RSS: Articole | Comentarii

Cupa ATA

0 comentarii

Weekendul acesta am fost împreună cu Kojak la Cupa ATA, în Cheile Turzii. Deşi concursul a fost la cea de-a 7-a ediţie, pentru noi era prima oară când participam la acest eveniment, scopul nostru fiind de a obţine un rezultat cât mai bun la proba de dificultate (desfăşurată în paralel cu renumita alpiniadă).

Deşi participarea a fost cam redusă, organizatorii au echipat 3 trasee interesante pentru trierea concurenţilor, parcurse la vedere în sensul crescător al dificultăţii. Lucrurile au fost destul de simple şi tranşante: dacă reuşeşti să parcurgi traseul, mergi mai departe la următorul. Dacă nu, nu. Traseele au fost amenajate în Peretele Despărţitor, de-a lungul Zuruşului Lung.

Kobe în traseul #2 (6c)

Dacă primul traseu nu a pus probleme (5+), fiind parcurs (cred) de toti concurenţii, al doilea (6c) a triat dramatic – fiind parcurs de doar 3 persoane: Florin Daneliuc, Kojak şi subsemnatul. Cel de-al treilea traseu (7a) părea uşor de scos, dar din nefericire umărul meu nu m-a ajutat la tracţionarea unei inverse şi am căzut sub top, lăsându-i astfel pe ceilalţi doi să se departajeze într-o superfinală (7c).

Bile albe:

– trasee frumoase, bine echipate, curăţate
– zonă de concurs retrasă, pentru a nu fi “atacată” de publicul privitor
– premii pentru toţi participanţii

Bile negre:

– haos la izolare, multi concurenţi venind în zonă când noi deja parcurgeam a 3-a rută
– lipsa unui program oficial (premierea anunţată duminică dimineaţă a fost ţinută sâmbătă seara, astfel încât eu şi Kojak nu am avut onoarea să primim premiile în cadrul festiv)
– lipsa unor indicatoare de access spre locul de camping

Kojak în superfinală

Clasament final:

1. Florin Daneliuc
2. Costel Tudosă
3. Florian Mastacan

A fost frumos, interesant dar totuşi prea relaxant din lipsa unei concurenţe solide. Să sperăm că totuşi anul viitor vor fi mai mulţi adepţi ai acestui concurs, pentru că altfel şansele lui de supravieţuire sunt minime.

Leave a Reply