Sport Climbing Porn

Maxim am zis! >:)

Cupa Răchiţele 2010

Partea cea mai grea a aventurii a fost să parcurgem cele 8 ore la dus şi 9 la întors. Drumuri din ce în ce mai proaste în Ardeal, combinate cu zăpadă din belşug. Ca de obicei era să rătăcesc intersecţia care ducea spre Mărgău dar în cele din urmă m-am orientat şi am ajuns într-un final la punctul terminus. După o masă sănătoasă şi 2 beri (sincer, tot drumul am visat să beau o bere), am trecut la somn iar în jurul orei 22 rupeam patul.

Dimineaţa am pornit spre zona de concurs, unde am completat formularele necesare, tras numărul şi implicit ordinea de intrare. În zona de izolare erau tunuri de căldură şi astfel nu am suferit de frig. Între timp Alex intrase deja în proba de dry-tooling pentru începători dar fiind în apropierea traseului de calificări nu am putut să ies să-l văd. Nu am reuşit să mă încălzesc fenomenal de bine, dar am alergat puţin pe afară şi după câteva serii de tracţiuni şi blocaje m-am considerat pregătit. Restul timpului m-am încălzit bine la încheieturi şi m-am amuzat de restul concurenţilor care exploatau la maxim orice posibilitate de a vedea ce se întâmplă afară.

Uralele de afară îmi sugerau faptul că Lilian (concurentul care era înaintea mea) dăduse top. Am trecut şi eu la fapte, încurajat de Petro şi de Alex. Traseul de calificări era extrem de friabil, cu un sistem de fisuri deschise la intrare, urmat de o secţiune mai uşoară şi un final puternic surplombant. Nefiind presat de timp (calificările nu au fost contra cronometru), m-am concentrat pe alegerea plasamentelor cele mai stabile şi am ajuns în zona finală unde am zăbovit cam 1 minut pentru studierea pasajului. Varianta aleasă de mine s-a dovedit a fi corectă, dar momentul critic a fost la o trecere mai subtilă unde am rămas în mâini iar filatorul (crezând că voi cădea) a strâns coarda, trăgându-mă în jos – bucla fiind sub picioare. Am fost foarte aproape să cer incident tehnic, dar filatorul m-a eliberat destul de repede după ce am ţipat şi am continuat cu cele 3 mişcări pe care le mai aveam până în top, pompat maxim după întâmplarea neprevăzută.

Cum topul garanta prezenţa în finală, m-am relaxat urmărind restul competitorilor. Zuzu a ajuns şi el până sus iar restul concurenţilor au căzut predominant la intrarea în surplombă şi astfel s-a determinat ordinea de intrare pentru a doua zi. Până aici totul părea conform planului.

Trecând la viteză, prima încercare a fost manşa de calificare, concurenţii parcurgând un traseu ori pe stânga ori pe dreapta, la final selectându-se cei mai buni 4 timpi pentru fiecare parte. Am nimerit pe stânga, zona cea mai afurisită ca şi calitate a gheţii, dar am reuşit să am cel de-al 3-lea timp, fără a avea o parcurgere fenomenal de bună.

Au urmat sferturile de finală, în urma cărora se stabileau semifinalele pentru cea de-a doua zi. Sorţii m-au pus faţă în faţă cu Bogdan Cârlogea, Cârlig pentru prieteni, reuşind să câştig ambele manşe de viteză fără mari probleme. Singurul aspect neplăcut la finalul zilei a fost că m-am trezit plin de vânătăi şi lovituri în zona tibiilor, durerile fiind destul de puternice spre seară.

Reîntors la cabană, din nou am ajuns în pat la ora 21.30. Deşi în cabana de alături era o mare petrecere , am zis pas pentru că bătălia de a doua zi era mult mai importantă. Şi în plus, numai de mahmureală nu aveam chef a doua zi dar dacă distracţia s-ar fi întâmplat după competiţie cred că rupeam mesele la pogo :)

Dimineaţa a început cu proba de dificultate. Traseul de finală de data aceasta era unul foarte complex, cu stâncă bună şi foarte variat. O faţă uşor căzută la intrare urmată de un prim pasaj surplombant (care se va dovedi că va fi cheia concursului), o traversare surplombantă pe nişte serii de fisuri şi ieşirea în top pe teren mixt. O splendoare de traseu, la prima vedere.

Intrat în izolare, am realizat că nu prea am timp prea mult de încălzire. Concurenţii erau chemaţi prea repede din cort, ceea ce însemna clar faptul că primul pasaj surplombant face diferenţa. Eram penultimul care urma să intre şi după aproximativ 30 de minute de stat la izolare sosise momentul.

