RSS: Articole | Comentarii

La răscruce de gânduri

2 comentarii

După tresărirea din Absint, am avut parte de 2 luni dificile. Investigațiile medicale au identificat o tendinită a flexorului (rezolvată complet), o epicondilită medială (pe recuperare finală acum) și o mică deplasare a cotului – ambele pe fond traumatic. Una la mână.

Am supraviețuit cu o rețetă bazată pe pauză, kineto, medicație. După care am început să mă cațăr ușor, dependent momentan de orteză. Mă enervează la maxim acest accesoriu, mai ales întrucât în timpul cățăratului antebrațele mi se umflă și de cele mai multe ori nu îmi pot reajusta presiunea exercitată.

Vremea proastă m-a ținut aproape 1 lună în plus în casă. A plouat enorm de mult în ultimul timp, în special în week-end-uri când ar fi trebuit să fac mișcare. Sună complet aiurea dar în aceste 5 luni care au trecut de la începutul anului 2014 m-am dat doar de 2 ori cu sfoara la munte. Două la mână.

Capac peste toate aceste aspecte, de la 1 iunie s-a închis și sala de cățărat din Iași, după o activitate de 4 ani și 8 luni. Un eveniment neplăcut dar previzibil, cauzat de o multitudine de factori și care a stârnit ceva panică prin comunitatea ieșeană de cățărători. Trei la mână.

Povestea mea actuală:

  • Rezumat – 3 probleme, una mai neplăcută ca alta.
  • Consecințe – tot programul meu de antrenament pentru trip-ul de la Ceuse a fost dat peste cap, la care se adaugă și nevoia de reglementare urgentă a planurilor de viitor.
  • Timp rămas până la plecarea în Franța – mai puțin de 3 săptămâni.
  • Subiectul – aproape complet recuperat medical, nepregătit corespunzător dpv fizic, antrenat sporadic și pe trasee ușoare

Rarău

Dacă aș fi trecut prin ceva similar în urmă cu 2-3 ani, cred că acum aș fi ajuns la limita disperării și aș fi abandonat lupta sub sloganul „acest an este pierdut” iar incertitudinea viitorului m-ar fi apăsat și mai mult. Acum însă (da, da, urmează chestia aia cu mentalul), sunt foarte relaxat din următoarele motive:

Problema 1 (accidentarea) a fost un ghinion stupid. Am căzut cu cotul între saltelele de la Moonboard în Ianuarie și am dat de ciment, ciupind ușor tendonul prins între ciocan și nicovală (cot vs podea). Am avut nevoie de 1 lună ca să îmi dau seama că ceva s-a stricat, am greșit că nu m-am dus direct la investigații (eram în febra pregătirilor pentru Eindhoven).

Se mai întâmplă și acidente, se putea preveni mai bine dar timpul nu poate fi dat înapoi. O viață fără accidentări nu există iar cine „face” se mai și „rupe”. Bine că se poate repara, că nu am stat cu mâna în ghips, etc.

Problema 2 (vremea) nu putea fi controlată. Cu vremea nu te joci, ci te joacă ea cum vrea. Și nu sunt singurul care a suferit din cauza ploilor, situația a fost cumva generalizată în România. E drept că mi-a tras-o dar reciproca nu există, deci mergem înainte. Nu am de ales.

Problema 3 (închiderea sălii) poate fi cosiderată ca terminarea unei epoci. Au fost momente foarte frumoase la sala din Iași dar poate o schimbare era necesară și de multe ori un șut în fund poate fi un pas înainte. S-a dovedit faptul că (din păcate) nu există o masă solidă de cățărători aici, se bat orgolii cap în cap, se fac greșeli de management. E foarte posibil ca reorganizați, într-un spațiu mai redus, să ne coagulăm mai bine.

Dacă regret ceva este că nu am reușit să prind o finală de Campionat Național de Bouldering acasă, deși am fost foarte aproape în 2012. Mi-ar fi plăcut foarte mult să trăiesc acest moment dar nu a fost să fie.

rarau2

Deci problemele sunt digerabile. Consecințele?

Programul de antrenament a căzut. Asta e, arăta foarte bine pe hârtie, programat pe 3 luni dar de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Deși sala nu mai există momentan, varianta Bucium va fi tot timpul disponibilă (singurul impediment rămânând vremea). Plus pregătirea fizică la sala de fitness, printre picături.

Una din cele mai mari greșeli pe care le-aș putea face acum ar fi să intru într-un antrenament puternic. Pe de o parte, riscul de recidivă al accidentărilor. Pe de altă parte, timpul rămas este foarte scurt și insuficient pentru antrenament de construcție. Porcul nu se îngrașă în ajun, în momentul actual nu am nevoie decât de cățărat cât mai mult pentru a-mi ridica mai sus nivelul de anduranță.

Plan de bătaie:

  1. Grijă maximă cu recuperarea
  2. Antrenamente bazate majoritar pe anduranță
  3. Ieșirile la munte fără proiecte, axate tot majoritar pe anduranță
  4. Ajustare la nivel de nutriție, încărcare motivațională
  5. Ceuse. Live the dream again!
  6. Reorganizare din perspectiva unei săli de antrenament

Presimțirile mele spun că din toamnă lucrurile vor fi OK, pe un făgaș bun. Și că toate aceste momente neplăcute vor fi date uitării.

Deci? Toate drumurile duc la Ceuse.

  1. io vad si o chestie faina…orteza, tricou si papucii se asorteaza :)

    Sanatate ! si distractie faina la Ceuse !

  2. chelu' says:

    Cel mai important lucru este ca tu esti foarte relaxat, de aici si pozitivismul asta si tot de aici lucrurile or sa curga pe fagasul cel bun. Spor!

Leave a Reply