiar şi băieţilor.

Bile albe:

• 30 de trasee noi amenajate foarte bine
• participare numeroasă internaţională
• premii pentru primii 15 participanţi la categoria open
• numele traseului "Renus is back"
• logistică perfectă

Bile negre:

• nu :)

Idei pentru viitor:

• concurenţii să ofere gradul traseului fără a vedea ce au propus ceilalţi înaintea lor (fişă separată la arbitru), pentru a preveni subcotarea traseelor

Clasament final

Masculin

1. Nicolas Ecoffet
2. Ivailo Radkov (Fazata)
2. Rumen Neshev

Feminin

1. Radka Petkova
2. Milkava Russeva
3. Paula Vana

La categoria Rookie, clasamentul e prea lung, îl gasiti pe site la www.alternativetm.ro. Închei cu o poză specifică, intitulată "Vânător şi Vânat".

Rîmetea Climbing Open 2007

A doua ediţie a concursului "Rîmetea Climbing Open" a cunoscut o creştere puternică a participării comparativ cu anul trecut dar şi o reducere la nivelul "calităţii" traseelor (adica o scădere a nivelului de dificultate al rutelor). Spre deosebire de ediţia precedentă, toate cele 25 de rute au fost trasee de faţă căzută, din care 20 nu depăşeau 6c ca grad.



Prezenţa a 110 concurenţi a condus rapid la o atmosferă gen "alpiniadă", unde toată lumea bagă căţărat viteză, se stă la coadă câte 2 ore pentru un 6a, certuri, scandaluri care intră primul, etc. Din cele 25 de trasee, 2 nu au fost parcurse de nimeni iar după finalul celor două zile de competiţie (destul de scurte) 5 căţărători au ieşit la egalitate, urmând să se departajeze pe o finală parcursă la vedere (un traseu... săpat aproape integral).



Costin Morariu & Viorel Amzăroiu

Per total, concurenţii au beneficiat de 12 ore (8 în prima zi, 4 într-a doua) pentru a parcurge cele 25 de rute. Dacă în prima zi majoritatea celor care aveau plan în clasament au încercat să parcurgă rutele tari, a doua zi drama a fost maximă întrucât mulţi concurenţi s-au trezit că au 10-12 trasee uşoare de parcurs (să zicem până în 6b+) dar nu mai au timpul necesar pentru acest lucru. Au existat cazuri de lipsă de fairplay (de obicei cei care au şansă la podium sunt lăsaţi să intre peste rând în traseu) şi atmosfera a fost destul de tensionată până spre final, când într-un fel sau altul lucrurile s-au aplanat.



Viorel Amzăroiu

Cât despre mine, recunosc cinstit ca mi s-a rupt filmul în prima zi când am început să realizez că am ales unele din cele mai agitate cozi la trasee şi în plus motivaţia a scazut dramatic după primele divergenţe legate de ordinea de intrare în trasee. Deşi spre final am reuşit sa parcurg 15 trasee, în clasamentul final am pointat undeva în zona locului 24.

Bile albe

• 25 de trasee noi echipate cu material FIXE
• o nouă faleză care prezintă un teren foarte bun de pregătire pentru căţărătorii de nivel începător/mediu
• fond de premiere generos pentru multi concurenti (nu au fost premiate numai primele 3 poziţii)
• drum de access mai facil faţă de anul precedent şi foarte bine amenajat/marcat

Bile negre

• trasee cu grad preponderent scăzut şi gen similar (faţă căzută) care implicit au generat superfinală, aglomeraţie şi departajare dificilă
• timp de concurs insuficient comparativ cu numărul participanţilor şi dificultatea traseelor
• anumite trasee curăţate ineficient sau care abordau zone cu risc crescut de căderi de pietre

Pentru că am fost criticat că doar critic :) începând cu această cronică introduc un nou paragraf alăturat bilelor albe şi negre, intitulat:

Idei pentru viitor

• lărgirea timpului de parcurgere la 2 zile pline
• amenajarea de trasee separate pentru fete + juniori / masculin şi pe paliere de dificultate diferite (la seniori de exemplu de la 7a (8) în sus care să te forţeze să parcurgi rute dificile în detrimentrul cantităţii
• pe cât posibil, căutarea unei zone de concurs cu un relief mai variat (de exemplu ca cea de anul trecut) pentru a propune spre parcurgere şi trasee surplombante sau gen faţă verticală.