De data aceasta aveam 10 minute la dispoziţie, dar nu eram dispus să risc decât dacă ajungeam aproape de expirarea acestuia. Am parcurs destul de lent faţa căzută şi am intrat în pasajul surplombant care constituia primul crux al traseului. Am simţit foarte repede că una din prize e parşivă şi în plus judecând rapid după zgârieturile de pe perete mi-am dat seama că aici e buba şi prin urmare am încercat să ies din pasaj cât mai static posibil, fără a modifica deloc poziţia uşor oblică a pioletului. Am preferat să abordez zona uşor prin stânga, pe un sistem de fisuri mici dar nefolosite de ceilalti concurenţi.



Publicul entuziasmat mi-a sugerat faptul că nu ajunsese nimeni până aici. Am continuat traseul cu porţiunea finală surplombantă dar din păcate timpul meu a expirat cu 2 bucle sub top. Ajuns jos, nu mi-a mai rămas decât să mă uit la evoluţia lui Lilian Ungureanu, care a făcut probabil aceeaşi greşeală ca şi ceilalţi şi în momentul respectiv am înţeles că sunt campion.

Eram foarte bucuros dar am încercat să mă detaşez de acest lucru pentru că urma proba de viteză. Tragerea la sorţi a repartizat 2 perechi: eu cu Romeo Chira şi Lilian Ungureanu cu George Stăncescu. Eram puţin ciupit la fizic dar sincer, îmi doream mult să intru în finală. Duelul cu Romeo a fost destul de echilibrat, reuşind totuşi să mă desprind pe final şi să câştig prima manşă la o diferenţă de aproximativ 3 secunde. Al doilea val a fost mai echilibrat iar spre final Romeo a căzut şi drept urmare nu am mai avut de făcut decât o simplă formalitate – parcurgerea ultimilor 2 metri şi atingerea top-ului. Eram în finală, atât de aproape dar în acelaşi timp departe de a face “event-ul”, cum se spune la fotbal.



Sincer, mă aşteptam la o finală cu Zuzu, însă situaţia s-a întors brusc în favoarea lui Lilian când Zuzu a căzut, deşi avea o cursă extraordinar de bună. Odată stabilite finalele, s-a trecut la fapte. În perioada de pauză în care a fost finala la fete mi-am bandajat degetele care se umflaseră de la lovituri şi am reuşit să opresc parţial o sângerare enervantă din cauza unei unghii rupte.

Finala mare, eu cu Lilian, probabil cea mai dramatică luptă în sistem dual din istoria Cupei Răchiţele. Prima manşă a fost probabil cea mai spectaculoasă pentru public, întrucât de 2 ori am căzut dar am rămas într-un piolet. Am avut un noroc incredibil dar se pare că norocul a ţinut cu cei curajoşi. M-am lovit destul de tare la ambele faze însă am reuşit să recuperez o parte din timp, sărind şi la top – ocazie cu care m-am lovit din nou. Conştient că mai am doar o încercare şi câteva secunde bune de recuperat, am mers pe sistemul totul sau nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu filatorii când am sărit la top dar căderea a fost mult prea lungă şi m-am lovit şi la spate dar din fericire fără grave urmări, deşi nu ştiu dacă aş mai fi fost apt de încă un duel dacă aş fi păţit ceva similar mai devreme.



Suma cronometrelor dădea o diferenţă incredibilă de 0,8 secunde în favoarea mea iar în momentul respectiv devenisem campion naţional şi la viteză.

Recunosc cu mâna pe inimă că am fost extraordinar de bucuros în acele momente. Pe de o parte pentru că am răzbunat complet ghinionul din 2009 când toată munca mi s-a năruit cu o zi înainte de competiţie şi pe de altă parte pentru că am reuşit să îmi adjudec ambele titluri de campion naţional, dar în special cel la dry-tooling – care îmi lipsea din vitrină.

Cu această ocazie ţin să-i mulţumesc Petronelei pentru încurajări şi răbdarea de a îndura frigul cu camera în mână, lui Alex pentru galeria eficientă la viteză şi filmările ireproşabile, precum şi tutoror celor care m-au susţinut şi motivat moral în săptămâna premergătoare concursului.

Cam asta ar fi povestea celui mai reuşit moment competiţional pe care l-am trăit duminică 31 ianuarie 2010. În plus, este şi cel mai bun moment pentru Alpin Club Repedea Iaşi, întrucât Ioana Ioniţă a reuşit câştigarea titlului de campioană la dry-tooling senioare, respectiv vicecampioană la viteză.

PS. Din păcate nu am poze să postez pe blog dar voi face acest lucru pe măsură ce le voi primi de la organizatori sau de la ceilalţi căţărători. Pe această cale vă rog pe toţi cei care aveţi poze cu mine (în special de la probele de dry-tooling şi premiere) sa mă contactaţi.

7c+ fără un picior

Un exemplu de voinţă. Respect!

