RSS: Articole | Comentarii

Fast forward

1 comentariu

Am constatat cu surprindere că nu am mai scris nimic pe blog de mai bine de 1 an de zile, încă o confirmare a faptului că timpul are acum altă dimensiune pentru mine. În orice caz, trebuie să recunosc că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi tată și de a crește din nou alături de cea mai frumoasă fetiță din lume.

Ce s-a mai întâmplat între timp pe linia cățăratului?

Ca și sportiv, deși e impropriu folosit termenul pentru că nu mai am o viață sportivă în adevăratul sens al cuvântului – după o pauză totală competițională de 2 ani de zile, am participat la un concurs de nivel mediu internațional în Belgia, un eveniment organizat de Crux Bouldergym. Nu am avut nici un target fix, am dorit doar să mă evaluez cum reacționez în condiții de efort cumulat. Am avut surpriza să constat că toate rutele care le-am parcurs (39/50) au fost flash-uri – o chestie îmbucurătoare pentru mine legat de eficiență, la care s-au mai adăugat 4 zone. Locul 17 la final și o confirmare a faptului că la rutele cu adevărat tari pregătirea fizică specifică a fost deficitară. Am fost mulțumit și relaxat, neputând emite pretenții cu un singur/maxim două antrenamente pe săptămână. Singurul element negativ este faptul că după orice tip de efort intens specific mă resimt destul de puternic la nivel articular iar medicația susținătoare este obligatorie.

Pentru acest eveniment m-am pregătit cât mai bine posibil aplicând o metodă de antrenament bazată pe volum gradual de rute în ședințe de 2 ore, cu diferențe mari de dificultate (variații de efort pentru a genera și induce oboseală, respectiv continuitate în acest regim) și orientat pe maxim 2 încercări de succes pentru rute peste 7A.

Legat de cățăratul extracompetițional, nu am prea reușit să ies la stâncă și acest aspect își aduce aportul la lipsa mea de motivație actuală referitoare la antrenamentul propriu. Există însă anumite proiecte pe care le consider neîncheiate și la care poate în viitor după o reorganizare aș mai avea un cuvânt de spus. Am mai fost pe la Sihla, prin Bicaz dar predominant doar am repetat rute de dificultate medie, fără a mă pune pe proiecte.

În rest încerc să profit la maxim de orice experiență, în special de cele legate de călătoriile mele în străinătate. Mă duc în sălile cele mai bine cotate și cațăr rute cât mai diverse, mă pun la curent cu trendurile actuale. Acest aspect mă ajută enorm și mă determină să parcurg o diversitate cât mai mare de trasee. Totul evoluează de la an la an, noi tipuri de prize, noi idei, noi structuri. Deși repet – nu mă antrenez mai deloc ci mai mult predominant mă mențin într-o marjă de confort, încă pot juca relaxat până în jurul nivelului de 7B pe plastic fără a investi foarte multe încercări. Probabil pot și mai mult dar când ești limitat cu timpul, vrei să faci cât mai multe chestii și nu se justifică focusul pe un proiect tare.

Momentan singurul loc care mă cheamă să revin și la care trebuie să mă duc pentru a găsi niște răspunsuri legate de mine ca și cățărător este Fontainebleau.

Cum mă mențin din punct de vedere fizic?

Asta e o întrebare pe care am auzit-o foarte des dar la care voi răspunde fără secrete pentru că prima problemă este cea legată de greutate. În perioada când eram în formă maximă, greutatea mea varia între 66 și 68 de kilograme, în general făcând eforturi să slăbesc spre 65 de kilograme când aveam un obiectiv măreț. Atunci simțeam foarte rapid 1 kilogram în minus la nivel maximal dar reveneam rapid la greutatea normală după.