Mulţumesc lui Nicu Dragomir pentru fotografii, întrucât eu nu am reuşit să fac niciuna...

Clasamente finale:

Masculin:

1. Cătălin Petrescu
2. Bogdan Rus
3. Dan Anghel
4. Costel Tudosă
4. Viorel Amzăroiu

Feminin:

1. Anca Ardeleanu
2. Andreea Copăescu
3. Andreea Silvia Awad

Juniori:

1. Stefan Viorel Dan
2. Anca Tandea
3. Paula Vana

Cupa Kayland 2007

Total diferit faţă de concursul de anul trecut, a 3-a ediţie a Cupei Kayland a fost un success total, semn că organizatorul principal Gabriel Motica a căpătat experienţa necesară şi a ajuns la cea mai corectă decizie - de a lăsa amenajarea traseelor în seama unor sportivi cu experienţă. Anul acesta, Bogdan Micu & Co. au echipat 8 trasee de dry tooling unul mai frumos ca celălalt, cu grade variabile de dificultate, dar la un nivel destul de ridicat.

Prima impresie pe care am avut-o după finalul acestui concurs desfăşurat în două zile este legată de creşterea nivelului, extraordinar de vizibilă faţă de anul trecut când aproximativ aceeaşi sportivi ne-am întâlnit la openul organizat de Bivuac în Râşnoave. Şi totuşi, deşi traseele au fost mult mai dificile (anul trecut poate a existat un singur M8 real, restul traseelor fiind destul de uşoare), am fost patru oameni care le-am parcurs pe toate, eu reusind să fac 7/8 trasee flash. Deci, e loc de mai mult şi în mod cert nivelul va creşte şi mai mult în sezonul următor.

Concursul a debutat pe o temperatură destul de scăzută, eu avându-l partener pe Ciprian Andrecuţ. Regulile au fost simple: concurs open, dar se ţine cont de numărul total de încercări, pentru o posibilă departajare. Primele 2 trasee parcurse de încălzire au mers destul de repede şi fără evenimente, după care am expediat amândoi cel mai surplombant traseu al concursului (M8-). La cel de-al cincilea traseu care avea şi ceva gheaţă în partea superioară, planul s-a rupt, Ciprian dând prima cădere şi implicit ordinea de parcurgere s-a schimbat (am mers tot timpul până în momentul respectiv unul după altul).

Forţând la maxim, planul nostru a fost să lăsăm extremele (cel mai greu, respectiv cel mai uşor traseu) pentru a doua zi şi să scoatem din câte mai puţine încercări restul de trasee, ceea ce s-a întâmplat. De partea cealaltă, Cătălin Petrescu şi George Stăncescu au reuşit să parcurgă cel mai greu traseu din a doua încercare dar şi-au adunat câte încă o încercare la alte trasee mai uşoare, semn că oboseala se făcea deja simţită. Prin urmare, şi ei s-au oprit, tot cu şase trasee la finalul zilei. Previziunile erau favorabile: dacă făceam ruta cea mai grea din maxim a doua încercare şi nu cădeam în traseul uşor, deveneam câştigător.

A doua zi, ruta uşoară a căzut fără probleme şi ne-am apucat de lucru la ruta finală. Ciprian s-a dus la vedere incredibil de bine 5/8 bucle dar un plasament mai dubios l-a învins din nou. I-a ieşit dintr-a doua şi astfel a ajus la egalitate cu Zuzu şi Cătălin, toţi cu câte 2 ratări per total. Am dat prima încercare cu motoarele la maxim, căzând mai jos ca Ciprian cu vreo 2 prize, dar am reuşit să îmi fac planul complet.

A urmat încercarea decisivă unde în mod normal dacă făceam topul luam lozul cel mare, dar n-a fost să fie, întrucât am rupt o priză între buclele 6 şi 7. Cu un ultim efort am reuşit să leg traseul din a 3-a încercare ajungând la egalitate cu ceilalţi trei şi intrând într-o superfinală la vedere. Trebuie remarcat totuşi şi faptul că pe acest traseu care a încurcat iţele (un M8/M8+ catastrofal de tehnic), Dan Burcea a căzut de 2 ori din top rupând câte o priză - un ghinion cum mai rar întâlneşti pe la concursuri.



