RSS: Articole | Comentarii

Nenea Micky

2 comentarii

Pe Micky (Michael Martin Buchholtzer) l-am cunoscut în 1996 (anul când m-am apucat de cățărat), unde altundeva decât la poligoanele Repedea. A fost omul pe care l-am întâlnit accidental și care mi-a arătat prima oară cum să cațăr corect, cum să fac un rapel, cum să mă leg în coardă. Pentru mine era un zeu al cățăratului. Eu nu puteam să cațăr mai nimic, el făcea tot solo.

Deși nu am fost în aceeași generație cu copiii pe care îi antrena, drumurile noastre s-au intersectat de multe ori. Primul rapel de 40 de metri în gol tot cu el l-am făcut la turnul de cățărat de la Hidrotehnică. Primele filme de cățărat cu Edlinger la el le-am văzut. Primele reviste de cățărat pe care le-am citit de la el le-am avut. Amintiri.

Era foarte diferit față de cei din generația lui deoarece iubea tineretul, accepta noile trend-uri (chiar dacă nu le practica) și tot timpul se mândea cu ieșenii lui. Deși fundamentul lui de bază era dedicat total alpinismului clasic, tot timpul a încurajat orice formă de mișcare legată de cățărat. Vorbea frumos de Oniga, de Boboc, de tinerii cățărători care i-au trecut prin mână și ajunseseră la rezultate foarte bune în exteriorul țării.

Luând drumul escaladei sportive, nu am petrecut foarte mult timp împreună dar de fiecare dată când ne întâlneam mă întreba dacă am mai fost prin Chei, dacă mai am proiecte, dacă sunt sănătos. Și-ar fi dorit ca noi să fi încercat să eliberăm cât mai multe din traseele clasice din Bicaz, dar noi din comoditate și poate frică, nu am reușit acest lucru. Din când în când venea la concursurile de bouldering de la sală și se uita, trăind în felul lui emoțiile de pe margine, deși nu practicase această ramură niciodată.

În 2010 mi-au dat lacrimile când m-a strigat pe stradă și a traversat toată Șoseaua Nicolina aproape în fugă printre mașini ca să mă felicite pentru dublul titlu de campion național cucerit la Răchițele. Citise vestea în ziar și păstrase articolul în rucsac, bucuros că un ieșean era din nou campion. A fost un moment unic pe care nu îl voi uita niciodată.

Ne-a iubit enorm de mult pe toți cățărătorii ieșeni, indiferent de nivel.

Michael Martin Buchholtzer

Rămâne în urma lui o generație de cățărători și o activitate de neuitat. Trasee clasice prin Bicaz care nu sunt sigur dacă mai văd vreo repetare. Amintiri și povești.

Puțină lume știe că primul traseu de escaladă din partea stângă a falezei Raza Soarelui (Placa de Sus) e bătut de nenea Micky. Deși numele rutei spune tot – Martin. Când veți ajunge pe acolo și veți cățăra traseul, lăsați un gând frumos către omul pe care mulți l-au considerat un adevărat tată și model în viață.

Rămâi cu bine.

  1. Vali says:

    Don’ Mikki a iubit nu numai iesenii. Cand m-am întâlnit acum ceva ani cu el la Sala de Cățărat, cred 2011, m-a recunoscut si m-a întrebat pe unde trăiesc. A zâmbit larg, cu acel zâmbet inconfundabil la replica mea de consolare cum că Botoșaniul e totuși mai aproape de munte fata de Iasi, ceea ce e un progres in evoluția mea. N-am sa uit oamenii deosebiti întâlniți in Iasi, in cei mai optimiști ani din viața.

  2. Dinu Nicolae says:

    L-am cunoscut pe Miki in 1975 in Bicaz.Eu eram in Santinela si in lungimea a patra a iesit primul piton di lungimea a 5-a(un morcov baban)cu mine si am cazut vreo 6-7 metri dar pe un turnulet din calcar de 50 cm inaltime, cara mi-a taiat rasuflarea. Miki care era la baza a vazut (isi urmarea prietenul care era secund – Grigorita) si in 15 minute (urcand solo)a fost langa noi si a facut rapel cu mine in carca pana la baza. M-a incurajat si m-a felicitat pentru tura din ziua precedenta (Surplomba de la G. Iadului).Afost un mare alpinist si mai ales un mare OM. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Leave a Reply