RSS: Articole | Comentarii

Pe ultima sută de metri

0 comentarii

Se termină sezonul. Umezeala a început treptat treptat să îşi facă loc prin prizele traseelor din Bicaz iar frigul începe să fie la el acasă. Am ajuns sâmbătă, pe o ploaie mocănească şi am constatat ca totul e ud. Tot mai puţin câteva trasee din Gâtul Iadului, care prezentau portiuni mai uscate.

Forest, încercând “Take a Break”

Deşi plecasem cu alt plan de acasă, am ajuns astfel să mă dau în “Take a Break” (7c), un traseu pe care l-am evitat în trecut întrucât nu mi-a inspirat încredere niciodată din cauza prizelor inverse pe care le are în crux. Şi totusi, neavând de ales, m-am dat pe el, împreună cu Forest şi cu Ciprian.

Kobe în “Take a Break”, cruxul de jos

Prima zi am avut nevoie de 3 încercări până când am înţeles exact cum se trece pasul de jos şi am reuşit să leg integral tot finalul traseului. Greu de tot cu curăţatul şi cu asiguratul pe alocuri, dar traseul are un final superb, practic o extindere a traseului amenajat în ’91 cu încă 3 spituri – un pasaj fenomenal în surplombă. Nu pot să zic că nu a meritat să lucrez la el.

La a patra încercare am fost aproape să îl cuceresc dar piciorul drept a fugit (priză udă) exact când să ies din crux şi ne-am retras la somn (la boschet). Am dormit ca de obicei, pe prispa cabanei “Raza Soarelui”, sub privirile îngăduitoare ale cabanierului care s-a obişnuit cu noi deja.

Ciprian Andrecuţ în “Take a Break”

A doua zi, a ieşit soarele şi părea că şansele de reuşită cresc. Şi al naibii, aceeaşi priză de picior perfidă m-a trimis în gol, exact la ieşirea din crux. Am înţeles abia atunci unde îmi udam papucul (mai jos), dar era cam târziu şi bulanul se cam scursese. Ca sa fie totul perfect, Forest rupe ultima rangă si schimbă fundamental finalul traseului. Am mai dat 2 încercări, am reconceput trecerea pasului final şi ne-am retras spre casa. Fără nici o realizare.

Kobe în “Take a Break” – cruxul de sub top

Trist, dar adevărat. Vine toamna. Dar poate nu înainte de a-mi încheia conturile cu câteva din traseele din Bicaz.

Leave a Reply