Superfinala la vedere, a fost pe departe cel mai scurt şi mai greu traseu. Cătălin şi Zuzu au făcut top, departajaţi de timp, Ciprian a căzut undeva între buclele 2 şi 3 iar eu am eşuat în zona buclei 2 după 3 încercări la limită de a face o mişcare dinamica la ceva... inexistent. Planul meu nu a fost corect şi am plătit scump acest lucru, clasându-mă al patrulea. Aşa a fost să fie, tot timpul va fi loc de mai bine.



Ca de obicei, ca la orice concurs open, a trebuit să se găsească un dobitoc care să fure peste noapte bucle din perete.

Bile albe:

• concurs desfăşurat în sistem open, menit să trieze foarte eficient căţărătorii buni
• amenajatori cu experienţă, care au echipat rute de calitate şi extraordinar de frumoase
• premii consistente pentru primii 4 clasaţi
• participare numeroasă şi destul de selectă, cam toţi sportivii buni practicanţi ai acestui sport fiind prezenţi

Bile negre:

• pauza de masă din prima zi, între orele 14 şi 15 care a rupt ritmul şi a făcut destul de dificilă reluarea activităţii (muşchii se resimt la frig) pentru sportivii care nu au avut unde să se adăpostească în acel interval
• admiterea cuplajelor de colţar/picior/cot pe piolet sau a altor metode care în mod normal sunt interzise în regulamentele competiţiilor de dry tooling

Clasament final

Masculin

1. Cătălin Petrescu
2. George Stăncescu
3. Ciprian Andrecuţ
4. Florian Mastacan

Feminin

1. Andreea Copăescu
2. Ioana Ioniţă
3. Cătălina Munteanu
4. Andreea Ghioca

Clasamentele complete sunt disponibile aici.

IWC 2007, Dry tooling în Piatra Mare

A trecut şi al doilea an când Buşteni-ul găzduieşte etapa de Campionat Mondial de Căţărare pe Gheaţă, cu o organizare mult mai bună şi cu o participare mult mai numeroasă. Dacă anul trecut mulţi concurenţi au fost refractari la ideea de a vizita România, acum lucrurile au stat cu totul altfel, întrucât aproximativ 80 de sportivi s-au înscris la startul competiţiei. Lotul românesc, mult restrâns faţă de 2006, a avut doar 5 componenţi: Cătălin Petrescu, Dan Burcea, George Stăncescu, Andreea Copăescu şi subsemnatul.

Dupa o probă de viteză desfăşurată in extremis joi seara (în jurul orei 23) întrucât structura respectivă era aproape de prăbuşire din cauza încălzirii globale, probele de dificultate au triat concurenţii şi au determinat astfel noii campioni mondiali: Evgeny Krivosheitsev şi Jenny Lavarda. Rezultatele detaliate pot fi vizionate pe site-ul oficial, www.iwcbusteni.ro.



Evgeny Krivosheitsev



Barbara Zwerger (locul 4 în finală)

Privind comparativ cu anul trecut, nivelul competiţional a crescut catastrofal iar noi am rămas ca de obicei în urmă. Echipele naţionale s-au întărit puternic, poate unul din cele mai bune exemple fiind lotul Bulgariei - în care majoritatea componenţilor au ajuns cu success la cota M11. Ca şi rezultate, participând la doar o etapă din trei, am reuşit clasarea în clasamentul final la viteză pe poziţia 22 şi undeva în zona subsolului în clasamentul pentru proba de dificultate. Ca şi în 2006, România are singurul rezultat notabil la viteză, unde Zuzu a reuşit clasarea pe locul 12.





Kobe în calificări

După un sezon competiţional care s-a desfăşurat în proporţie de 95% în sistem dry, probabil va exista şi o reorientare în sezonul 2008, mai ales întrucât backpoint-ul va fi eliminat şi astfel efortul fizic va deveni mai impresionant.

Poate una din cele mai bune descrieri a concursului de la Buşteni (privită prin ochii unui concurent) o găsiţi aici, redactată de Dave Brown, component al echipei britanice.

După calificările eşuate din ziua de vineri, am decis împreună cu Dan Burcea să urcăm până la cele 3 trasee de dry din Piatra Mare, rute amenajate de Liviu Surcel anul trecut.



Am ajuns dupa aproximativ 1 oră marş de apropiere şi am parcurs ultimele 2 din cele 3 trasee existente:

1. Man in Black M8+
2. Apocaliptica M8
3. Mini Crux M5+

... eu reuşind destul de repede un 2nd go la "Apocaliptica" iar Dan legându-l după ce cu câteva zile în urmă îl parcursese top-rope. Traseele sunt frumoase şi în plus mai există potenţial evident în zonă.



