RSS: Articole | Comentarii

Un final de an perfect

0 comentarii

Sezonul 2017 a trecut foarte repede pentru mine, în mare parte fiind marcat de faptul că timpul a avut o altă dimensiune, mult mai comprimată. Fiind implicat în foarte multe activități printre care și debutul la Școala Națională de Antrenori (ale cărei cursuri le voi urma pe o perioadă de 2 ani cu scopul de a-mi lărgi bagajul de cunoștințe și implicit de a oficializa această nouă direcție în care activez din 2012), am fost foarte mulțumit să constat că, deși nu am urmat un program structurat de pregătire, sunt în continuare într-o stare destul de bună din punct de vedere fizic dublată de o motivație ridicată de a specula la maxim fiecare moment disponibil la stâncă.

Sezonul competițional a debutat în Ianuarie în noua și superbă sală din Rotterdam, Olanda cu un rezultat satisfăcător (un loc 11 la categoria all you can boulder – Dust 2017) și s-a încheiat cu o participare modestă la Campionatul Național de Bouldering unde nu am avut o prestație elocventă datorită unor erori de apreciere în semifinale. Aș dori să îmi planific încă o participare la un concurs internațional, cel mai probabil în sezonul 2019, până la atingerea vârstei de 40 de ani.

În natură însă, lucrurile au stat mult mai bine, în special la bouldering unde am avut ocazia să ies de mai multe ori decât la escaladă (mai rapid de ajuns din Iași și de multe ori fără un partener). Cu sfoara am constatat că sunt încă în stare să leg foarte repede 7c (2-3 încercări) și foarte probabil sunt încă capabil să parcurg rute în zona gradului 8a dacă aș investi mai mult timp în deplasări. Pe linie de bloc sunt destul de constant, poate mai bine ca la escaladă – factor în mod cert influențat și de diversitatea de rute încercate, cochetând cu realizări maxime în jurul gradului 7B+.

Antrenamentele mele au fost constante dar la un nivel mediu, pentru că sunt foarte dependent de stimulul dat de un obiectiv sau proiect.  Mai pe românește nu mă (mai) pot dedica unui program foarte bine stabilit de pregătire dacă nu am o țintă precisă măcar pe termen mediu. Fiind îngrădit de anumite considerente medicale și de o lipsă acută de timp, încerc să fiu cât mai precis cu putință în abordările mele și mă concentrez pe tehnică/eficiență maximă și pregătire fizică generală, în detrimentul celei specifice care lasă urme pregnante asupra degetelor în special. Timpul a trecut foarte repede, la fel și zilele când am încercat să fac trasee cât mai diverse posibil așa că m-am trezit puțin debusolat la final de an mai ales cu mici frustrări cauzate de imposibilitatea de a accesa anumite proiecte personale unde investiția de resurse era crucială.

Însă toate grijile și nemulțumirile au fost șterse rapid cu buretele căci deși am avut un an destul de agitat, a 3-a zi de Crăciun mi-a adus un cadou neprețuit. Simona – probabil cel mai greu, frumos și complex proiect care înfrumusețează și îi dă un nou sens vieții mele.

Leave a Reply