Dry tooling la Natural High - video

Am reuşit să prelucrez filmele de la ultimul concurs, prin urmare mai jos puteţi viziona aventurile mele în cele 2 trasee din calificări. Finala nu o mai postez pentru că filmarea nu a ieşit prea bine întrucât unul dintre arbitrii era în cadrul vizual al operatorului.

Enjoy!

Millenium (M10-) - FA Video

Pe blogul lui Ciprian Andrecuţ, găsiţi un video complex al First Ascent-ului acestui traseu, precum şi un intro ce prezintă foarte succint principalele rute din Cheile Bicăjelului.

Vizionare plăcută şi spor la antrenament!

Ohne dich

De ascultat, chiar dacă piesa este foarte melancolică. Super poveste, super videoclip, super versuri, super melodie...

La început de 2009

A trecut anul şi odată cu el şi pauza pe care o dorisem atat de mult. După 13 zile de odihnă, întrerupte de doar 2 zile de mişcare foarte uşoară, în sfârşit m-am simţit mai bine, mai detaşat şi pregătit de un nou început. Am avut în sfârşit timp să mai ordonez una alta prin casă şi să mă relaxez româneşte (a se citi “a mânca şi bea” pe săturate).

Din această perioadă, evident, am ieşit prost în ceea ce priveşte căţăratul, adică iarăşi mi s-a redus dramatic randamentul. E un lucru pe care îl simt tot timpul după orice pauză şi care l-am verificat în week-end unde n-am mai fost în stare să leg în „Millenium” nici 75% din paşii pe care îi înlănţuisem la tura precedentă. Mă aşteptam într-un fel la asta, dar poate nu chiar aşa de dramatic. Cert este că trebuie să mă reapuc din nou de antrenamente, anul acesta intenţionând să modific puţin regulile jocului pentru a-mi corecta deficienţele de ordin fizic (căci din punct de vedere tehnic stăm, mulţumim celui de Sus, foarte bine).

Mi-am făcut nişte planuri şi pentru acest sezon, care momentan va continua cu dry tooling-ul exact până după ce va trece şi Campionatul Naţional, urmând ca după aceea să mă apuc mult mai devreme comparativ cu anul trecut. De asemenea, mi-am pregătit şi “tick list”-ul cu trasee care vreau să le parcurg în 2009, o lista un pic cam lungă şi poate îndrăzneaţă, dar în mod cert dacă nu îţi propui lucruri măreţe, nu progresezi. Până acum tot timpul mi-am îndeplinit sau depăşit planul, să vedem ce se va întâmpla acum.

Cam atât pentru moment iar mai jos postez cele 3 filme de la Cupa României 2008 la dry tooling, după cum am promis.


Calificari #1 - Cupa Romaniei 2008 (dry tooling)


Calificari #2 - Cupa Romaniei 2008 (dry tooling)


Finala - Cupa Romaniei 2008 (dry tooling)

Oliver Batîr, High Tones (7C, FA)

Oliver Batîr realizează first ascent-ul traseului "High Tones", Şugău, România.

Sindromul vacii nebune

A treia săptămână de aşteptare a trecut, la fel ca şi celelalte, cu prognoza în buzunarul drept şi cu topo-ul în lucru în buzunarul stâng. Obişnuit de acum cu necesarul de răbdare, m-am oprit în Şugău pentru a parcurge cât mai multe trasee uşoare, pentru a mai completa topo-ul şi pentru a-l fila pe Vacă în ultimele lui încercări din Fantasmagoria (8a+).

Ziua de sâmbătă a trecut exact ca o zi de antrenament pentru mine, parcurgând tot ce am prins în Şugău, la vedere. Majoritatea trasee uşoare, un 6c mai tricky şi un 7a surplombant puternic. Vremea relativ bună pentru aceste trasee (în Şugău e un pic mai cald decât în Chei, plus că e mai la dos) în general era în regulă pe prize bune. Am încheiat ziua aproape la fel de odihnit precum o începusem dar cu o unghie învineţită rău la picior dintr-o prostie (aţi dat vreodată involuntar cu şpiţul într-un bolovan?).

Şi totuşi, după o lungă suferinţă de 5 săptămâni, cineva a fost fericit!



Ziua de duminică a început mai rău ca precedenta, cu 2 perechi de pantaloni, 2 polare, căciulă şi geacă şi s-a încheiat în chiloţi la soarele care a ieşit la interval în jurul prânzului, după 3 săptămâni de abstinenţă. Prinşi descoperiţi în Raza Soarelui unde de la hipotermie riscam să dăm în insolaţie, atât eu cât şi Vacă am executat un 7a+ de încălzire(2nd go) şi am migrat forţat la un… nou proiect, Natural Blues Reloaded. Având cruxul în primele 4 bucle, deja am început să ne imaginăm câte o soluţie personală şi prin urmare restul zilei am petrecut-o acolo, dar fără o motivaţie prea enormă.