M-am reîntors în Iaşi luni dimineaţa şi m-am apucat de definitivat panoul de dry tooling care ne va servi (sper) pentru încheierea onorabilă a sezonului competiţional şi în plus va oferi un teren net superior de antrenament pentru sezonul următor. Am să revin cu poze, după ce va fi echipat complet.

Cupa Răchiţele, ediţia a 4-a

N-aş fi crezut că anul acesta am să mai vad zăpadă şi gheaţă dar uite că s-a întâmplat. După un drum mai mult sau mai puţin plăcut şi o secţiune "off road" de câţiva kilometri, am aterizat cu success în prima pensiune pe care am găsit-o deschisă în zona Răchiţele. Întâmplător, aceeaşi unde a avut loc premierea anul trecut.

Trăind încă tributul competiţiilor desfăşurate sub influenţa nefastă cronometrului, concursul a avut o singură probă intitulată viteză la priză liberă. Adică fără restricţii de prize dar... în cap de coardă. O decizie destul de ciudată întrucât esenţa probelor de viteză este orientată spre o viteză de deplasare cât mai mare în detrimentul siguranţei. Trecând peste acest aspect şi peste faptul că eventul a avut întârzieri constante în organizare şi desfăşurare, concursul a curs destul de repede şi a triat destul de bine concurenţii în ciuda problemelor pe care aceştia le-au întâlnit pe traseu: gheaţă pe alocuri instabilă, ultimele 3 asigurări fixe echipate cu carabiniere cu filet - foarte dificil de asigurat mai ales în condiţii de viteză, etc.

Fiind probabil stimulat şi de rezultatul de anul trecut, m-am răzbunat şi am parcurs cel mai rapid traseul de concurs în ciuda faptului că am pierdut peste 30 de secunde (care puteau fi importante) în procesul de asigurare al ultimelor 3 puncte fixe. Surprinzător, gheaţa a rezistat destul de bine la solicitări, toţi concurenţii reuşind să urce ruta în condiţii relativ similare.

La fete problemele au stat mai simplu, ele parcurgând acelaşi traseu dar în top rope. Ca de obicei, s-a impus Cristina Pogăcean, pe care o ştiu tot timpul drept câştigătoare a probelor de viteză pe gheaţă. Per total deci, un concurs normal şi fără surprize.

Bile albe:

1. fond de premiere crescut puternic faţă de anul precedent, premii aproximativ pentru toţi participanţii şi destul de consistente pentru primii trei clasaţi
2. mediatizare locală eficientă
3. condiţii foarte bune de cazare în zonă, locuri rezervate pentru sportivi
4. mini-bar amenajat la locul concursului, cu bauturi şi mâncare caldă, muzică şi zonă de izolare ferită de ninsoare
5. gheaţă foarte bună pentru condiţiile meteorologice care au existat în zilele precedente concursului

Bile negre:

1. proba de viteză în cap de coardă, care implică riscuri destul de mari pentru concurenţi
2. ultimele 3 asigurări dotate cu carabiniere cu filet, locuri unde majoritatea sportivilor au pierdut timp
3. taxă de participare (30 RON) mult prea mare pentru acest tip de concurs
4. întârzieri constante în programul concursului

Fiind printre ultimii concurenţi care am intrat în concurs conform tragerii la sorţi, am avut mult timp să mă plimb prin zonă în special pentru a mă încălzi. Astfel, am rămas vizibil impresionat de potenţialul enorm care există în zonă pentru trasee de dry tooling - pereţi întregi cu infiltraţii care se finalizau cu ţurturi şi sectoare de mixt, surplombe impresionante cu prize bune. Repet acum, la fel cum am repetat şi anul trecut: valorificaţi aceste zone şi organizaţi concursuri de dificultate! Spectacolul e infinit mai mare, trierea şi mai eficientă iar concursul poate deveni de success cu o investiţie relativ minoră din punct de vedere logistic.