Acum greutatea mea variază tot în jur de 68 de kilograme dar dacă o las să scape de sub control (și pentru asta e suficient o săptămână) trece de 70 lejer. Problema este că sunt un om gurmand, care mănâncă bine, sănătos dar la același volum ca acum 10 ani. Iar soluția are la bază 2 direcții – ori înfometare, ori volum mare de calorii arse. Predominant la mine este varianta 2, deoarece adiacent cățăratului de vreo 3 ani alerg destul de constant pe distanțe medii și mari, dezvoltând chiar și o mică pasiune pentru alergare evident la regim de amator, alături de colegii de la Ia și Urcă!

Deci probleme cu greutatea nu am, pentru că sunt alert. Iar restul corpului e menținut în parametri prin antrenamente de crossfit peste care vine și cățăratul chiar dacă e la un nivel mai scăzut momentan. Per general, mă simt foarte bine la 40 de ani singurele probleme fiind momentan tributul plătit erorilor din tinerețe.

Ce s-a mai întâmplat între timp pe linia antrenoratului?

Evident, cel mai important aspect este faptul că am finalizat cursurile Școlii Naționale de Antrenori (în cadrul Centrului Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor – Ministerul Tineretului și Sportului), am absolvit examenul final și sunt în sfârșit antrenor “cu acte”. Experiența pe care am trăit-o în ultimii 2 ani în cadrul școlii a fost excepțională, cunoscând oameni de valoare pe absolut toate direcțiile de dezvoltare sportivă și având acces la informații care mi-au modificat masiv modul de gândire referitor la pregătirea sportivilor de performanță. Evident, acesta a fost doar un început, pentru că procesul real  de pregătire continuă prin studiu, planificări și experiențe.

Intenționez să merg mai departe cu studiile și să dau examenele pentru promovarea la categoria de antrenor principal, cu actele actuale având posibilitatea de a antrena în orice structură sportivă (dpv legal) ca și antrenor asistent. Singurul regret este că nu am făcut aceste cursuri mai devreme (deși multe persoane din staff-ul FRAE au tras de mine), deoarece acum mi-a fost foarte greu să mă relochez chiar și pentru scurte perioade de timp în București.

În continuare, am continuat lucrul cu grupa de copii, focusul meu principal fiind legat de pregătirea lor pentru viitor și de spargerea tiparului de specializare timpurie care este destul de prezent în România și nu aduce rezultate foarte bune. Interesul meu este în continuare centrat pe dezvoltare și nu pe rezultate punctuale, pentru că știu că dacă lucrurile se fac cum trebuie, rezultatele vin mai târziu. Targetul este să pregătesc sportivi care să își manifeste real potențialul la maturitate și nu de a fi tinere talente care dispar subit în zona de 18-19 ani.

Pe 26 Mai am debutat alături de Dragoș la prima competiție internațională oficială IFSC (el ca sportiv, eu ca antrenor), o etapă de Cupă Europeană de Juniori/Tineret la Bouldering desfășurată la Sofia, Bulgaria. Pentru mine a fost o experiență superbă, din care am învățat multe, inclusiv despre strategia pe care cel mai probabil o voi folosi în viitor la acest nivel – totul sau nimic. A fost și momentul când petrecând 5 zile exclusiv cu Dragoș, am descoperit chestii noi despre el și am început să îl înțeleg mai bine. Concursul în sine a fost foarte interesant, cu setări variate și multe răsturnări de situație iar motivația de a aduce rezultate mai bune pe viitor (perfect posibile) este enormă.

Închei aici raportul meu anual și promit să fac tot posibilul să revin cu un update mai rapid, nu peste un an. Aș avea foarte multe de scris în special despre metodele de antrenament care le testez sau dezvolt, dar toate la timpul lor.

 

  1. Fetele tale says:

    Felicitări, dragul meu soț! Pentru mine vei rămâne mereu cel mai ambițios și consecvent om care face orice pentru a-și atinge visurile!!!
    Simona, puiul nostru drag, iți mulțumește din tot suflețelul ei pentru faptul că ești cel mai bun tătic din lume….s-a consultat cu mămica ei și au ajuns la un numitor comun, acela că “tati, noi mereu te vom lasa sa mergi la cățărat, concursuri și alte evenimente importante pentru tine…te iubim”

    Fetele tale‍

Leave a Reply