După care evident am luat toate hainele pe noi când soarele a dispărut.

Concluzia e liniştitoare, vremea începe să îşi revină şi sper din tot sufletul ca în week-end-ul următor să pot să încerc unul din proiecte. Care din ele, sincer nu mai contează, deja aproape în orice sector din Chei aş merge, am un proiect cu planul făcut.

Oliver Batîr, Neverland (8a Fb)

"Trezit la 4 dimineaţa după două zile de condus câte 12 ore şi după o noapte chinuită de emoţiile reîntâlnirii cu Fontainebleau-ul atât de drag mie, am purces cu maşina să caut zone noi unde să gust acadelele ce cu mare darnicie ni le oferă Bleau-ul. După 2 ore şi ceva de plimbat cu maşina, disperat că nu se mai face ziuă, ploaia a început şi credeam că va fi o zi compromisă. Dar, m-am oprit în Bas Cuvier unde totul era ud, excepţie un traseu pe care l-am remarcat mai de mult - Neverland. Oricum traseul se afla pe lista celor pe care mi le propusesem şi mă intriga prin faptul că nu înţelegeam nimic din el.

Mi-a luat două ore să înţeleg paşii, la început cu greu stăteam în prize. Traseul se constituie într-un tavan întors fără prize evidente şi o ieşire nu foarte grea pe scurse în care atenţia şi concentrarea sunt la prim rang. La început am făcut ieşirea şi apoi am lucrat la tavan unde de la început am realizat că trebuie să mă întrebuinţez la nivel imaginativ pentru a înţelege poziţia corpului, deoarece prizele sunt aproape inexistente, totul făcându-se doar din distribuţia corectă a corpului.

După 3 ore reuşisem să-l leg din două părţi traseul şi să mă împrietenesc cu el. A doua zi nu am avut o prestaţie prea buna dar am modificat un pas sub tavan ce mi-a permis o împănare violentă dar foarte tehnică în acelaşi timp. A treia zi am început să cred că-l voi lega susţinut fiind şi de mesajele lui Oniga care parcă era la un meci de fotbal cu naţionala Braziliei (nu a noastră...). După 3 tentative în care am căzut la ultima priză şi după o ţigară fumată din 4 fumuri, am dat totul şi am iesit pe bolovan sus.

Sincer nu am simţit o bucurie prea mare deoarece am muncit 3 zile la el, în condiţiile în care mă trezeam la 6 dimineata pentru a prinde o temperatură mai coborâtă şi pentru faptul că Bleau-ul e prea "mare" să merite munca la un singur traseu chiar şi de 8A. După discuţia de rigoare cu Oniga am realizat că până la sfârşitul vacanţei voi putea să mă duc să explorez bolovanii şi traseele mai uşoare dar atât de frumoase pe care le oferă zona.

Sunt fericit că primul meu 8A l-am făcut în Bleau, pentru faptul că este un traseu tare şi complex cu puţine repetări, pentru că m-a întrebuinţat la maxim din punct de vedere fizic, tehnic şi imaginativ şi în care forţa nu este decât un mijloc de aplicare a tehnicii - cum cred că este caracteristica majorităţii traseelor din Fontainebleau. Dedic relativa performanţă bunului meu prieten Oniga care înţelege exact ce înseamnă un 8A în Bleau şi cu care împărtăşesc aceeaşi viziune asupra căţăratului şi anume că senzaţiile sunt mai importante decât un grad."

Oliver Batîr, 30.08.2008

Iarna s-a terminat...

Cred ca sezonul de dry s-a încheiat. Pe de o parte, azi am avut parte de 20 de grade în Iași, pe de altă parte încălzirea accentuată a vremii a dezghețat Bicăjelul și probabil este foarte dificil de trecut apa. După o săptămână de pauză completă, de azi voi începe perioada de pregătire pentru escaladă. Minim o lună de acomodare (panou/stâncă), după care sper să intru pregătit în noul sezon.

Deci, s-a terminat. A fost un sezon scurt și la obiect, dar neîmplinit din cauza imposibilității de a merge în exterior pentru realizări. Rămân momentele plăcute petrecute cu Ciprian și acea zi superbă când am reușit să parcurg cele mai tari trasee din Bicăjel (M9-, M9) într-o zi.

Ultimul meu traseu parcurs a rămas deci "Apocaliptica" (M8) în Piatra Mare, o linie extraordinar de frumoasă și pretențioasă.

VIDEO: Cupa Răchițele

Iată și evoluția mea în calificări la Cupa Răchițele. Finala nu am mai reușit să o filmăm din motive tehnice...