Masculin

1. Florian Mastacan 2,47 TOP
2. Endre Pall 3,06 TOP
3. Paul Popescu 3,10 TOP
4. Fidi Cosmin Poduţ 3,34 TOP
5. Sebastian Verga 3,38 TOP
6. Eusebiu Neag 3,43 TOP
7. Ştefan Nazarie 3,55 TOP
8. Zoltan Szenner 3,55 TOP
9. Nicolae Budeancă 4,03 TOP
10. Peter Szilagyi 4,10 TOP
11. Viorel Morar 4,25 TOP
12. Ioan Alexandru Bogdan 4,37 TOP
13. Romeo Chira 5,57 TOP
14. Ioan Cornea 7,52 TOP
15. Cătălin Huciu 8,00 21m
16. Alin Corha 8,00 18m
17. Cătălin Şerban 8,00 18m
18. Adrian Suciu 1,20 10m

Feminin

1. Cristina Pogăcean 3,15 TOP
2. Diana Barbu 3,29 TOP
3. Ioana Ioniţă 4,57 TOP
4. Nagy Oroslya 5,00 TOP
5. Cătălina Munteanu 6,49 TOP
6. Andreea Awad 2,31 15m

Cupa CAR 2006

Ultimul weekend dinainte de Crăciun era rezervat pentru Cupa CAR, eveniment destul de important ce avea să desemneze cei 2 sportivi care urmau să participe la IWC 2007 în lotul românesc (având o parte din cheltuieli suportate de Clubul Alpin Român), precum şi să îi determine pe ceilalţi 3 componenţi ai lotului. Concursul a avut loc într-o singură zi, a fost 100% în regim dry tooling şi s-a desfăşurat pe prima porţiune a structurii de lângă pârtia Kalinderu, mai precis până la primul tavan.

După un drum relativ OK şi o noapte dormită profund în Sinaia la Roşculeţ, sâmbătă dimineaţă am pornit toţi cu încredere spre Căminul Alpin din Buşteni unde urma şedinţa tehnică a concursului. După înscrieri, a urmat cuvântul de deschidere al domnului Vasilescu - încheiat cu un moment de reculegere în memoria unui membru activ al CAR şi a fostului campion mondial Harry Berger, ambii decedaţi stupid în cursul acestei săptămâni.

Vizionarea ne-a pus în faţă un număr enorm de prize dispuse pe panou, fetele având posibilitatea de a le folosi pe toate iar băieţii doar o parte (încercuite cu cretă). Nu părea a fi ceva extraordinar de greu, trebuia multă atenţie care să înlocuiască faptul ca spre deosebire de alţi concurenţi noi nu prea ştiam prizele.



George Stroie în calificări

Odată intraţi la izolare, a început şi concursul care s-a încheiat extraordinar de rapid pentru mine undeva în zona 12 - nereuşind astfel nici măcar calificarea în finala competiţiei. Ruşinea a fost spălată de Ciprian care a reuşit să dea top şi de evoluţia Ioanei care fiind ceva mai rapidă decât Andreea a reuşit să câştige proba la fete!

Fiind foarte supărat pe evoluţia în sine, la rugămintea lui Dan Filip, mi-am orientat frustrările spre organizarea traseului de finală împreună cu Flavius Păncescu care de asemenea eşuase prematur la debutul traseului de calificări. Nefiind de acord cu stilul adoptat în primă fază, am solicitat curăţarea panoului de prizele care erau în plus şi astfel am conceput un traseu clar, frumos şi foarte tehnic. Vreau să menţionez că m-am ocupat doar de concepţia şi testarea traseului, greul acţiunii fiind suportat de Dan, Alex şi Flavius (care de asemenea a încercat şi el ruta).



Lucian Bursuc în calificări

Întrucât cunoşteam perfect punctele critice ale rutei, am preferat să îi şi asigur pe finalişti deoarece din punctul meu de vedere experienţa filatorului precedent (din calificări) era cam redusă. Fac o paranteză aici şi menţionez că la orice concurs (indiferent de natura lui) este imperios necesar să se fileze extraordinar de atent şi larg, pentru a nu obstrucţiona căţărătorul în timpul mişcărilor dinamice.

Traseul a triat extraordinar de bine concurenţii şi în final... bulgarii au plecat cu cupa acasă, lăsând locurile 2 şi 3 pentru Cătălin Petrescu şi Daniel Burcea.

Cam asta a fost, pentru unii dintre noi posibila participare la IWC se încheie prematur, dar viaţa merge înainte. Am plecat totuşi foarte supărat nu atât din prisma faptului că nu am reuşit o evoluţie mai buna ci pentru faptul că, din partea oficialilor (nu şi a sportivilor), pentru efortul depus în conceperea traseul din finală, atât eu cât şi Flavius nu am primit nici măcar un simplu mulţumesc....

Vă urez tuturor un Crăciun Fericit şi un An Nou cât mai bun!